Aventuri la cumpărături cu cei mici …sau când întâlnești oameni care te înjură din dragoste

Cumpărăturile….offf, ele cumpărăturile. De obicei le face mai mult sotul, alteori mergem toți 4, uneori se mai întâmplă să mergem noi 3, când cel mare e la școală, dacă am neapărat nevoie de ceva și pentru ca e mai liber. Dar, iată ca uneori se mai întâmplă să merg doar eu cei 2 copii din dotare. Și când ai doi nazdravani, energici și încăpățânați copii, nu e prea comod.

Ieri am ieșit deci pana la hypermarket noi trei. Eu mereu în graba, pentru ca Amyra nu poate sta prea mult locului așa ca încerc sa mă mișc super repede. Arthur, pe role…da știu ca e zăpadă un pic și mai ales gheață pe la umbră….dar decât sa am scandal în hol, când eu mă chinui sa ies din casa îmbrăcată cu cea mica cu tot și nu mai pot de cald…Așa ca, nu protestez, doar îl pun în gardă ca s-ar putea sa nu fie lăsat în interior dacă e văzut de vreun gardian pentru ca e interzis pe role în magazin.

Plecam așadar în viteză, sa apuc sa fac ceva drum înainte de primele scanceli si proteste ale Amyrei cum ca nu vrea sa mai stea locului. Din păcate, nu mă pot misca în voie căci….rolele pe gheață…nu merg prea bine, norocul meu ca porțiunile astea nu sunt prea mari. Dar vreo câteva întârzieri, “Mama! Mamaaaa!,  Mamaaaaaa, ajuta-mă, asteapta-mă!!” , tot am.

Din fericire ajungem regulamentar la magazin- adică el pe role, întreg și fără căzături, Amyra încă în tricicleta și eu ….încă netranspirata și calmă. Și noroc ca nu e nimeni sa ne vadă, deci intram în magazin pe role. (Da pentru ca eu nu i-am luat de schimb, știam ca voi avea bagaje, mă gândeam ca poate la întoarcere voi cara și bebeluș în brațe, deci nu as fi avut cum sa mai car și rolele….a vrut așa, sa își asume). Buuuun!!
Ne mișcăm în viteza! Am lista clara cu ce am de luat și nu pierd timpul. Numai ca zilele astea prin magazine e mare nebunie și încă de la intrare te întâmpină munți de jucării, mașinuțe, păpuși, plusuri, lego, căluți…..

Ca sa nu încep cu stângul și sa nu provoc frustrări, permit popasul în lumea jucăriilor : fiecare face câte ceva, Arthur cântă la pianina, Amyra se da pe căluț și răstoarnă rânduri întregi de cutii de păpuși.  Trecem apoi la lego și jucării care chitaie de unde înșfăc câteva rapid ca sa am “muniție” de drum, pun copilul în tricicleta si ii dau chitaitoarele sa le molfaie cum stie ea mai bine, dau sarcina celui mare sa împingă căruțul și plecam sa facem cumpărăturile după care am venit. Evident cu gălăgie, cântecele și mici opinteli.

Amyra e o fire sociabila: dacă e băgată în seama (de obicei persoanele mai în vârstă au timp și drag de ea) se oprește, zâmbește, vorbește, arata “uu”, comunica…eu nu mă bag în conversațiile lor decât timid cu câte un zâmbet sau mulțumiri la urările de bine sau cu câte o mica informație gen câți ani are, cum o cheamă….. în general profit de aceste mici scene de socializare ale ei ca sa alerg sa pun în cos ce mai trebuie. Nu le dezaprob, dar nici nu le lungesc, nici nu intervin eu în discuție…pana la urma dacă as fi fost doar eu cu siguranță nu s-ar fi oprit oamenii aceia sa-mi facă mie bezele, deci sunt eleganta și păstrez distanta decentă.

