Relația mea cu mâncarea a fost dintotdeauna destul de controversată. Când eram mică, de fapt până prin clasa a patra chiar, am avut mari probleme cu mâncarea, de orice fel. Pur și simplu nu mâncam, nu îmi plăcea, nu simțeam nevoia să mănânc (cel puțin nu atât sau nu atunci când spuneau ceilalți), nu îmi trezea poftă aproape nimic. Singura mâncare pe care o mâncam erau roșiile cu brânză. Numai că pe vremea lui Ceaușescu, roșii nu prea se găseau decât în sezon, deci cam greu pentru celelate perioade din an să se descurce ai mei. Mai aveau noroc cu făinoasele cu lapte și cam atât.

Nu înțelegeam rostul pilafului de orez, al mâncării de mazăre, al verzei călite și alte tipuri de mâncare cu care mama pierdea ore în șir în bucătărie. Ciorba o strecuram printre dinți, alegeam morcovii și verdeața din ea, indiferent de cât de mici se chinuia mama să le taie, limba mea super sensibilă le simțea și le alegea. Nici cu delicatesele nu prea aveam de-a face : nu mă dădeam în vânt nici după bananele mult căutate, nici după ananas, nici după ciocolată. Prăjitura săptămânală de la cofetărie de-abia o înghițeam de se plictiseau ceilalți la cât erau nevoiți să aștepte după mine! Dar, aveam o atracție pentru tot felul de gorgozănii și acrituri de prin copaci.

Situația s-a schimbat imperceptibil pentru mine și iată că de prin generală nu prea am mai avut probleme cu mâncarea iar apoi am ajuns chiar să am pofte la care în copilăria mică nu aș fi visat. Ce n-aș da eu acum să nu mai poftesc la ciocolată sau la dulce fără nicio problemă!! Totuși ceva mi-a rămas din acea perioadă : nu am pofte pe care nu le pot controla, nu mănânc pănă crap, nu mi s-a făcut niciodată rău de la mâncare pentru că nu am exagerat niciodată. Și am mai rămas cu ceva: pofta de verde și de acru. Cred că aș putea să mănânc salată (de orice fel) fără să mă plictisesc vreodată.

De vreo câțiva ani buni, vreun deceniu – adică tot cam atât de când și gătesc frecvent – și stilul meu în bucătărie este destul de healthy friendly,

dacă pot spune așa. Aveam chiar o vreme când de fiecare dată când mâncam, Arthur mă întreba : roșiile ce conțin sau pentru ce sunt bune, dar fasolea, dar ardeii ….și tot așa în funcție de ce aveam la masă. Ba, chiar spuneam povești amuzante cu legumele (una din ele am pus-o și pe blog).

O istorioară amuzantă petrecută de curând : eu încercam să îi dau Amyrei să mănânce, Arthur trece pe la bucătărie și ia dintr-un bol de pe masă un miez de nucă, și în mărinimia lui, îi întinde unul și Amyrei,…. Care, nu zice nu, doar venea de la frățiorul ei! Eu, reacționez : „Tocmai acum te-ai găsit și tu ?”. El îmi răspunde fără să stea pe gânduri : „Da, ce vrei ca ea să nu fie deșteaptă?” Daaa, pentru că de multe ori povesteam pentru ce e bun fiecare aliment și că forma unora ne spune exact pentru ce sunt bune. Nuca, seamănă cu un creier, deci, e bună pentru dezvoltarea acestuia!! Evident, că nu am mai zis nimic la replica lui! 🙂

Deci de când sunt și mamă încerc să fiu și mai conștientă de ceea ce se află în farfurie și să îi fac conșienți și pe copii. Din fericire, zic eu, sunt un om cât de cât echilibrat. Nu îmi plac deloc extremele și nu aș apela niciodată la ele în cazul copiilor. Nu cred că din alimentația omului/ mai ales a copilului trebuie să lipsească carnea de exemplu. Să ne gândim totuși că evoluția speciei umane a avut multe beneficii de pe urma consumului de carne. Dar ceea ce cred cu tărie este faptul că ar trebui să diminuăm consumul acesteia. De exemplu, și ce să fac, revin tot la copilărie, pe vremea copilăriei mele carne se mânca mai mult în week-end, în restul săptămânii mult mai puțin. Chiar și așa, cantitatea era mică și era de o calitate net superioară celei cumpărate astăzi din comerț.

Problema cu „mâncatul” în ziua de azi nu este numai consumul exagerat de carne, zilnic, la fiecare masă! Ci și consumul exagerat de zahăr, ascuns în toate alimentele, inclusiv acolo unde nu te-ai aștepta! Și consumul exagerat de sare (da, se poate mânca și fără sare sau daor cu puțină sare! Eu am experimentat acest lucru când am gătit fără sare copiilor trecuți la diversificare și vă spun sincer că anumite mâncăruri nu au nevoie de atât de multă sare).

Ei și problema generală a mâncatului este CONSUMUL EXAGERAT de orice, oricând. Se mănâncă mult din tot și toate! Fără control, fără opreliște! Tentațiile sunt la tot pasul! Iar reclamele….

o Doamne, plantează în mintea copiilor mai ales, pofte nebune pentru alimente care nu le aduc nimic bun. Și nu vorbim doar de reclamele de la televizor ci de peste tot, pe stradă, în magazine, la cinema; alimente pline de aditivi, coloranți și conservanți plasate strategic la îndemâna copiilor în supermarchet-uri, ori în ambalaje zornăitoare și colorate; ori însoțite de tot felul de reclame, premii și personaje atrăgătoare.

De-asta zic că,

avem nevoie de o revoluție alimentară împreună,

care să ne schimbe modul de privi mâncarea și felul în care ne raportăm la ea !! Jamie Olivier, celebrul bucătar britanic, a gândit conceptul și are susținători în toată lumea. Ambasadorii Food Revolution din România au pus la cale evenimentului din 20 Mai : „Food Revolution Day la Conac” tocmai pentru a trage un semnal de alarmă! Dar va fi un prilej pentru copii și părinți să se bucure împreună de mâncare, să învețe să gătească împreună mâncăruri sănătoase, ușoare și rapide; să conștientizeze efectele negative pe termen lung ale mâncării de tip junk food.

fdr.jpg

Este pentru prima dată când 10 ambasadori din 5 orașe își unesc forțele pentru organizarea celei mai mari ediții Food Revolution de până acum din România.

Peste 300 de copii între 6 și 12 ani vor găti împreună cu părinții, ambasadorii Food Revolution ori vedete delicioasele rețete marca Jamie Oliver. Părinții activi se vor bucura de o oră de sport oferită de prietenii noștri de la Revvolution – Powered by Valentin Vasile. Locurile sunt limitate, deci vă invit să intrați pe pagina evenimentului și să vă înscrieți. 

Și să nu uităm : Food Revolution Day ar trebui să fie every Day !

 

Vă mulțumesc că îmi sunteți alături! Știți cum se zice, sharing is caring ! Like paginii de Facebook, mamide2 !

 

Publicités
Posted by:lauragherghe29

Lasati un comentariu

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s