Drumul spre independenta, cum se invata si de cand ?

Drumul spre independenta se invata de mic, de cat mai mic, chiar daca mori de frica.

Parintii mei au fot super, mega protectori, amandoi, unul mai grijuliu si mai protector decat celalat, asa ca la fiecare stranut, auzeam « aoleu, ai racit, ti-e frig », la fiecare adiere de vant, aveam bluzita si caciulita, nu puteam sa stau singura in casa, sa merg in excursii, sa traversez strada, etc.

Asadar, volens –nolens cand baiatul meu a aparut, am zis ca el e totul si prin “totul” insemna un pic si anularea mea, a dorintelor mele; el era proritarea numarul zero, la el se raporta totul. Nu, nu era nimic impus din afara, asa am simtit (poate si pentu ca asa am fost crescuta pe de o parte si poate si datorita felului meu de a fi, pe de alta parte). Nu la fel vedea lucrurile si tatal copilului meu, binecuvantata fie ea, diversitatea ( de unde si lupta mea interioara sa il fac sa vada asa cum vedeam/ simteam eu, sa fie acolo cand Arthur se trezeste, cand adoarme, cand tuseste, cand rade, cand plange, cand face primele descoperiri,) …..evident, impuse din exterior toate astea nu faceau decat sa creeze tensiune intre noi, dar deh, ….. Asadar tendinta mea era sa il sprijin mereu, sa fiu in umbra lui la orice pas, sa nu il las cada, sa il protejez.

Incet, incet, cam de cand a inceput sa mearga si sa exploreze curios mediul inconjurator, am inceput in schimb si eu lupta cu mine de a-i da libertate, sa fie independent, sa se dezvolte in voie asa cum trebuie. Eram si voi ramane insa mereu in umbra, langa el, chiar daca asta presupunea din partea mea o mai mare vigilenta, mai ales cu un copil atat de activ, energic si curios cum este el.

• De la 1 an si jumatate fix a mers pe motor, pe care l-a purtat peste tot si pe care avea o viteza… nu spun ce teama imi era cand cobora panta de ciment si exista probabilitatea mare sa se izbeasca cu capul de bordura ….
• De la 3 ani a mers pe bicicleta si de la 4 a mers fara roti ajutatoare. Prima bicicleta a trecut prin toate incerarile, pana la refuz ! La 5 ani am fost nevoiti sa o schimbam si am luat o bicicleta recomandata copiilor de peste 6 ani (6-10 ani), desi era foarte mic si de-abia ajungea la pedale dar odata suit pe ea nu il mai oprea nimeni dar, cunoscandu-i firea nu doream sa ii mai schimb inca o data bicicleta peste un an, asa ca am sarit o etapa 😉
• Apoi cu rolele de pe 5 ani, ulterior cu pennyboardul.
• La 4 ani a primit trotineta pe care a jefuit-o la maxim, mergand si iarna si vara, chiar si pe zapada.
• L-am lasat sa urce pe toate gardurile, sa se catere in copaci (Doamne ce mandru a mai fost cand si-a facut ditamai julitura pe abdomen de la cataract)
• Am iesit pe ploaie cu el doar ca sa mearga cu bicicleta prin balti (era seara si parcul pustiu, evident), ceea ce i-a desenat un zambet enorm pe fata !! Nu mai spun ca era ud leoraca cand a ajuns acasa.
• A iesit la zapada si s-a bulgarit, si s-a trantit in zapada si s-a dat cu sania cat a poftit
• am mers cu el sa vedem artificiile de la cumpana anilor in parc la 12 noaptea desi afara erau -20 de grade
• l-am invatat sa strige « eco » ; « alo », cand trece pe sub poduri ca sa auda ecoul sau sa tipe in padure sau pe munte ca sa se elibereze (nu stiu cine mai mult, el sau….)
• l-am lasat sa mearga pe strada inaintea mea pana la trecerea de pietoni (Doamne cata teama, pentru ca se oprea chiar in buza strazii) sau pana la iesirea din parc. Incet a invatat regulile si le-a respectat. Aveam incredere chiar daca nu il mai vedeam ca nu va iesi din parc si ma astepta la poarta intotdeauna (problema mai mare era cand era in grup cu mai multi copii, atunci parca i se stergea hardul si uita ce sa mai faca, din prea mare entuziasm si poate teribilism, baiat fiind). I-am repetat de nenumarate ori regulile si riscurile, i-am scos in evidenta ca il las sa faca asta pentru ca am incredere in el si stiu ca e un baiat responsabil.
• L-am lasat singur in fata blocului de pe la 5 ani ( e adevarat ca avem o curte interioara, inchisa, pazita si avem si camere de luat vederi, dar chiar si asa,…).
• De anul acesta, de la 7 ani, l-am responsabilizat un pic in plus, sa duca gunoiul si, chiar sa iasa din complex pana la magazinul din colt ca sa ia o apa sau un bors sau sa meraga in grup cu fetele sau baietii sa isi ia o inghetata sau altceva (« promit, nu prostii, era rugamintea lui »). Am avut o gramada de discutii si explicatii pana sa inteleaga de ce nu are voie sa plece nicaieri fara sa ma anunte.

Nu stiu daca am facut bine incercand sa-i intaresc independenta, poate ca de multe ori pana sa ajunga sa invete m-a dezamagit, a gresit, ne-am certat, n-a inteles. Dar cred ca asta i s-a potrivit lui, ca a fost pe structura lui de copil energic si curios. Sper totusi ca felul acesta de ne comporta sa ii cresca stima de sine, increderea in fortele proprii si sa aiba prezenta de spirit si increderea sa se descurce in orice situatie, indiferent unde s-ar afla si cu cine. Cred cu tarie ca increderea in sine si independenta se construiesc de mic.  Stiu ca procedand asa, mie ca parinte mega protector si iubitor prin natura mea, imi e mult mai greu, dar prefer sa actionez astfel daca acest lucru ii va ajuta pe copiii mei sa fie puternici, sa aiba incredere in ei mai tarziu, sa fie capabili sa construiasca relatii frumoase ! Nu e o garantie, deloc (pretul platit e in multe boacane, prostioare, greseli, accidente, etc), dar intuitia si inima imi spun sa fac asa.

Voi cum procedati ?

Ne vedem si pe Facebook, mamide2, like daca rezonati !

crdit foto : ele.ro si perfecte.ro