timpspecialAm auzit acum ceva vreme pe cineva spunând ca nu știe de unde nevoia asta acerba a noilor generații de copilași pentru timp special ?  Pai sa vedem mai intai ce înseamnă timp special. E timpul ăla petrecut de tine împreună cu copilul tău în care ești tu cu el 100%, timp în care nu exista nimic altceva decât voi, fără telefoane, fără televizor, fără întreruperi! Așa! Și ce se întâmplă în acest timp special în care voi sunteți împreună? Pai, în afară de faptul extrem de important ca Sunteți  Împreună fizic,  faceți ceea ce va face plăcere, altfel spus, petreceți timp de calitate.

Deci, din start cu acest timp special satisfacem una din nevoile primare ale omului /copilului : nevoia de conectare, nevoia de a fi aproape fizic, de a-l simți pe celălalt, de a-l atinge! În plus, faceți ceea ce va place, și făcând lucrurile care îți plac, din start te simți bine, ești valorizat, dorințele tale nu trec neobservate. Ce se mai întâmpla odată satisfăcute aceste nevoi? Pai începe sa se deschidă și calea spre inima /mintea copilului, afli ce îi place, ce l-a supărat, ce își dorește! Astea  și încă multe altele se datorează timpului special, efectele « timpului special » sunt de-a dreptul magice atât pentru tine cât mai ales pentru copil.

Și atunci ne mai întrebam de unde nevoia de timp special? Timpul special e cel care te face sa te simți bine, iubit, apreciat, ocrotit. Este exact ce isi doreste /ceea ce are nevoie, fiecare om.  Copiii care petrec « Timp special » in mod frecvent cu parintii lor sunt copii mai deschiși, luminoși, încrezători în forțele proprii, sunt acei « copii buni/ cuminți » pe care si-i doreste oricine. Bineinteles ca si copiii buni au probleme, acumuleaza frustrari, bineînțeles ca și ei vor avea crize, vor face câte un tantrum când te aștepți poate mai puțin, dar aceste momente vor fi mult mai rare, și poate mai slabe în intensitate și mai ușor controlabile.

Poate nevoia de timp special a copiilor noștri e si o proiectare a nevoii noastre de timp special. Sa ne reamintim numai cat timp petreceau părinții noștri cu noi,….timpurile erau altele, viața curgea după alte reguli, dar nevoile primare ale oamenilor au fost mereu aceleasi, nu ? Suntem generațiile crescute de bunici în primii ani de viață, apoi cu cheia la gat, când am pornit la școală, generațiile care băteau maidanele de dimineața până seara și își vedeau părinții în week-end. Nu ne plângem, am avut o copilărie frumoasa, dar imaginea părinților în această copilărie a noastră a intervenit uneori prea rar, sau prea târziu, sau mai mult ca o forță coercitiva de a face anumite lucruri nu prea atrăgătoare pentru un copil ( gen școală, teme, concursuri, rezultate…).

Poate de-asta și păstrăm o imagine mult mai caldă a bunicilor – pentru ca în primii ani de viață, când nevoia de conectare și de aprobare e cea mai mare, atunci pe ei i-am avut aproape, ei ne spuneau povesti, ne cărau în spate, ne lăsau sa ne jucam cu mâinile lor noduroase, erau răbdători, ne spălau, mergeam împreună la târg și ne luau coliere de  turta dulce și alvite, ne învățau sa facem prastii și sa lucram….altfel spus petreceau « timp special » cu noi. Dar Copilul din noi, ca suntem sau nu conștienți își cere și el dreptul la timp frumos, de calitate cu părinții lui, nu doar cu bunicii. Și Cum părinții de azi….nu mai pot relua timpul special cu bunicii de azi / părinții de ieri, încep sa isi dorească și chiar sa petreacă mult mai mult timp cu proprii copii.

Evident și timpurile s-au schimbat, astăzi bunicii nu mai sunt atât de aproape de copii sau lucrează încă sau nu au disponibilitatea sa mai aloce atâta timp nepoților și părinții sunt obligați sa fie mult mai prezenți în viața propriilor odrasle. Alteori, chiar dacă bunicii sunt dispuși sa le fie alături nepoților, părinții tot mai preocupați de buna creștere a copiilor, le dedica acestora tot mai mult din timpul lor liber. Ca sa răspund cumva întrebării de la începutul articolului, de unde nevoia ăsta de timp special a copiilor noștri, e pe de o parte nevoia fireasca a fiecărei ființe de a se simți iubita și apreciata, pe de alta parte e nevoia copilului din noi de recuperare a unui timp special mult prea puțin petrecut cu proprii părinți.

La final, o mica provocare : menționați ce timp special petreceati cu părinții voștri? Eu îmi aduc aminte de doua lucruri frecvente :
– duminica dimineata mergeam la cofetarie, de obicei cu tata, mai rar toți patru, ne cumpăra câte o prăjitură și un suc -brifcor. Știu ca pe mine mă așteptau o gramada ca sa termin de mestecat…:D
– duminica după amiaza mergeam la film la cinematograf. Tata cumpăra întotdeauna bilete pe centru, ultimele rânduri, vedeam filme normale, de adulți (singurul de copii de care îmi aduc aminte este Tarzan). Eram fascinata de faptul ca vedeam la un loc atât de mulți oameni (pe vremea aceea sălile de cinema erau arhipline) și de faptul ca intram la cinema pe zi și ieșeam noaptea (mereu ieșirea mica din spate, nu pe cea mare pe unde intram) . Nu înțelegeam defel cum de era noapte când ieșeam și zi când intram….cumva timpul petrecut in cinema era pentru mine in afara timpului…
Astea erau cele doua constante ale zilelor libere ale copilăriei mele….Voi ??

Ne vedem si pe Facebook, mamide2, like daca rezonati !

credit foto :suntmamica.ro

 

 

Publicités
Posted by:lauragherghe29

Lasati un comentariu

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion /  Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion /  Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion /  Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion /  Changer )

Connexion à %s