Nu știu dacă există vreo formulă magică de acomodare la creșă. Nu cred nici să fie vreo rețetă universal valabilă. Nu știu dacă se poate vorbi de o vârstă ideală la care copilul poate fi introdus fără probleme în colectivitate. Ceea ce știu sigur este că fiecare copil este diferit, are propria personalitate și anduranță. Iar atitudinea părinților, maniera în care aceștia tratează și țin în mâini tot acest proces al adaptării copilului la creșă este extrem de important. Nici personalul din grădiniță nu este de neglijat.

Copiii sunt diferiți, generațiile sunt altfel 

Când am aflat că trebuie să revin la muncă mai repede decât preconizam, am încercat să găsesc și o soluție pentru Amyra. Soluția „bonă” nu a fost luată în calcul, așa cum nu s-a întâmplat nici la Arthur. De ce nu agreez această soluție am explicat într-un articol mai vechi deși recunosc că, ținând cont de vârsta mică a copilei, m-am gândit totuși că dacă aș fi avut o persoană de încredere ar fi meritat o perioadă de timp, măcar până la vârsta de 2 ani.

totuldespremame.ro.jpg

Știam de la băiat că primele zile de grădiniță vor fi ușoare cât de cât și că greul va începe abia apoi. Dar, generațiile sunt diferite! La fel și personalitatea copiilor.

  • începutul este relativ ușor, un mit demitizat …. totul depinde de fapt de personalitatea copilului. Dacă la vârsta de fix 1 an și jumătate, băiatului i-au trebuit 4 zile să realizeze că e lăsat la grădiniță, cu Amyra, la aceeași vârstă, nu a fost nevoie decât de o singură zi pentru a realiza și a se opune vehement. Nu, nu este vorba de faptul că fetițele sunt mai precoce sau că fetițele se dezvoltă mai devreme, etc. Acesta nu este decât unul din multele mituri. Adevărul este că personalitatea băiatului este una mult mai răbdătoare, mai calmă (cel puțin când era foarte micuț) pe când fata este mult mai vehementă și rezistența ei la „nu” este mult mai mică.
  • Un mit care a stat în picioare (s-a întâmplat atât la băiat cât și la fată, și diferența de sex, generații nu a avut nici o influență) este faptul că, odată intrați în colectivitate copilul are un episod de boală apoape imediat : la băiat a fost otita după fix 5 zile. La fată au fost muci după fix două zile. Cred că acest episod de boală la copii atât de mici apare din două mari motive : 1. Igiena (care la 1 an și jumătate este foarte greu de întreținut) ; 2. Somatic (copilul suferă de fapt de separarea de mamă și acest lucru se transpune printr-o suferință fizică​).
  • Atitudinea părinților impune! Acum vreo 2 luni, Oana Moraru spunea la Conferința ei, „Anii de grație” că știe dinainte care copil se va adapta ușor la grădiniță și care nu din atitudinea părinților. Dacă aceștia vin spășiți la grădiniță, cocoșați, plânși, cu inima cât un purice, ținând copilul strâns în brațe, e clar că acestuia îi va fi mult mai greu să se adapteze la grădiniță. Logic, nu ? Unde e mai bine decât la pieptul mamei? Ca să nu mai vorbim de faptul că toate aceste temeri ale mamei îi sunt transmise subconștient și involuntar copilului. Evident, că nu se poate să îți duci copilul de câteva luni la creșă și tu să zburzi de fericire! Evident că ai inima cât un purice și capul plin de îngrijorare!!! Ar trebui totuși să fie un fel de îngrijorare pozitivă, dacă pot spune așa, un fel de emoții constructive. Greu de controlat, dar nu imposibil.
  • Nu este loc de întoarcere. Acesta ar trebui să fie crezul. Odată luată decizia de introducere a copilului în colectivitate, aceasta ar trebui să fie definitivă și irevocabilă. Mai bine 3 luni de gândire și răzgândire, de căutări și tatonări, de plânset și zbucium lăuntric – al tău-decât să vă răzgândiți atunci când ați luat o decizie. Acest tip de atitudine, „nu e loc de întors, din păcate” îi transmite și copilului la nivel subconștient că acesta este mersul lucrurilor iar adaptarea lor este mai lină și mai rapidă.

