Sărbătorea Paștelui era așteptată în copilărie cu mare, mare bucurie. De fapt, alături de Crăciun era top of the top. În plus față de Crăciun, cred că îmi plăcea mai mult pentru că de Paști era cald și frumos….de obiei, că s-a întâmplat în anumiți ani să și ningă, dar chiar și-așa tot frumos era!!

De Paști nu primeam cadouri ca de Crăciun ci haine noi iar această idee a iepurașului pe care îl vezi peste tot și e atât de clamat prin grădinițe și școli, pe mine mă enervează foarte tare! Nu pentru că nu aș vrea eu să fac cadouri ci pentru că nu îl simt autentic, nu îl simt al nostru și mai ales pentru că Paștele înseamnă cu totul altceva, e o sărbătoare cu o încărcătură spirituală foarte mare. Cam asta am vrut să îi transmit și fiului meu și nu consider deloc că i-am periclitat copilăria și inocența sau că i-am provocat traume dacă nu am încurajat nebunia cu iepurașul.

Paștile înseamnă lumină, curățenie și bunătate, e o perioadă pe care ar trebui s-o repetăm mai des, ca o cură de detoxifiere spirituală, o pauză de la tot ce e nociv în jurul nostru și o întoarcere spre interior. Și chiar avem motive să procedăm așa mai ales că ne susține și mediul înconjurător: iarba e verde și frumoasă, copacii au înflorit și trimit miresmele lor în toată zarea, soarele a ieșit și ne încălzește plăcut, gâzele colindă de zor pământul și albinele zumzăie….. Sărbătoarea Paștelui ar trebui să fie pentru toți același lucru: un nou început, trezirea la viață, lumină, candoare și bucurie.

Cred că cel mai mult îmi plăceau Paștile, copil fiind, pentru că era sărbătoarea cea mai lungă!! Vacanța ținea în general două săptămâni (una înainte și una după Paști) și era ocupată aproape total de pregătiri sau de sărbătoare în sine!

oua-de-pasti-820x300

Săptămâna de dinainte țineam și noi copiii post iar asta era o adevărată provocare: nu tu ou, nu tu lapte, nu tu brânză!! Dar ca orice provocare, noi copiii o acceptam râzând, ba chiar ne mândream că ținem post. Apoi, mergeam toată săptămâna cu bunicii sau mai târziu, noi copiii în grup la biesrică, la denii. Mă fascinau slujbele astea care aveau loc după amiaza spre seară, nu pentru că eram credincioasă (că doar noi copiiiaveam mai multă treabă cu alergatul pe afară sau cu pictatul cu ceară lumânărilor pe mâini decât cu ascultatul slujbei) ci pentru că era ceva inedit, față de slujbele firești care aveau loc duminica. Și oamenii participanți la slujbă erau altfel : o grămadă de copii și femei, un zumzet, multe cântece,… Slujele chiar erau altfel, cu o grămadă de ritualuri specifice : cum era slujba de joi cu cele 12 evanghelii sau cea de vineri cu trecutul pe sub masă și înconjuratul bisericii cu lumânarea aprinsă în mână…astfel de obiceiuri mă intrigau nespus.

În plus la țară, mai erau și altele, ca aranjatul mormintelor vinerea după amiaza, treabă de care ne ocupam noi, copii împreună cu mamele. Sau păzitul Mântuitorului la biserică vinerea, pentru cei care aveau în familie morți fără lumină…femeile veneau de dimineața la biserică, stăteau pe scaune în cerc până când începea Denia cu o lumânare mare în formă de cerc aprinsă; toată ziua nu aveau voie să mănânce sau să bea iar la final, împărțeau copiilor punguțe cu mere, biscuiți, rahat, nuci… Sâmbăta ne duceam la biserică să ducem vin, o pâine mai mică făcută special pentru asta și linguri de lemn. Era pâinea care urma să fie transformată ulterior în „Paști”. Totul culmina cu slujba de Înviere prilej cu care stăteam toată noaptea la biserică !! Vă dați seama ce era asta pentru un copil ??? Un al doilea Revelion!

Minunea asta de sărbătoare Pascală însemna și îmrejurul casei o grămadă de treabă : toată săptămâna mama se apuca să deretece peste tot iar dacă eram la țară o vedeam pe mamaie care dădea cu var, scotea totul din casă; spălau, schimbau așternuturi, scuturau velințe, ștergeau geamuri; totul strălucea de curățenie și frumos. Iar pe afară era o splendoare, grădinițele erau săpate și pomii erau dați cu var. Joia ne apucam de vopsit ouă, aveam voie să le și încondeiăm : ba cu frunze în ciorap, ba cu apă tare cu care făceam ce modele doream sau ne pricepeam noi.

