Nu orice început e bun după cum nici tot ce e rău nu înseamnă neapărat că nu e bine. Martie – luna de început de primăvară, de renaștere şi bucurie – a fost o lună atât de plină şi de contradictorie încât a spart toate tiparele. O lună în care am oscilat de la agonie la extaz, în care anduranta și toate limitele mi-au fost testate.
*** Am început cu Martişorul, cu bucuria și emoția daruirii. Am pregătit mărţișoare simbolice, bomboane și mesaje frumoase împreună cu Arthur pentru toate fetițele din clasă. Am trăit bucuria de a primi și am vazut candoarea, surpriza și bucuria extraordinară a Amyrei când şi-a primit de la tatăl ei mărțişorul ei floral. A fost magic.
*** Am trăit bucuria reîntâlnirii cu doamne dragi, a momentelor de libertate pentru mine. Dar și clipele magice ale descoperii ori trăirii actului artistic alaturi de fiul meu.
*** Am trăit agonia întunecată a morții și am tresăltat la renașterea vieții. Martie e luna în care m-am maturizat mai mult decât oricând, luna în care am îngropat sub o lespede grea partea cea mai frumoasă a copilăriei mele. Luna în care am rămas doar copil și părinte.
*** Martie e luna în care am scris mult, mult și variat. Am scris de râs, de vacanță, de proiecte….atunci când sufletul mi-era fărâmițat.
*** Martie e luna în care m-am aruncat în task-uri şi deadline-uri, în care mi-am asumat responsabilități peste putere și timp doar ca uit de mine. Martie e luna în care am dormit cel mai puțin, mi-am adus aminte de începuturi, am călătorit spiritual și m-am rătăcit printre stele.
*** Dar martie a fost și luna în care m-am implicat în proiecte frumoase în care cred : artistice, de suflet sau de educație. Martie a însemnat multe conferințe, ateliere, întâlniri, proiecte.
*** Martie a venit și cu o nouă identitate vizuală tare draguţă şi candidă. A venit cu interviuri, cauze și oameni noi.
*** Martie s-a îndreptat spre final cu emoții si iubire. Cu trăire și rememorare magică, cu bucurie si zâmbet de copil fericit si bun.
*** Martie este până la ultima ora muncă regeneratoare.
Martie mi-a sfâşiat inima în bucăți și mi-a întors mintea cu susul în jos, m-a purtat pe valuri nebune de tristețe și nostalgie. Dar tot Martie mi-a adus multă candoare, multă lumină, căldură, bucurie și iubire spre împlinire și desfătare.
Sursa foto : cele mai frumoase mesaje de 1 Martie : Aici
Vă mulțumesc că îmi sunteți alături! Vă aștept pe Facebook, mamide2 !