Timpul prețios tată-copil și joaca – ingredientele unei copilării fericite

• „ Tati, dar care e mai tare: BMW sau Mercedes?”
• „ Tati, nu așa se pune întrebarea. Nu compari neapărat două mărci, tebuie să vezi ce modele ale acelor mărci compari. Și pentru același model un producător poate avea mai multe versiuni. Altfel comparațiile nu au nicio valoare.”

Astfel de frânturi de conversații auzeam mereu când treceam pe lângă cei doi tată- fiu. Discuțiile despre mașini puteau dura ore întregi. Altă dată se uitau împreună la clipuri cu motoare, cum funcționează , cum se mișcă pistoanele, cum și când se cuplează cutia de viteze, ce rol are turbosuflanta, de ce se folosește și când frâna de motor, ce e un motor în 8 cilindri, și multe altele pe care eu doar le auzeam razant, fără interes ori timp pentru așa ceva.

Ceea ce mă uimea însă era răbdarea și fascinația cu care un copil de numai câțiva anișori putea asculta povești despre mașini și piese auto. Era ceva magic în relația lor tată- fiu când purtau discuțiile acestea : parcă erau într-o bulă a lor în care orice element din exterior nu putea pătrunde.

Erau absorbiți unul de celălalt și de subiect : vocea calmă și blândă a tatălui, cuvintele „tati”, „tăticule”, „uite așa, vezi”, acompaniată de gesturi menite să transpună în realitate felul în care funcționează un mecanism al mașinii era întreruptă mereu de întrebările și vocea micuță care reluau informația sau treceau la alt subiect.

Cât reținea sau înțelegea din tot ceea ce îi spunea și arăta tatăl său nu știu, cert e că petreceau ore în șir vorbind despre mașini, erau minunați împreună și acest lucru transpira prin toți porii, era o energie aparte pe care o răspîndeau în jur. Strâns lipiți unul de celălalt, își transmiteau nu numai informații ci și iubire, încredere, stabilitate, pasiune.

Uneori, când eram doar eu cu el, încerca și cu mine astfel de discuții dar nu aveau nici un farmec. Eu nu mă pricepeam, nu aveam răbdare și nici nu mă pasiona subiectul. Am rămas însă de câteva ori mirată de cum îmi spunea pe stradă ce model e o anumită mașină și cum o recunoștea el de la distanță (eu aveam nevoie să îi văd mai întâi marca iar despre model nici nu poate fi vorba). Altă dată mă surprindea cu informații de genul formei farurilor care erau un indiciu al modelului ….chestii pentru mine super naturale, eu care nu sunt în stare să rețin forma farurilor nici la mașina de familie…

Dar nu numai interminabilele discuții despre mașini făceau deliciul timpului tată –fiu ci și ieșitul în parc, care însemna adrenalină și libertate dacă era doar tati!!! Încă de când era bebeluș, tati își dorea să vină vremea în care să poată juca fotbal cu băiatul lui. Vremea a venit de ceva ani, dar fotbal nu prea au jucat, pentru că fiu-su pur și simplu nu are talent la fuga și nimeritul mingiei.

În schimb au descoperit bicicleta, a doua mare dragoste după mașini. Era într-o zi de primăvară când am primit telefonul: „Mamiiii, am în vățat să merg pe două roți”. Avea patru ani și o energie de nestăvilit. Vestea m-a prins la serviciu, eram super încântată dar el nu a mai avut răbdare să îmi explice ce și cum s-a întâmplat, mi l-a pasat pe tati căruia îi vribra vocea de bucurie. Bucuria că fiul lui a mai crescut un pic, că el a fost acolo să îl învețe, că a fost prezent când și-a luat zborul rapid și încrezător.

Creaseră un moment, doar al lor, ceva ce nu se poate uita niciodată!

De-atunci a tot schimbat la bicilete, a participat la câteva concursuri și a mers sute de kilometri, totul culminând cu 30 de km (dus) vara trecută împreună evident, cu tatăl său. Bucuria amestecată cu oboseala, mândria și comuniunea ce o trăiau făcând atâtea curse împreună se citea în privirile lor și se simțea în respirația la unison!!

Timpul cu tata înseamnă mașini, curse, sport, adrenalină la maxim : mersul cu bicicleta pe zăpadă, cățăratul în copaci și pe garduri, aruncatul în zăpadă și udatul până la piele, râsul cu gura până la urechi!!

Dar timpul cu tata mai înseamnă și căldura la pieptul lui când nu mai poți, siguranța în brațele lui când pierzi cârma și liniștea când epuizarea te cuprinde.

Cât de importantă e joaca tată- copil? Ce beneficii are asupra psihicului copilului timpul petrecut cu tata făcând tot felul de activități? Vă invit dragi tătici să veniți la cea de-a doua ediție a Modern Dad’s Challenges. Va fi fix despre „ Psihologia jocului tată – copil”.

Specialiști vor veni să explice și să ofere exemple concrete de jocuri și activități în cazul în care vi se pare că nu prea știți ce ați putea face!

Din experiența de acasă, eu cred că posibilitățile sunt nelimitate, important e să existe deschidere și să vă lăsați purtați de sentimente.

Așadar, pe 7 iunie, de la 18.30, ca să puteți ajunge de la serviciu, mergeți la Centrul Seeds for Happiness (str. de Chibrituri nr. 16)!

Programul sună tare atractiv ! Păcat că nu ne primesc și pe noi mamele, dar ne bazăm pe voi tăticii că veți fi ochi și urechi și ne veți transmite informații prețioase….nu prin viu grai ori scris (știm că nu vă stă în fire) ci direct în practică ! Spicuiesc din program pentru voi :

– 19.05-19.20: Psihologia jocului tată-copil: Ce abilități dezvoltă jocurile? Cristina Haica, Psiholog

• 19.25-19.40: Cum influențează jocurile inteligența emoțională a copilului, Adriana Mitu, Parenting Trainer

• 19.50- 20.05: Activități tip Montessori și jocurile în natură, Ioana Saidel, Asistent educator Montessori grupa de varsta 0-3 ani, Managing Partner Kindi Center

• 20.30-20.45: Tipuri de jocuri pentru tătici și pitici, Leon Magdan, Profesorul de Joaca Itsy Bitsy

Ziceți și voi dacă nu merită?? Mai ales că veți avea parte și de multe surprize și cadouri din parta sponsorilor evenimentului!

Deci, vă inscrieți Aici ? Locurile sunt limitate!

Vă mulțumesc că îmi sunteți alături! Știți cum se zice, sharing is caring ! Like paginii de Facebook, mamide2 !