Copilul cel mare, cel puțin când suntem doar noi trei, e parcă mai înțelept și mai responsabil, face cumpărăturile, ajuta, împinge căruțul, da sfaturi, aleargă după sora-sa, încearcă sa-i capteze atenția (deși de cele mai multe ori scenele astea intre ei se termina cu țipetele ei și dezvinovatirea lui). La fel și de aceasta dată, a fost foarte cooperant și de ajutor dar…nah…mai era și pe role și uite-așa îmi stătea inima când treceam pe lângă raioanele cu borcane sau băuturi…

Totul se rezolva fără incidente majore, cu câteva sus-jos din tricicleta, sus-jos din căruț, dus-întors în magazin ale copilului mic și ne îndreptăm spre casa. Întotdeauna aleg casele unde pot plăti eu la automat pentru ca sunt libere. Nu știu de ce oamenii au o teama sa predea ei banii unei mașinării și se înghesuie la casele unde sunt casieri…treaba lor și norocul meu. De altfel cu toate taraboantele după mine nici nu cred ca as fi putut alege o casa normala unde lumea sta grămadă căci știți tabloul : copil cu role, căruț cu cumpărături, tricicleta, copil mic pe langa rafturi, apucându-se de tot ce e mai colorat…Mă așez asadar victorioasa la o astfel de casa…cu un ochi la banda pe care înșiram ce luasem, unul la bebelușul care colinda pe alături și câte o ocheadă după băiat pe care îl trimisesem la doua raioane mai încolo sa îmi ia săpun pentru ca uitasem….aaa și împingând tricicleta înaintea mea pe culoar. Amyra, sociabila din fire, după cum spuneam, atrage imediat atenția prin farmecul ei bebelusesc. E întotdeauna plăcut sa vezi un pui de om care de-abia Îți trece de genunchi cum se mișcă de colo colo, aduna pachete de gumă, biscuiți, zâmbește, vorbește. Așa ca nu mă mira când doamna gardian se baga în discuție cu ea. Nu dau atenție mare pentru ca de obicei nu mă bag dar acum sunt și ocupata cu produsele și nu prea văd ce se întâmplă la spate. Când aproape de final, se pare ca Amyrei nu-i mai place intruziunea doamnei gardian pe care o găsește chiar supărătoare căci din vesela și comunicativa devine agitata, scânceste și mi se agata de picioare sa o iau în brațe.

Nu am timp sa realizez ce se întâmplă căci îndes rapid în sacose ultimele produse și iau bonul de la casiera, moment în care o ridic în brațe și pe copila urlătoare acum. Doamna gardian care o intretinuse continua sarada ei pe care nu am timp sa o aud și de care fata se pare ca nu mai e deloc atrasa și îi adresează în glumă rapid, exact când eu o ridicasem în brațe ” mai du-te-n….”  (nu pot sa reproduc exact) râzând și fiind foarte încântata de glumita ei și familiaritatea cu cea mică. Un moment rămân perplexa, și nu îmi vine sa cred dar nu am vreme sa mă oripileaz și nici sa mă revolt căci fata își cerea dreptul la liniștire.
Așa ca împing căruțul și tricicleta, îmi mângâi copila și încerc sa îi vorbesc calm sa o liniștesc și mă duc spre automat sa plătesc. Noroc ca Arthur nu era chiar lângă mine ca sa audă.

Mda…așa sunt unii oameni, înjură din dragoste și mai sunt și mândri de un așa comportament. Eu, din păcate, sunt dezgustata și trista. Nu știu dacă am procedat corect, poate ar fi trebuit sa îi atrag atenția doamnei gardian ca nu îi permit sa vorbească astfel cu ai mei copii. Dar nu am avut prezenta de spirit sa reacționez imediat : am fost foarte surprinsa. În plus, plânsul fetei activa în mine butonul de panica care spunea ca prioritar era sa mă ocup întâi de ea, sa îi redau ei confortul și liniștea. Dacă m-as fi angajat intr-o disputa cu acea doamna gardian cu siguranță nu as mai fi reușit sa o calmez pe ea prea ușor. În plus, nu cred ca as fi avut câștig de cauză….cu astfel de persoane, e mai înțelept uneori sa nu te pui…
Ce sa zic, aventuri la cumpărături sau vorba aia, de unde nu e nici Dumnezeu nu cere…

Ne vedem si pe Facebook, mamide2, like daca rezonati !

credit foto : centruldeparenting.ro