“Nu știu cum pot să trăiască aici oamenii așa ….fără internet”
E liniște în mașină și un plictis maxim (se merge de câteva ore bune) pentru Arthur, care nu știe ce să mai facă să işi umple timpul căci cititul nu îi dă ghes iar Amyra doarme de ceva timp deja. Ar vrea să o trezească doar așa ca să aibă cu cine se juca. Tata trebuie să conducă iar mamei îi e foarte rău de la drum. În plus nu îl lasă să o deranjeze pe Amyra, ca de fiecare dată când o adoarme, asta îl deranjează maxim, i se pare că prea îi dă ei atenție şi îi ia apărarea!! În momentele astea parcă mai tare îi vine să o trezească dar acum nu are chef să sară calul. De fapt e şi obosit şi plictisit şi chiar nu şi-ar dori să fie certat.
S-a tot învârtit pe banchetă, s-a sucit, a dat să ațipească și el un pic dar nu se poate, nu are stare….A mâncat un măr, o “pain au chocolat”, mama i-a propus să joace jocul lor preferat de mașină. E un joc de cuvinte: cineva spune un cuvânt, următorul spune altceva în funcție de ceea ce îi sugerează cuvântul respectiv. L-au inventat de pe vremea când era el micuț, pe la 4-5 ani, și e haios că te duce la tot felul de analogii. De exemplu: unul zice “mare”, celălalt poate spune “plajă”, apoi următorul zice “castel”, și altul poate spune “bătălie”….şi tot aşa, nu ştii unde te duce jocul. Dar acum nu prea are chef nici de asta. După vreo 10 -15 minute se oprește, nu mai vrea.
…Acum se tot uită la telefon să vadă câți km mai sunt până ajung….se scurg atât de încet!
După Braşov, tata a ales o rută nouă, mai scurtă, nu mai avea rost să treacă prin Sighişoara, căci Alina era la București, de unde plecaseră ei și unde ningea ca-n povești, acum la mijloc de februarie. Pe aici, în schimb, pământul era negru….îi era ciudă….de-abia aștepta să schieze, își făcuse atâtea vise, îndoiala se strecura încet în sufletul lui făcându-l să se simtă agitat. Dar mai avea o speranță, poate că pe pârtie o fi zăpadă.
Pe drumul ăsta era pustiu, nici maşini nu treceau în afară de ei, sate foarte rar și erau mici și niște case vechi, dărăpănate. I se spune că sunt case săsești (ce o mai fi şi aia) ca niște mici fortărețe, dar lui nu-i plac. Nu are răbdare și nici chef să remarce o biserică monument istoric din 1456, când i se atrage atenția. Totuși își aduce aminte că o cetate a lui Vlad Țepeş are 550 de ani, parcă…
Ar vrea să ajungă mai repede și dacă se poate acum, să o zgândăre un pic pe Amy…să treacă timpul mai repede. Nu mai sunt așa mulți km. I se spune ca o să treacă prin Praid, unde a mers el în tabără, astă vară…yuppi..30 km zice tata…mai stă un pic, se uită la telefon…tot 30 de km. Cum se poate? “30 de km până la Praid erau înainte, de la Praid la Sovata mai sunt câțiva”…ufff….
Măcar de s-ar prinde radioul, dar pe drumul ăsta nu merge nimic. A tot încercat (l-a stresat pe tata să găsească) dar nu se prinde nici un post…”Nu știu cum or putea oamenii să trăiască pe aici…aşa, fără internet?”
Va mulțumesc pentru că îmi sunteți aproape. Ne vedem si pe Facebook: mamide2!
Credit foto : ganduri/https://rooana.wordpress.com/2013/03/08/omul-cu-prea-multe-ganduri-fila-de-poveste/
Mami de 2 