Îmi aduc aminte din copilăria mică că noi copiii mergeam la înmormântări împreună cu părinţii aşa cum mergeam şi la nunţi sau alte evenimente. Mai mult chiar, era obiceiul acela, ca cei apropiaţi să facă o o fotografie alături de mort, toată familia. Nu mai vorbesc despre obiceiul bocitului când trebuia să rememorezi printr-un fel de plâns-vorbit toate momentele frumoase pe care le-ai trăit alături de cel plecat sau ce ai învăţat de la el, un fel e omagiu adus defunctului. Cu cât această litanie era mai lungă şi mai expresivă, cu cât această plângere aducea în atenţia auditorului aspecte cît mai vii din viaţa celui plecat, cu atât bocetul era mai apreciat de către „babe” care aveau te proslăveau în discuțiile ulterioare.

Prima înmormântare de care eu îmi aduc aminte este cea a străbunicii din partea bunicii paterne, îmi aduc aminte drumul de întoarcere de la cimitir, drum alături de familia îndoliată, glumele spuse, nimic tragic. La vârsta de 9 ani am experimentat prima moarte „adevărată” : bunicul din partea mamei, mort la numai 54 de ani, accident cerebral, vara! Nu era un bunic care să mă fi ţinut pe genunchi şi să îmi spună poveşti! Era mai mult bunicul super modern care pleca mereu în vacanţe, care ne plimba cu maşina, care m-a dus la mare, care ne dădea bani sau ne făcea cadouri. Nu mă creştea şi nu îi ştiam obiceiurile, nu îl vedeam dimineaţa devreme la trezire, nici seara târziu la culcare, nu îi simţeam suferința când îmi era rău. Dar mama, mama pe care eu o adoram a suferit enorm. Moartea lui a fost durerea ei şi durerea ei e ceea ce am trăit eu atunci ! Durerea mamei şi neputinţa mea de a o ajuta e ceea ce am simțit !!

Nu de mult, am experimetat iar acest final…. dureroas şi greu pentru mine  – atunci : bunica paternă, cea care m-a crescut de mică, cea care m-a aşteptat în fiecare vacanţă, mi-a şters fruntea şi m-a vegheat când mă îmbolnăveam! Durere copleşitoare pentru mine, chiar dacă am ceva ani peste 30 de ani şi ea avea 91. Am simţit că odată cu plecarea ei am pierdut o parte din mine. E ca şi cum abia acum m-am maturizat complet, am pierdut copilăria mea. Atâta vreme cât o aveam încă pe ea, mă puteam considera şi mă consideram copil. Acum părinţii mei au devenit „bătrânii” din familie (tare ciudat mi se pare, vă spun drept). Ei sunt bunicii! Ei sunt bătrânii ! Ei erau bunicii şi înainte, dar atâta vreme cât mai era ceva după ei, parcă era altceva, parcă aveam mai mult loc de joacă.

Copilul meu cel mare ştia că e bătrână şi destul de neputiincioasă; aşa îi şi spuneam : „mamaia bătrână”.

  • Ei îi era drag de el şi ar fi vrut să stea de vorbă cu el. El o ocolea, alerga, nu avea răbdare.
  • Ea dorea să îl înveţe poezii, el fugea.
  • Ea îi punea întrebări, el răspundea rapid din vârful limbii
  • Ea nu auzea, el vorbea încet şi nu se înţelegeau.
  • Ea îl privea blând şi cu dragoste şi îi tresălta inima dacă el îi vorbea sau stătea un pic şi cu ea!
  • El era mereu grăbit şi nu ar fi stat cu ea din proprie iniţiativă, … numai la rugămintea mea.
  • Eu o iubeam chiar dacă nici eu nu aveam timp să stau cu ea sau să ne înţelegem – comunicarea devenea din ce în ce mai grea- el nu înţelegea de ce pierd timpul cu ea.

Când era mic îi studia chipul şi îi atingea mâinile noduroase si pielea uscata, apoi venea la mine şi mă mângâia şi mă punea să îi promit că nu voi îmbătrâni niciodată, că nu mi se va face pielea aşa.

liniste.jpg

La 8 ani ai lui a experimentat si el finalul. Si a făcut-o ușor și curat. Eu am primit vestea când doar el era de faţă şi în braţele lui mici am trăit eu alinarea; la pieptul lui mi-am ascuns eu faţa ca un copil la momentul impactului. El mi-a zis blând, așa cum numai el știe extraordinar de bine să o facă în momentele de stres, și am văzut că face asta și cu sora lui, că e mai bine pentru ea aşa, pentru că era bătrână şi nu mai putea şi se chinuia. Eu nu am vrut să-l împovărez, dar nici nu am vrut să îl „scutesc” de acest eveniment. În psihanaliză, copiii ai căror părinți le-au ascuns moartea membrilor apropiați, din dorința de a-i scuti de necazuri, au avut mari probleme ulterior, au devenit taciturni și depresivi pentru că au pierdut momentul, ca și când cineva le-ar fi furat ceva din viață.

La finalul zilei, și-a dorit să intre la ea să o vadă, nu l-am oprit, doar l-am întrebat dacă e sigur, a insitat, şi-a pus mâna mică pe mâna ei rece, a mangâiat-o, a simţit-o. Nu a i-a fost nici frică, nici scârbă, nici rău apoi. Doar a înțeles și a integrat.

Eu l-am pregătit din vremea când ea se apropia de final. I-am spus că asta va urma, i-am explicat cum organelle interne și celule îmbătrânesc, la fel ca o plantă…Şi i-am mai zis că asta era durerea mea şi doar a mea, deşi ştiam că e mai bine pentru ea, nu puteam să trăiesc altfel plecarea sa. Şi mi-am cerut scuze pentru schimbarea mea! Şi l-am mai rugat să nu se sperie dacă mă vede altfel, că este doar o manifestare trecătoare. El a ales să vadă, să simtă şi să-mi fie aproape.

Nu ştiu dacă faptul că a fost destul de mare – 8 ani – sau că ştia că va veni acest moment sau faptul că nu era foarte apropiat de ea, l-au ajutat sa simta acest moment de trecere ca pe ceva foarte natural și firesc. Poate va mai avea  întrebări, poate mai târziu va avea chiar temeri, dar e firesc.

liniste2.jpg

Ieri s-au împlinit 40 de zile….în credința precreștină se pune că sufletul pleacă definitiv la 40 de zile. Pentru noi, parcă s-a întâmplat de mult tare ! Dar a fost pentru prima data cand am venit si nu am mai gasit-o… Îi simt lipsa și mai am până mă voi obișnui că nu mai am pe cine saluta la venire și la plecare cu vorbele : „Ce mai faci, măi mamaie?” și „Rămâi sănătoasă”. Dar, am vorbele ei mereu cu mine, chipul ei slab și ridat și o liniște frumoasă în suflet…..

Vă mulțumesc că îmi sunteți alături! Și dacă nu e prea mult, dați un like paginii de Facebook, mamide2 !

Credit foto : zenivers.ro ; kudika.ro;

 

Publicités
Posted by:lauragherghe29

4 replies on “Și la final, rămâne doar Liniștea

    1. Mulțumesc! Chiar da! Ar trebui să o vizitezi dacă poți.iti spun că bătrânii de bucură cel mai mult de companie, de apreciere, de o vorba bună. Asta e mai important pentru ei decât mâncarea sau caldura.

      J'aime

Lasati un comentariu

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s