mama-copilÎn parc, aproape în fiecare zi, sunt martorul involuntar al câte unei lecții de « parenting » -prilej sa pun întotdeauna sub lupa propriul comportament și sa încerc sa îmbunătățesc pentru ca, nu-i așa, suntem mereu supusi greselii, oricât de bine intenționatiam fi.

Deunăzi auzisem o bunica sau poate mai degrabă o bonă, zicându-i cu glas destul de ridicat copilei ce  plângea în cărucior « nu te dau jos pana nu spui « jos » ». Trecând prin dreptul nostru -așezate pe o banca- și văzând ca o urmăream, țipă de-a dreptul la copila ca nu o da jos pana când nu spune clar ca vrea « jos ». Opreste caruciorul uitandu-se spre noi si repetand frumoasa mantra, copila plângea de-a binelea neintelegand ce i se impune – și concluzionează plecând mai departe dar pe același ton ridicat- « ei dacă nu vrei, atunci nu te dau jos, spune « jos »!! » Privirea ei îndreptată spre noi nu mai putea de mândrie vrând parcă sa accentiueze: « ei vedeți așa se face educație, luați aminte »…..

Astăzi dandu-mi copila în leagănul special pentru bebelusi, aud fără sa vreau o conversație la leagănele normale alăturate. Menționez, ca leganatul la noi are un ritual aparte în care vorbitul, imitatul animalelor, gâdilatul, statul în genunchi în fata leaganului sau alergatul în jurul lui, strambatul sau multe altele ce îmi mai trec prin minte la momentul respectiv sunt la loc de cinste.

Așadar prin tot spectacolul meu pentru Amyra, reușesc totuși sa surprind conversația alăturată – evident pentru ca mama- genul de «  »Musca » – les connaisseurs savent de quoi je parle – vorbea foarte tare și ofuscata certandu-și copila ca nu se da singura în leagăn, ca doar știe sa se dea, ca ce ea sa stea ca un « papitoi » în fata ei sa o dea, ce e ăsta?? Copila vorbea foarte încet, așa ca nu puteam înțelege ce ii răspundea mamei dar clar nu o îndupleca pentru ca aceasta continua cu reproșurile de parcă datul copilei în leagăn ar fi fost un sacrificiu imens.

Întâmplarea face ca pe leagănul alăturat sa se așeze o mămică ce ținea copilul in brațe și se dădeau împreună privindu-l cu mare drag. Probabil fiica intepatei a întrebat de ce se dau împreună – copilul fiind destul de mare sa se poată da singur- nu am înțeles exact pentru ca, repet, vorbea încet. Mama îi răspunde arborand pe fata probabil cel mai frumos zâmbet al ei și privind-o pe cealaltă mămică care isi vedea nestingherita de comuniunea cu copilul ei –  ca acesta « se alinta ». Iubirea dintre o mama și un copil, iubirea unei mame fata de un copil înseamnă « alint »? E oare atât de greu sa -ți dai copilul in leagan? E rușinos sa cânți, sa vorbești, sa râzi cu progenitura ta – chiar dacă e numai un bebeluș și nu îți poate încă răspunde? Nu vreau sa îmi închipui ce era în mintea sau în inima acelei fetițe care nu putea înțelege gesturile simple de tandrețe …. și pentru asta nu are ea nici o vina….ei i se refuza pana și un legănat. Bănuiesc  ca mai mult nici nu îndrăznea sa ceara….

Ne vedem si pe Facebook, mamide2, like daca rezonati !🙂

credit foto sursadesanatate.ro

Publicités
Posted by:lauragherghe29

Lasati un comentariu

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion /  Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion /  Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion /  Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion /  Changer )

w

Connexion à %s