Nu sunt o persoană bolnavicioasa. Slava Domnului pana la vârsta asta nu am stat internată în spital decât de 2 ori, când am născut, și încă o data când băietelul avea 14 zile. Nu prea răcesc și nici un sunt adepta medicamentelor (chiar contra lor, poate și din cauza mamei care mereu avea geanta plina de medicamente și pentru orice găsea sa ia câte ceva).
E adevărat ca încerc totuși sa păstrez un echilibru, sa fiu mai cumpatata fără a îmi impune totuși restricții.
Îmi place sa mă bucur de mâncare și sa încerc gusturi noi, îmi plac dulciurile la nebunie și fructele, nu cred ca as rezista o zi fără fructe. Nu prea îmi pierd nopțile -ok, acum o fac dar sunt nevoită din cauza bebelinei, motiv pentru care nu de puține ori fac ca trenul dimineața- dar nici când eram “tanara” nu prea îmi plăcea. Nu ma infofolesc excesiv (deși pot parea friguroasa din punctul de vedere al unora) ba chiar port fuste in plin viscol dar niciodata nu fac asa daca simt ca nu îmi e bine.
Nu-mi place sa beau (da, știu ca pare ciudat, pentru generația mea și cu atât mai ciudat pentru generațiile mai tinere dar nu am intercut masura niciodata), îmi place în schimb sa mă delectez cateodata seara cu un pahar de vin bun. De ce ? Pentru ca eu consider ca trupul nostru e mult mai inteligent decât noi și ne da semnale când ceva nu e bine, când e prea mult sau prea puțin… așa ca eu cu mine sunt cât de cât bine.
Dar ce mă fac când vine vorba de ceilalți? Cum gestionez situația și cum îi fac fata atunci când e vorba ce persoanele dragi mie, pe care nu le pot controla nici nu le pot impune regulile mele sau stilul meu sau felul meu de a mă raporta la diverse lucruri?
Cu unii – de ex. soț, sora sau părinți – am renunțat, sunt persoane adulte care pot lua decizii pentru ei înșiși și își pot asuma responsabilitatea consecințelor, desi sufar sau ma enervez cand ii vad ca au probleme pe care le-ar fi putut evita cu un pic mai multa grija.
Ce fac când vine vorba de copii? Copii pe care, cât de mici ar fi, nu prea pot sa le impun orbește niște reguli sau sunt chestiuni care mă depășesc sau pe care nu le pot controla? Și astfel, vrând nevrand se mai și îmbolnăvesc? Mărturisesc ca nu știu sa gestionez prea bine situațiile astea. Trăiesc la maxim fiecare durere de cap sau nas înfundat sau laringita sau o”tita” (de cand era mic Arthur a inteles ca otita este “tita” si ca iar a facut inca o “tita” 🙂 ), verific de nenumarate ori pe noapte și sufăr profund când văd ca nu se pot odihni din cauza mucozitatilor sau când plâng (bebe, nu cel mare) la simpla vedere a aspiratorului sau a aparatului de aerosoli și nu stiu unde sa se ascundă; când fiecare siropel sau picături aduce lacrimi în ochi…..evident fac ceea ce se poate face pentru a îi aduce pe o cale buna dar mă costa teribil sa îi știu în disconfort sau sa le provoc eu disconfort, mai mult sa le trezesc cine știe ce teama.
Așa ca nu reușesc sa fiu prea consecventa nici cu medicamentele și recunosc ca mult mă bazez (acolo unde pot si mai ales cu cel mare) și pe celelalte leacuri – ceaiuri, miere, propolis…și pe stimularea sistemului lor imunitar în a-și face treaba și a se activa cât mai rapid și mai bine. De cele mai multe ori merge, alteori nu…
Așa ca fiecare “banala” răceală mă dezechilibrează emoțional și fizic. Dar întotdeauna mă gândesc la mamele greu încercate, la cele care sunt nevoite sa își vadă copiii măcinați de boli crunte, care le schimonosesc fetisoarele frumoase și care trebuie de dragul lor sa fie puternice, sa zâmbească, sa lupte. Nimic din teama lor nu trebuie sa ajungă pana la copil. Și reușesc….sunt cun lacrimi în ochi dar zâmbet pe buze, cu inimă tremurând dar mana sigura. Aceste mame merita toață admirația și toată dragostea din lume. Și tot binele -acela de a-și vedea copiii sănătoși. Pentru ca, nu-i asa, nu ar trebui sa existe copii bolnavi.
Pana una alta, sanatate multa si sa treceti cu bine perioada virozelor de toamna.
Ne vedem si pe Facebook, mamide2, like daca rezonati ! 🙂
credit foto academiapacientului.ro
Mami de 2 