« Omul este o fiinta mai sociala decat orice albina si orice fiinta gregara »zicea Aristotel in Politica și îi dam dreptate.  Un om mai mult decat orice alta fiinta nu poate trai singur, are nevoie de o comunitate, de alți oameni cu care sa se însoțească și care sa îi tina companie, cu care sa comunice și care sa vibreze la ceea ce simte el.
prieteni_suntmamica-roE ceva înnăscut, nu se poate altfel. Și, dacă adult fiind , ești mult mai selectiv, îți faci prieteni mai greu după ce reușești sa ai încredere în aceștia sau rămâi cu câțiva dintre cei care ti-au fost prieteni în copilărie și adolescență, copil fiind iți vine mult mai la îndemână sa-ți faci prieteni.
Văd copii în parc, unii mai sociabili, alții mai timizi, dar toți caută compania celuilat/celorlalți. Cei mai îndrăzneți, întreabă direct : »vrei sa fim prieteni? » / mai rar : « vrei sa ne jucam împreună? »…..de unde asociem clar idea ca prietenii -în ochii copilului- sunt pentru joaca, adică pentru timp Bun, petrecut împreună, pentru distracție. De-asta avem noi oamenii nevoie de prieteni: ca sa ne simțim bine, în copilărie pentru joaca, mai târziu pentru timp de calitate, pentru sfaturi, pentru o mana calda care sa fie lângă tine și sa te mângâie când ai nevoie. Și prietenii pot face asta!
romaniatv-net-prieteniPe vremea noastră, in copilărie toți eram cam la fel, diferențele sociale erau destul de mici, părinții erau destul de absenți din acest proces al crearii de prietenii. Ieșeam pe usa și de-acolo înainte depindea numai de noi cum ne făceam prieteni, pe cine și câți. Părinții interveneau de obicei numai când lucrurile o luau razna de tot.

Acum, lucrurile sunt un pic de diferite…e adevărat ca și contextul social s-a mai schimbat. Noi eram generația cu cheia la gat, fără telefon, acum copiii merg de mana cu părinții la școală pana la 14 ani (si apoi fug direct de casa 😦 ) au telefon și vorbesc de zeci de ori pe zi, au gps și pot fi localizați oricând…nu mai poți avea încredere sa iți lași copilul pana la magazin sau pana la școală de frica ca cine știe ce se întâmplă, sau ti se induce permanent aceasta frica.

Mai mul decât atât, din dorinta de a-l proteja, intervii si in relatiile lui, nu mai poți sa iți lași copilul nici sa își facă ce prieteni considera el de cuviință, după sufletul și dorința lui ci intervii tu părintele – cu principiile, cu argumentele, frustrările și prejudecatile tale. Noi aveam prieteni din toate mediile și culturile : eram și mai săraci și mai bogați, și copii de profesori, si de muncitori, și români și țigani, și de la tara și de la oraș. Nu era absolut nici o problemă ca ne jucam împreună. Asta era forța și puterea noastră, vedeam și  binele și greul: mâncăm și trufandale când mergeam în vizita la unul mai înstărit, dar ne bucuram și de gem pe pâine la unul mai sărac. Părinții nu ne certau ca umblam cu unii sau cu alții decât când făceam vreo prostie și « îi făceam de rușine ».

Acum, am observat din ce în ce mai mult, ca nu copiii sunt cei care isi aleg prietenii . Dacă părinții se înțeleg intre ei și își doresc compania, atunci și copiii au dreptul la prietenie….și nu de puține ori se întâmplă ca acei copii sa nu fie de fapt compatibili. Sau intervin cu judecați de valoare în alegerile copiilor, frustrandu-i pe aceștia și producandu-le suferință și nedumerire. Pentru ca, desi nu înțeleg pe deplin ce li se apune, copiii înmagazinează automat informația și receptează mai degraba sentimentele părinților. Dacă parintii manifesta neincredere, chiar dacă nu pricepe exact de ce, copilul percepe aceste sentimente și va sfârși prin a le asocia și el cu potențialul prieten ajungând pana la urma sa îl respingă. Sau va suferi mai tare, dorindu-și compania unuia care îi este refuzat din motive de neînțeles pentru el.

Procedând așa, din dorința poate de a-și feri copiii de suferințe sau probleme, părinții nu realizează de fapt cât de mult rău le pot face acestora. În afară de tristețea pe care copiii o trăiesc atunci, aceștia sunt total dezorientați, nu mai au încredere în ei, sfârșesc prin a fi asociali, incapabili sa lege (mai tarziu) relații de calitate fără acordul/ aprobarea cuiva. Sau adopta atitudini rasiste, xenofobe. Sau ajung niște răzvrătiți, care la prima ocazie de libertate, fug fără sa mai privească în urma sau fac fapte regretabile. Sau rămân cu un gust amar și o tristețe toată viața.

Ce-ar fi sa încercăm să nu mai controlam atât relațiile  copiilor noștri? Sa avem încredere în ei și sa îi lăsăm să își aleagă singuri prietenii? Dacă ajung sa sufere, e ok, și noua ni s-a întâmplat și ni se întâmplă încă și în viața de adult, și noi suferim când ne simtim trădați de cei pe care îi consideram prieteni.

Sa încercam mai degraba sa îi învățăm ce înseamnă un prieten adevărat,  cum reușesc sa aiba un prieten, cum ar trebui sa se comporte cu un prieten. Sa avem incredere în instinctele lor, sa le fim alături când sunt triști și sa îi înțelegem. Oricât de mult ne-am dori sa îi ferim de suferință tot nu vom reuși și e mai bine sa trăiască propriile alegeri cu credința că ii au pe mami și tati alături. Pentru ca e bine sa ai prieteni, la orice varsta, e al naibii de bine!! 🙂

Ne vedem si pe Facebook, mamide2, like daca rezonati !

credit foto : suntmamica.ro; romaniatv.net

 

Publicités
Posted by:lauragherghe29

Lasati un comentariu

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion /  Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion /  Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion /  Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion /  Changer )

w

Connexion à %s