Adaptarea graduală

Se vorbește foarte mult despre adaptarea treptată a copilului la grădiniță. Mai mult chiar, despre adaptarea copilului la grădiniță împreună cu părintele.

centruldeparenting.ro.png

  • Sunt centre de educație timpurie care oferă programe de integrare de acest fel tocmai pentru pregătirea copilului pentru intrarea în colectivitate. În cadrul acestor programe, copilul alături de părinte petrece cîte două- trei ore în care deprinde regulile de conviețuire în colectivitate prin joc, cântec și ritm : să aștepte, să răspundă, să respecte reguli, să înșiruie acțiuni, etc. răspunzând unor alte persoane decât părintele dar având sprijinul acestuia. După un astfel de program, teoretic un copil ar trebui să aibă o adaptare mult mai ușoară la grădiniță.
  • Există și grădinițe private care permit o adaptare graduală în care părintele să rămână în clasă. Principiul este acela de a-i oferi copilului confort și de a reduce stresul adaptându-l treptat la colectivitate, la copiii din clasă, la mediu și la cadrul didactic.

Dar la creșele de stat, acest tip de adaptare graduală nu există. Nu este permis accesul părintelui în sala de clasă și nici prelungirea momentului de despărțire. Aici totul trebuie să se petreacă cât mai rapid, cât mai puțin lacrimogen și cât mai departe de confortul mamei. În acest caz, evident că șocul copilului este mai mare, începutul e mai dureros atât pentru copil cât și pentru părinte. Dar, totul depinde iar de personalitatea copilului și de tipul de atașament.

Cum s-au întâmplat lucrurile la noi ? Nu am avut parte de o adaptare graduală, căci am mers către o creșă de stat. Singura adaptare treptată a fost programul scurt până la ora 12 în prima săptămână. A plâns ? Daaa, în acele prime două zile, mult! Pauză o săptămână, alte 4 zile de mers la creșă în care nu a mai plâns decât la momentul despărțirii. Apoi o altă pauză cauzată de o conjunctivită și revenire, fără plâns. Vacanță de 1 iunie și Rusalii, revenire la creșă, fără plâns sau doar plâns puțin la despărțire, varicela, iar pauză o săptămână jumătate….revenire fara probleme​, doar o mica tristețe la despărțire….

Pregătirea pentru creșă 

centruldeparenting.ro2

Pentru copii atât de mici, cum a fost și fiica mea, care încă nu vorbesc și nu știu să spună ce simt și ce vor, cred că e foarte importantă pregătirea pentru creșă.

  • Eu am jucat cu plușurile pe covor (în stilul învățat de la Oana Moraru) mici scenete în care un bebeluș de pluș plângea că nu vrea să meargă la creșă. Mama plângea și ea dar nu avea ce să facă. Apoi, celelate plușuri veneau să îi spună fiecare din propria experiență că la creșă nu e rău, că ies afară, că se joacă, dansează, mănâncă. Treptat, am îmbogățit ori schimbat discursul în funcție de problematică : că e bună mâncarea (pentru că ea nu mânca acolo) sau că e frumos să doarmă acolo, etc.
  • Pregătirea pentru creșă se poate face nu numai prin acest joc de rol care prinde foarte bine la copiii foarte mici ci și prin urmărirea acestora în parc, la locurile de joacă. Cum interacționează cu alți copii, dacă o face sau nu, are inițiativă? E curios să vadă, să încerce, să testeze? Are răbdare să aștepte rândul ? întelege să împartă, să dea, să facă schimb ?

