Dacă-i marți, cu drag citim – “Bondărel învață să zboare”

« Nu poți să faci /cari/ridici….! » ; « Tu nu vezi ce mică ești !? » ; « Stai locului ! Nu vezi că nu poți ! » …

Cine mai știe toate aceste replici care ne-au presărat copilăria și ne-au croit drumul în viață ? Și multe asemenea din registre diferite dar având toate același țel comun : să ne scadă stima de sine, să ne transforme în niște înconvoiați de soartă și victime. Scopul declarat al părinților ori rudelor (căci aceștia erau cei mai mari utilizatori de astfel de replici « motivaționale ») era evident opus : fie își doreau protecția și ajutorarea copilului pe care îl vedeau prea mic pentru a se descurca singur, fie era un soi de a face umor, « mișto-ul » pe seama copilului, a caracteristicilor lui fizice ori spirituale fiind considerat umor fin și deloc vătămător. Știți genul de glume « te-am luat de la țigani pe un ciur de mălai și unul de făină » ; « te-am găsit pe marginea drumului » ; etc.

Nu, nimeni nu-i învinovățește pe părinții de ieri. Așa se făcea educație pe atunci (în majoritatea cazurilor), așa fuseseră și ei educați la rândul lor și erau convinși că fac foarte bine.

*Copilul era « mic », « slab », « neputiincios », « nevolnic ».

*Copilul era mereu pus în balață iar din comparația cu alții rareori ieșea câștigător. În cele mai multe cazuri era “bleg”, “prost”, « mototol ».

*Era certat că nu are spirit competitiv, că nu e înfipt și descurcăreț ca ceilalți dar fiecare încercare a sa de face ceva era din start stopată ori sortită eșecului prin cuvinetele proorocitoare ale părintelui.

*Rezultatele bune erau considerate o întâmplare și niciodată nu erau lăudate (« să nu și-o ia în cap ») dar grija de a aduce în față întotdeauna performanțele celorlalți copii exista.

Cam așa era educația pe atunci, o educație menită să scoată Oameni ! Puternici și vrednici, stâlpi ai societății ! Numai că mulți dintre acești oameni au trăit vreo câteva decenii cu foarte multe temeri și goluri, având convingeri greșite despre ei ! Cu frica că într-adevăr nu pot, nu reușesc, nu știu, nu au cum, nu merită !

Nici poveștile copilăriei noastre nu erau menite să sădeacă prea mare încredere, să dea speranță ori să vindece. Pedepsele erau la tot pasul ! Sângele pe pereți ! Iar ca fată viitorul nu suna deloc bine. Consolarea venea  din faptul că, dacă erai fată bună, cuminte, harnică și răbdătoare, după o viață de chin, ajungeai să fii salvată de un prinț. Nu erai tu cea care reușeai să faci ceva anume, dar măcar era un prinț, cineva din toată lumea cea mare, care să își dădea seama cât de harnică, frumoasă și bună ești și te lua de nevastă ca să te scape de un trai greu.

Pentru că în poveștile copilăriei noastre nici părinții nu îndrăzneau ă își apere copiii buni, ci ca să-și scape pielea lor și să nu se pună rău cu maștera preferau să îi trimită sau să îi ducă în pădure și să îi lase pradă animalelor sălbatice care poate or avea mai mare milă de ei.

Și de-asta mă bucur eu foarte tare când astăzi le citesc copiilor mei altfel de povești : povești cu personaje din viața de zi cu zi, povești blânde cu animăluțe și gâze ; povești vindecătoare care să îi ajute să depășească anumite temeri sau să aibă încredere în ei. Ori povești din care să își dea seama cum trebuie să se poarte într-o anumită situație ori într-un anumit cadru. Pentru că poveștile sunt magie iar întreg univeruslui copilului este magic.

Astăzi, vă invit să ascultați o poveste duioasă despre un bondărel tare drăgălaș care reușește, după multe întrebări prin toată lumea gâzăcească, să își găsească curajul de a zbura ! Nicăieri altundeva decât în el însuși !

Ilustrațiile tare frumoase vă vor însoți în lumea lui Bondărel și vă veți amuza cu siguranță când o veți vedea pe Doamna Buburuză Măriuța gospodină mare, ori pe Tata Muscă în postura de preot.

“Bondărel învață să zboare”  – editura Corint Junior

Audiție plăcută ! Să ascultăm povești frumoase potrivite vârstei și înțelegerii copiilor.

 

Vă mulțumesc că îmi sunteți alături! Știți cum se zice, sharing is caring ! Like paginii de Facebook, mamide2 !