Dacă-i marți cu drag citim : “Duhul zilelor săptămânii”

Obișnuiam să citesc multe povești când eram mică, de toate felurile. Îmi plăceau poveștile. Îmi plăcea lumea aceea fantastică și miraculoasă din ele, o lume în care totul era posibil și în care binele învingea întotdeauna. Cel mai mult îmi plăceau poveștile din alte țări. Probabil că vă aduceți aminte de volumele acelea care adunau multe povestioare, de obicei mai scurte: povești arabe, povești ungurești, povești sârbești, etc. Nu aveau același miraculos ca poveștile lui Petre Ispirescu de pildă, nici aceeași încărcătură, simbolistica era și ea alta. Poate tocmai asta mă atrăgea, de fapt.

Astăzi, mamă fiind, nici eu nu am introdus poveștile noastre, românești, prea mult în lumea copiilor mei. Nici poveștile clasice de Frații Grimm ori Charles Perrault, decât puțin câte puțin. Am marșat în schimb mult pe altfel de povești, povești mai apropiate timpurilor noastre și pe care copiii le-ar putea înțelege mult mai ușor. Povești cu personaje din lumea lor, cu elemente din lumea aceasta palpabilă pe care o învață și o știu. Povești din care să învețe, povești vindecătoare sau povești care să îi amuze…

Poate și pentru că vârsta la care am introdus eu poveștile copiilor mei a fost foarte mică, practic le spun povești din burtică… J Pe când la mine nu a fost vorba despre așa ceva, mie nu mi-au citit povești părinții așa că eu poveștile le-am savurat din plin în școala primară atunci când eu însămi puteam să mi le citesc. Poate de-asta am și respins ideea poveștilor violente pentru copiii mei.

Cartea aleasă este „8 povești pentru 8 ani” din colecția Cărți aniversare de la Editura Didactica Publishing House.

Fiecare poveste din această carte are drept erou principal un băiat sau o fetiță aflată evident în pragul împlinirii vârstei de 8 ani.

Fiecare poveste e menită să aducă o revelație micului pui de om care, iată, acum devine mai mare cu un an.

Fiecare poveste e spusă simplu, curge lin și are elemente din lumea lor : școală, prieteni, aniversări, cadouri, părinți, frați, …

E tare frumos să aflăm de exemplu cum a opta minune a lumii este chiar o fetiță. E este minunea minunilor pentru străbunicul ei! Și ce haios poate fi să ai un străbunic așa minunat care să intre în jocul nepoților și să caute cu ei a opta minune: ba culorile, ba vârstele vieții, ba momentele anului, ba chiar ciocolata!!

Sau e foarte frumos să vezi cum un frățior încearcă să îi dea o lecție sorei lui gemene care întotdeauna era invidioasă pe cadourile lui sau își dorea ceea ce voia el de ziua lor. Astfel încât niciodata nu mai reușea să se bucure de fapt de ceea ce primea. Așa că, pentru aniversarea de 8 ani își dorește un cub de lemn simplu!! Un cub care nu avea nimic deosebit. Evident că pînă la urmă surioara lui, atât de intrigată de cadoul primit de fratele ei, ajunge iar să nu se mai bucure de cadoul său frumos, patinele cu rotile! Când băiatul își aruncă prețiosul cadou în foc, era doar o bucată de lemn, află de fapt că totul a fost pus la cale pentru a-i da ei o lecție: aceea de a se bucura de ceea ce are, de a fi mai puțin invidioasă!

Sau povești amuzante cu zile de naștere care dispar – farse puse la cale de părinți iubitori și puși pe șotii care ajung chiar să înregistreze mesaj la radio care să anunțe că sunt exact în ziua următoare zilei aniversare, plus telefoane ciudate și cadouri din ce în ce mai mari din care ies cu toții la final….

Sau minuni de vise ale unui băiețel care nu vrea să mai crească pentru că e uriaș și atunci apelează la o sumedenie de tertipuri : merge cu niște dicționare groase pe cap, se culcă chircit în pătuț de copil mic, merge cocoșat, etc. și se pare că într-adevăr reușește să nu mai crească deloc, ba chiar se micșorează foarte mult, atât de mult încât îi e greu să se mai descurce în viața de zi cu zi și are probleme cu băieții mari….Noroc că era doar un vis!! Și uite că băiatul speriat că a crecut, că e prea mare, reușește să se „vindece”, să se accepte și să integreze frumos noua vârstă.

 

În seara aceasta am ales să vă citesc o poveste frumoasă : „Duhul zilelor săptămânii”. Este prima poveste din carte, o poveste minunată pentru că are în ea un mare „de ce”…De ce săptămâna are șapte zile? Și ca orice „ de ce”  al copiilor, astfel de întrebări agasează adultul profan, adultul care uită că cei mici trăiesc încă în lumea sacră, unde totul e posibil granițele se mișcă și nimic nu e fix ceea ce e…și atunci de ce? Dar poate că ceea ce e statuat prin legi nescrise și de mult stabilite, poate că e modul ideal de funcționare al acestei lumi profane, care altfel nu ar putea exista, s-ar dezintegra… Nu vă „povestesc” povestea dar vă invit să o ascultați.

Iar pe celelate să le desoperiți, să le citiți și să vă bucurați de ele.

Vă mulțumesc că îmi sunteți alături! Și dacă nu e prea mult, dați un like paginii de Facebook, mamide2 !