Cuplul tradiţional – un el şi o ea, tinde să cam dispară, se metaformozează în ea-ea, el-el, ea-ea-el şi alte variaţiuni pe aceeaşi temă. Dar un cuplu pe care l-am descoperit noi românii în ultimele decenii, uitându-ne probabil la neamurile noastre occidentale şi care începe să scrie istorie e cuplul: Ea –Ea. Ea – blondă şi răcoritoare cu Ea – brunetă şi aromată! Ea – tonică şi revigorantă cu Ea – caldă şi îmbietoare ! Ea proaspătă şi echilibrată cu ea tumultuoasă şi exuberantă ! Una rece – alta rece! Una dătătoare de viaţă, cealaltă dătătoare de energie : „Cuplul Apă şi cafea”, căci despre el este vorba.
La Fântâna a descoperit magia acestor două elemente şi mai ales compatibilitatea lor aşa că de vreo doi a pus capăt solitunii Apei şi a logodit-o : i-a găsit un companion pe cinste cafeaua „Kafune” – robustă, intensă, desăvârşită! Iar Apa nu a zis „ba”; adevărul e că se săturase să tot fie asociată cu tot felul de elemente nedemne de calităţile ei nobile iar aceste escapade nu îi făceau deloc cinste. Evident că nu era deloc în natura ei distinsă să acţioneze aşa dar asocierile erau făcute fără voia ori acordul ei şi nu prea avea mare lucru de zis. Apa la birou de la Fântâna era un must, nimeni nu se mai îndoia de mult de ea!!
De cîte ori nu îi salvase pe tinerii corporatişti de problemele cauzate de epuizare aducându-le un plus de energie şi vigoare! De câte ori nu alungase nu numai setea ci şi migrenele şefilor în zilele pline de deadline-uri neiertătoare ! De câte ori nu îi salvase dintr-o situaţie stânjenitoare, când surprinşi de vreo întrebare apelau la …. Fuga până la aparatul din dotare ! Câte glume şi secrete nu ascultase ea când dimineaţa îi strângea în jurul aparatului pe toţi de pe platou!
Dar o lipsă o simţea şi ea! E drept că ea dădea tonusul şi ritmul, e drept că fără ea nimeni nu putea lucra dar parcă era nevoie şi de altceva : un pic de jovialitate, un pic de nebunie şi culoare, ceva care să îi accentueze şi mai tare calităţile pure. Şi e clar că ceea ce aduceau unul sau altul din diverse surse obscure nu o satisfăcea! Dar mai grav e că nici pe ei nu îi alina : nici gustul, nici textura, nici aroma şi nici măcar efect nu aveau.
Până când a descoperit-o pe ea, adevărata cafea la birou – Kafune ! A fost dragoste la prima degustare! Sistemul unic de râşnire şi extracţie făceau din ea o cafea rotundă, cu caracter, exact aşa cum era şi ea! Iar râşnirea doar la preparare îi conferea acea prospeţime ce aduna mulţimea de adulatori lângă aparat.
Ei bine, să recunoaştem, au fost şi ceva momente de invidie trecătoare, căci Apa simţea cum cei din jur nu îi mai acordau parcă aceeaşi importanţă, toată lumea o voia pe ea, bruneta aromată şi gustoasă ce le gâdila nările şi îi umplea de energie! Curând însă şi-a dat seama că era normal să fie aşa : bruneta Kafune venea cu exuberanţa şi tinereţea sa, ea le dădea acel zvâc şi îndrăzneala de a se avânta în proiectele cele mai grele. Ea le dădea energia de a rezista până la finalul zilei, ea îi ajuta să fie agili, să găsească soluţii inovatoare. Iar Apa, era statornică şi echilibrată şi îi însoţea pe tot parcursul zilei. Iar acum momentele de respiro ale angajaţilor lângă aparatele de apă şi cafea aveau o altă culoare!
Fiecare avea locul ei şi orarul ei în rutina zilelor la birou : Apa era prezenţa constantă, echilibrata, mineralizată şi revigorantă! Iar prin sticluţele mici mergea cu ei peste tot, la birou ori în deplasare. Cafeaua era adorată dimineaţa în rochia-i aromată, trezindu-le toate simţurile, apoi după prânz era savurată ca o dulce desfătare iar uneori spre seară aducea plusul de vigoare şi putere de care aveau nevoie cei rămaşi să descurce iţele încurcate ale afacerilor restante. Se completau şi se îmbrăţişau într-un dans frumos de viaţă şi culoare! Aşa au rămas în memoria tuturor drept cuplul „Ea şi Ea”, cuplul „Apă şi Cafea”, fără de care, vezi bine, că nimeni nu îşi mai putea imagina că ar putea exista viaţa la birou.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017.
Multumim. Echipa La Fantana!
LikeLike
Cu drag! 🙂
LikeLike