Am fost acum vreo douâ săptămâni la „Cântec pentru Tisha”, am povestit atunci mai multe Aici. Mi-a plăcut mult (tema, jocul actorilor, costumele şi locaţia) aşa că am decis să revin, să văd mai mult, să intru mai tare în lumea MiniArtShow, această trupă de teatru înfiinţată de talentata Ioana Ginghină, să mă conving că sentiemtul de frumos şi starea de bine trăită prima oară nu e ceva întâmplător.
Dacă la primul spectacol am fost şi cu Amyra – care s-a bucurat de show în stilu-i caracteristic, adică plimbat prin toată sala, dansat, aplaudat – la „Alice in Wondrland” căci despre asta era vorba, am decis să merg doar cu Arthur, să fie timpul nostru special, mai ales că în ultima vreme nu am mai reuşit să avem timp special noi doi. În plus, cartea „Alice în ţara minunilor” mi s-a părut mie un pic mai dificilă pentru copii (uneori am impresia că e mai mult pentru adulţi) deci îmi doream să stau cu Arthur şi să îi văd lui reacţiile.
Ce mi-a plăcut mult la „Cântec pentru Tisha” a fost faptul că a atins un subiect foarte actual. Se pare că nici „Alice in Wonderland” nu se dezminte şi mă bucur foarte mult să văd că Ioana încearcă să spună poveştile pe limba copiilor din mileniul nostru, când cei mici sunt extrem de ancoraţi în lumea tehnologiei. Aşadar iat-o pe frumoasa Alice butonând frenetic telefonul şi respingând cu obstinaţie tentativele de a citi ale sorei mai mari. Aşa începe!
Imaginile proiectate pe fundal completează magistral punerea în scenă….eram chiar curioasă cum vor interpreta creşterea sau micşorarea lui Alice, intrarea în starea de reverie sau revenirea la realitate! Pădurea cu sunetele ei e şi ea o prezenţă vie care dă un farmec aparte piesei de teatru. De fapt tot acest melanj de sunete, lumini, culoare, muzică dau un farmec aparte interpretării actorilor.
Jocul actoricesc, aşa cum m-am obişnuit la MiniArtShow, este foarte corect, excelent realizat, fără exagerări, fără ţipete, fără maimuţăreli inutile! Textul e pe alocuri poate chiar greuţ pentru un copil de 3-4 ani dar interpretarea actorilor, felul în care se simt fac totul foarte uşor şi super lin.
Costumele m-au fermecat : Domnul Omidă a fost extraordinar! Şi regina a avut o ţinută demnă de rangul său iar Alice a respectat inclusiv detaliile epocii în care a apărut (Arthur mă întreba ce sunt pantalonaşii ăia de pe dedesubtul rochiei?), nici cărţile nu au fost mai prejos …..
Aaaa….şi a mai fost ceva…..muzica, ştişi voi că se spune că tonul face muzica, ei bine, cam aşa este, bucăşile muzicale de legătură au fost foarte bine alese creând o atmosferă frumoasă de poveste.
Şi dacă la finalul spectacolului, prima replică a lui Arthur a fost : „de ce s-a terminat atât de repede”(şi trebuie să ne înţelegem că el nu e chiar genul care să se dea în vânt după teatru), cred că piesa a fost o reuşită. Mie mi-a dat o energie aparte iar la final am avut o surpriză plăcută deoarece MiniArtShow împlineau 5 ani, aşadar am mâncat o felie de tort, am socializat, ne-am pozat cu actorii care au venit printre noi, am stat de vorbă cu Ioana Ginghină.
Cei care nu sunteţi din Bucureşti vă puteţi organiza, discuta cu învăţătorii sau educatorii sau reprezentanţi de săli de spectacole din oraşul vostru şi să încercaţi să îi aduceţi aproape, copiii merită şi astfel de bucurii !
Eu vă doresc la cât mai multe spectacole! Avem numai de câştigat!
Vă mulțumesc că îmi sunteți alături! Vă aștept pe Facebook, mamide2 !
Mami de 2 