Sa tot fi trecut un an

Noiembrie 2015 – luna destul de prietenoasa cu mediul si oamenii, ca sa zic asa….nici prea frig, nici prea multa ploaie, nici vant, zapada nici atat, Slava Domnului. Respiram greu, dormeam prost si de-abia ma miscam, eram un hipopotam in toata regula, cu 20 de kile in plus fata déjà de cele 7-8 peste norma de la prima sarcina, deci mare rau !! Cel mai tare se resimtea coloana mea, care imi dadea semne de epuizare la fiecare 10 -15 minute de mers. Geanta era pregatita de o luna si statea in portbagaj de vreo 3 saptamani, urmandu-ne peste tot, dar ea tot nu se hotara. De unde credeam ca se face balanta, iata ca nici scorpion nu voia sa fie. E drept ca eu ziceam mai bine Scorpie, ca sa am si eu cu cine ma intelege in casa, dar….zau nici chiar asa, sagetator, adica la asta nu ma gandisem deloc….toata lumea se intreba cat mai are de gand sa stea ?

Acum sincer, oricat de greu imi era mie asa umflata, stiam de la primul ca dupa, nu e asa roz, asa ca ma grabeam si nu prea, singura mea preocupare fiind sa ii fie bine si tot profitam, aruncandu-i doctoritei de fiecare data, daca nu o fi poate cazul sa facem si noi o cezariana ? Ea imi zambea de fiecare data si ma lua peste picior, dar vineri isi daduse binecuvantarea, spunandu-mi ca de duminica seara pot lua nu stiu ce ovule si luni sa ne vedem la spital ca…o provocam !

Numai ca Amyra, pe semne ca auzise provocarea, si duminica dupa pranz, pe la 2 jumate cand oamenii se pun in pat sa-si faca siesta si sa profite de cele cateva ore libere inainte de ziua de luni, Domnisorica da semne de nerabdare, pe care evident, mama in cauza le leaga de orice altceva decat de nastere nu (de parca nu asta astepta de vreo luna jumate) ; si incearca din rasputeri sa le ignore, ba ca e de la ce a mancat, ba ca hai sa ma intind un pic, bah hai la baie, ba sa fac un dus, si tot asa vreo ora !!! Pana cand, deh, sunt fortata sa recunosc evidenta si dupa ce ma imbrac frumos, ma machiez, zic vreo cateva rugaciuni si ma invinovatesc ca am tot rugat-o sa vina, ca ce nu mai putea sta, ….ne hotaram sa plecam (tot cu gandul ca poate ma fac de ras si ma intorc inapoi).

Dar era clar ca nu era loc de intors, in masina contractiile se intesifica la 5 minute, de-abia respir, nu pot sa stau, ma panichez, el alearga ca nebunul (probabil se gandea, nu care cumva…) trece pe rosu si ajungem regulamentar la 4 jumate (noroc ca era duminica si traficul era lejer, ca altfel…). De-acolo, lucrurile sunt sub control si parca nu imi mai apartin total, intre doua contractii si calmante, fac si glume, dau si mesaje, o strang de mana pe asistenta, ma rog cu voce tare, rad cu doctorita, intreb de una alta, ma simt sprijinita la orice pas si nici nu astept prea mult. Micuta printesa soseste rosie si cu nasul turtit la 19.25 fix. La 10, eram in salon amandoua imbratisate : curate, frumoase, blande, linistite ; ea stiind ce sa faca, eu …la fel.

De atunci tot stam imbratisate si nu ma mai satur de zambetul ei, de mirosul de bebelus, de caldura trupului mic, de limpezimea ochilor albastri si rasul cristalin. De vreun an, tot urmaresc cum priveste, cum asculta, cum zambeste, cum invata, cum imita, cum interactioneaza, cum se transforma,…cum creste ! De cateva luni, experimentez cum face, cum incearca, cum se hotaraste, cum nu renunta, cum vrea, cum stie, cum poate !

Si mai am doar cativa ani in care sa o imbratisez, sa o adulmec, sa o sprijin, sa radem impreuna, sa cadem, sa ne ridicam, sa plangem, sa ne certam, sa ne impacam, sa crestem, sa evoluam, sa luptam,…SA NE IUBIM !

Doar un an si am trecut deja prin atatea : ai ras de la inceput, mi-ai zis « mama » de la 4 luni jumate, ai mers de la noua luni, ai ras cu pofta de pe la 3 si ai inceput deja sa imi pui rabdarea la incercare prin incapatanarea ta de ceva vreme ! Dar esti Perfecta asa cum esti si te iubesc !

La muti ani printesa Amyra, fie-ti calea plina, lina si frumoasa !!

Ne vedem si pe Facebook, mamide2, like daca rezonati !