În bucătărie se pregăteau o grămadă de bunătăți specifice acestei perioade : drob; ciorba de miel – o ciorbă specială în carese puneau și bucățele de burtă de miel, plămâni, ficat și inimă și căreia i se punea „bureți”. Se mai făcea și un fel de zeamă albă simplă cu mult usturoi din căpățână și burtă de miel care ne numea „pacele”; sarmale și evident nelipsita friptură de miel la cuptor cu usturoi verde! La asta mama era regină, ieșea atât de fragedă și gustoasă de nici nu îți dădeai seama că e de miel. Veneau și cozonacii la rând și alte prăjituri delicioase și cu multă cremă.

caietulcuretete1.jpg

În dimineața de Paști, în cazul în care nu stăteam toată noaptea la slujba de înviere, ne îmbrăcam frumos cu hainele cele noi și mergeam să „luăm paști”. După ce ne închinam, eram miruiți și luam anafură, puneam câte un ou roșu adus de acasă într-un coș special din biserică și apoi ieșeam în curtea bisericii unde erau 3 ceaune mari, câte unul pentru fiecare cătun. Fiecare om era musai să treacă pe la ceaunul cu Paști din satul lui. În acele găleți era pâine, din cea adusă mai devreme de toate gospodinele din sat și vin, iar îngrijitorii ceaunului stăteau cu lingurile de lemn împrejur și îmbiau toți sătenii să ia Paști, se bucurau și își urau de bine. Nu știu de ce dar întotdeauna acea amestecătură de vinuri și pâine luată cu lingurile alea de lemn din care abia puteai mânca, mi se părea, super bun. Acasă, tataie avea grijă întotdeauna să ne facă el și el Paști bun cu vin de-al lui, pâine dumicată și zahăr, un castron întreg !

Dar Sărbătoarea Paștelui nu era doar atât!!! Începea cu toate minunile de pregătiri cu o săptămână înainte și apoi dura distracția încă două, trei zile. Toată ziua de duminică o petreceam ciocnind ouă cu copiii pe stradă, mâncând sau mergând pe la rude. Poarta era deschis non stop și veri, verișoare, prieteni, rude, mătui se tot perindau cam după prânz pănă spre seară! Toată lumea venea să aducă „de împărțit”, „de pomană” pentru sufletul morților, ciocneau ouă, mâncau cozonac sau ce dorea fiecare și beau vin roșu. Nimeni nu făcea nimic, nici măcar mama sau mamaie pentru că în ziua de Paști nu era voie să dai nici cu mătura, nici să faci vreun alt fel de treabă.

Lunea, era cu pregătiri intense și cu emoții mari pentru noi: aveam să ne îmbrăcăm cu hainele cel noi și să facem paradă să ne vadă toți copiii. Pregătirile se făceau pentru pomana din curtea bisericii la care participa tot satul. Mama și mamaie puneau în tot soiul de panere tot ce era mai bun : ciorbă, friptură, prăjituri, drob, ouă, pâine…Tata și tataie pregăteau masa (cu trei picioare) și bancile sau scaunele.

Apoi, pe la 9 – 10 numai ce vedeam că începe mama să se agite : „a început lumea să treacă? Hai mai repede, să ne pregătim, că iar ajungem ultimii și iese popa!” Ne puneam cu toții de la mic la mare la țol festiv, ne luam sarsanalele și o porneau spre biserică într-un mare alai și bucurie. Forfotea drumul de oameni veseli și copii frumoși. Acolo, fiecare familie avea locul ei, fiecare sat locul lui. Oamenii își așezau mesele, scaunele – care veneau cu ele – alții, care stăteau mai departe aduceau pături, și întindeau toate bucatele alese. Preotul ieșea cu cadelnița și trecea pe la absolut toți enoriașii, binecuvânta mâncarea după care începea marea desfătare! Se dădea de pomană în dreapta și în stânga, oamenii mâncau cu voioșie, făceau schimb, se bucurau că se întâlneau și povesteau. Era singurul prilej din an în care verișori, cumnați, frați, rude de tot felul, care altfel nu aveau când să se întâlnească, să se vadă, să vorbească, să se bucure unii de ceilalți, acolo, la marea pomană din curtea bisercii. Pentru mine era o încântare să îl văd pe tata cu verii lui, și pe copiii acestora, verișorii noștri, și eram mulți, tare mulți !

