Vacantele de Craciun in copilăria mea erau cu totul altfel. In primul rand aveam multa, multa zăpadă,  munți intregi de zăpadă.  Nu imi aduc aminte de nici o vacanta de Craciun fara zapada din acea vreme. Si, daca era zăpadă,  erau evident si jocurile legate de zăpadă : săniuș,  cazemate si bataie cu bulgări, oameni de zapada gigantici, oale ciuruite si morcovi furati din bucatarie… 

lasanius1  lasanius2

Întotdeauna vacanta de craciun era la țară,  la bunici. Imi amintesc de satul pierdut sub plapuma deasa de nea….nu se vedea mare lucru in jur: ici, colo cate un fum iesea de prin hornuri si umplea aerul de miros de ars amestecat cu ger. Se mai auzea cate un lătrat sau un cucurigu pițigăiat. Atat.

Se circula pe mijlocul drumului: pe atunci nu erau utilaje de dezăpezire si abia daca trecea un plug pe drum. Zapada scartia tare sub picioare. Uneori ningea asa de mult peste noapte incat dimineața,  usile erau acoperite de zapada si oamenii erau nevoiți sa faca tunel sa iasa din casa; sa faca poteci sa mearga la fântână,  la poarta sau in gradina la animale. Dadeau cu greu la zapada si se intalneau la drum cu vecinii …cu totii pe deasupra gardurilor.

Dupa ce se mai ostoia din nins,  zapada se aseza, drumul se largea si incepea gerul napraznic. Nu aveam pe atunci costum de schi, nici haine care sa ne protejeze de umezeala sau vant. Aveam in schimb sosete si pulovere de lână facute de mamaie si pieptare in spate. Nu stiu cum de nu ne era frig caci dar se putea, toată ziua am fi stat la sanius.

Ne strangeam grup mare de 15-20 de copii si mai mari si mai mici, faceam trenulețul din sanii pe drum sau mergeam si ne dadeam pe vale. Zburau saniile una dupa alta in chiote si veselie si urcam apoi tragandu-le cu greu la deal, alunecand, cu rasuflarea taiata, dar nu ne lasam; aveam obrajii rosii, mainile inghetate dar sufletele calde.

lasanius3Ne opream doar cand aparea tata / tataie in varful dealului sa ne cheme acasă.  Alergam iute inaintea lui sa nu ne prinda si sa nu auzim cuvintele de cearta si de-abia atunci simțeam frigul. Imi amintesc cum puneam picioarele degerate (bietele sosete de lana erau ude in intregime) pe soba si aroape plangeam de durere, simțeam numai ace in talpi si degete. Dar uitam pana a doua zi si o luam de la capăt.

Cand nu ieseam la sanius ne jucam in casa: scriam, desenam, decupam, construiam, citeam. Cine stia – crosera sau torcea alaturi de bunici (eu nu prea, ce-i drept…).  Ca sa fie mai distractiv mergeam unii pe la alții si o luam de la capat cu desenat, decupat, lipit, joc de carti sau alte povesti inventate dupa sobă unde ne placea cel mai mult noua copiilor sa ne bagam. Casele erau mici si pline de oameni, care nu prea aveau ce face iarna pe afara. Asa ca noi copiii mai ascultam si povestile lor, sau ii ajutam la facut ate pentru vie, sau la curatat porumb, asa ca sa ne treaca timpul! Si timpul avea pe atunci multa rabdare, mai ales cu noi copiii!

Mosul venea de fiecare data cu lucruri folositoare : hainute, carti, dulciuri dar si ceva de jucărie. Il asteptam cu nerabdare, imi imaginam cum se face mic si intra pe gaura cheii, sau ieseam in curte printre nameti sa vedem steaua! Dar nu el era tinta si distractia noastra din vacantele de Craciun, ci jocul si joaca in zapada, la sanius si plimbatul prin satul alb, de nerecunoscut!

De Sarbatori era frumos pentru  ca asteptam grupurile de colindatori : intai veneau cei mici carora li se dadeau bolindeti (covrigi, mere si nuci si cate un ban marunt); apoi veneau grupurile de baieti mari care urau de rasuna curtea si li se dadea si vin si gazda daca era mai glumet, mai statea la povesti cu ei.

Lucrurile curgeau molcom, oamenii imbracati gros se perindau greu pe unde mai aveau treaba, sufland in maini si mai uitandu-se pe cer sa vada in ce parte zboara ciorile : semn de viscol, de zapada sau vreme buna. Drumul mirosea a fum, in case se pregateau minunatiile de Craciun – carnati, caltabos, toba, jumari. Oamenii aveau rabdare si vreme sa stea, sa povestească si sa bea o tuica fiarta. 
Asa erau vacantele de Craciun de altadat’.
Acum nu mai sunt zăpezi,  vin rar si parca tot mai tarziu, nu mai acopera totul in jur si nu mai pun viata un pic pe « incet ».  Mosul aduce daruri mult prea mari si copiii parca nu mai stiu sa se bucure de ele. Timpul trece repede si nu mai e vreme de povești,  toti sunt grabiti sau plecati in vacante departe. Nu mai simti miros de fum pe strada si nu se mai aud nici chiote de copii la sanius. Dar; ….fiecare epoca are jocurile si curgerea ei! Nu-i de nostalgie, e doar de aducere aminte si de drag de copilarie!

Ne vedem si pe Facebook, mamide2, like daca rezonati !

credit foto : jurnalulring.ro; silviacolfecu.BlogSpot.com; comunaposesti.ro

Publicités
Posted by:lauragherghe29

Lasati un comentariu

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s