După pomana de la biserică și distracția noastră a copiilor care alergam de acolo acolo pe la toate mesele și toți cunoscuții, reuneam gașca în fața curții acasă și făceam planurile de mers la pădure unde iar continuam cu jocuri, alergat, mâncat, ciocnit ouă până spre seară. Părinții rămâneau acasă și continuau și ei dar mai liniștit distracția lor, profitânde de zilele astea libere și atât de line, bucurându-se de oameni pe care aveau să-i mai vadă abia peste un an!

Bunicii noștri erau în putere pe atunci, îmi aduc aminte că erau la fel e implicați în toate treburile gospodărești și în toate deciziile ca și părinții… Treptat însă, pe nesimțite, ei au îmbătrânit, picioarele au început să-i lase, bolile să le întristeze chipurile și să le rărească rândurile. Dar și nepoții mici și zglobii de mai ieri, au crescut, au uitat tradițiile, au început să vină mai rar sau deloc și să fie mai tot timpul plecați în altă parte … încet, încet, oamenii nu se mai zoreau luni dimineața să se pregătească să meargă la biserică! Părinții, sunt singurii care își mai fac rolul lor, la început s-au bucurat că nu se mai cară cu toate până acolo, că stau mai liniștiți. Dar apoi liniștea din jurul lor s-a făcut tot mai mare și tot mai grea!

„Se mai merge mama lunea la biserică? Doamne ce frumos mai era!”

Paste-fericit.jpg

Trăim în vâltoarea vieții prea mult și prea rapid, schimbăm peisajul prea repede și nu mai știm să construim nici tradiții, nici să ne creștem copiii în ritualuri. Stăm între betoane și uităm să mai privim cerul albastru sau să ne bucurăm de o floare. Cumpărăm drob deja preparat, cozonac, pască și chiar ouă roșii ! Nu mai avem timp să mergem la bunici, la părinți sau să ne vedem cu prietenii. Nu mai știm ce înseamnă să ne plictisim împreună, să ne bucurăm de calmul și liniștea unor zile de sărbătoare!

Mi-e dor de seninătatea acelor zile, de chipurile relaxate ale bătrânilor strânși pe la porți : ei știau să trăiască dn plin magia zilelor de sărbătoare în liniște și bucurie deplină, în socializare fără grabă și fără tapaj, în economia și blândețea gesturilor. Mi-e dor de entuziasmul copiilor care așteptau Paștele cu nerăbdare nu pentru cadoul de la iepuraș, ci pentru bucuria revederii cu cei dragi, pentru toate lucurile minunate pe care puteau să le facă doar atunci. Mi-e dor de strigătele lor de bucurie ce umpleau zarea când câștigau la ouă. Mi-e dor de fețele liniștite și tinere ale părinților din zilele acelea, de lipsa grijilor și bunăstarea care domnea peste tot. Mi-e dor de oamenii care aveau timp, răbdare și dorință să se caute, să-și vorbească, să se vadă și să se asculte. Mi-e dor de bucuria simplă și liniștea acelor zile!!

Sărbători cu mult bine să avem!

Vă mulțumesc că îmi sunteți alături! Vă aștept pe Facebook, mamide2 !

credit foto : radiotimisoara.ro; caietulcuretete, destepti.ro

Posted by:lauragherghe29

2 replies on “Ritualuri străvechi de Paști, parcă dintr-o altă viață

  1. am citit tot, pana la ultimul cuvant. de fapt nu am citit, am sorbit si simtit.
    eu nu am avut bunici, nu am avut ”la țară” si se simte asta acum, in viata adulta.
    anul asta am facut de casa cozonac, drob, oua vopsite, dupa priceperea mea.. asa am simtit, desi am doi prunci si nu mi a fost usor. dar vazand abundenta de preparate gata facute de pe piață am simtit imboldul de a cumpara si gata.
    ai scris frumos si bine ai facut sa aduni marturiile astea.
    Sarbatoare luminata si pace!

    J'aime

  2. Multumesc mult Valy !! ❤
    La facultate aveam o materie care se numea chiar asa, "folclor", si unde erau studiate obiceiuri, ritualuri din toate zonele tarii, majoritatea obiceiuri precrestine ce dainuiesc inca si se practica desi semnificatia lor s-a cam pierdut in negura vremurilor… E fascinanta lumea aceasta arhaica, din care si eu am cunoscut putin prin intermediul bunicilor si vacantelor petrecute la tara.
    Stiu ca e tenant sa cumparam lucrurile gata facute, dar e frumos sa construim noi insine traditii pentru familia noastra si amintiri din care copiii nostri sa isi traga seva toata viata. Cred ca peste ani, amintirea cozonacului facut impreuna cu mama de Pasti sau vopsitul oualelor le vor procura momente de bucurie si nostalgie….

    J'aime

Lasati un comentariu

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s