Eu aveam câteva elemente care îmi spuneau că Amyra se va adapta relativ ușor deși furtuna cu ea a fost mai violentă la început decât cu Arthur: Amyra avea inițiativa jocului, avea curajul să se îndrepte spre alți copii, îi lua de mână sau îi mângâia, dacă își dorea ceva avea curajul să ceară, dacă i se atrăgea atenția că nu are voie sau că trebuie să aștepte, înțelegea. Aceste lucuri le-am observat treptat, stând la distanță și oferindu-i autonomie. Lăsând-o să își aleagă singură locul de joacă, partenerii de joacă ori jucăriile, fiind acolo pentru a o sprijini, a o ghida sau a o ajuta dacă dorea și partener de joacă doar atunci când nu era altcineva sau când nu își îndrepta ea atenția către cineva.

  • Pregătirea pentru creșă pe care eu am mai făcut-o a fost și comunicarea: i-am tot repetat (da, știu la această vârstă aveți impresia că vorbiți singur, dar nu este deloc așa, copiii noștri înțeleg tot) că mami și tati merg la serviciu, că fratele ei merge la școală și că ea va merge la grădiniță. Acest tip de comunicare este continuu, nu numai ca pregătire pentru intrarea în colectivitate când lucrurile sunt abstracte și fără înțeles palpabil pentru ei. Ea era probabil obișnuită ca la un moment dat unul dintre părinți și fratele să dispară o anumită perioadă de timp : atunci îi repetam că se merge la școală și la muncă și că și noi vom merge la muncă și la grădiniță. După, intrarea la creșă, la fiecare plecare comunicarea însoțește ritualul : ne pregătim ca să mergem la muncă, la școală și la creșă.

Efecte negative în urma intrării în colectivitate :

  • Episoade de boală: mucișori, conjunctivită, iritații ale pielii, varicelă….
  • Episod de tantrum : după prima zi de somn la creșă, am avut un mic tantrum provocat aparent de faptul că nu i-am permis să iasă din curta grădiniței cu motocicleta unui alt copil. De fapt, era frustrarea că a fost lăsată acolo toată ziua! După acest episod, pe care i-am permis să îl consume nestingherită pe covorul de cauciuc al locului de joacă de lângă creșă, dar fiindu-i alături cu vorbe blânde și calm…. a fost magic!
  • Somn nocturn fracturat, agitat, respingerea mamei

Concluzia mea

Nu există formulă magică pentru adaptarea la grădiniță! Fiecare copil e diferit iar rolul părintelui este să îl observe foarte atent, să-i fie aproape, să îl înțeleagă, să îl pregătească dar în același timp să fie ferm în decizia și atitudinea lui. Apoi nu cred că există un moment precis în care se poate spune că gata, copilul s-a adaptat, totul e OK. Fiecare zi la creșă e altfel și copiii, ca și noi adulții, au nevoie de readaptare după fiecare pauză. Trebuie să fim indulgenți și să încercăm să intrăm în panică : până la urmă și pentru noi adulții, ziua de luni nu e niciodată prea ușoară! Mai ales lunea, de după vacanță.

Dacă vă plac articolele mamide2, vă aștept cu un like și pe Facebook și dați de veste și altora. Mă înclin!

Publicités
Posted by:lauragherghe29

2 replies on “Adaptarea la creșă – cum, când. Există sau nu o rețetă magică?

  1. Ma.bucur ca ai scris despee aceasta experienta. Nu prea am gasit marturii legate de adaptarea unui copil atat de mic, la cresa de stat.
    Ce mi s-a parut interesant e ca noi practicam de vreo 2 saptamani jocul  » de-a cresa Animalelor ». Nu am stiut ca a fost propus de Oana Moraru, a fost o idee proprie, venita din instinct. Ma bucur ca e chiar recomandata!
    Sanatate multa in continuare!
    Bravo Amyrei si mamei pentru o adaptare totusi ok, tinand cont ca e cresa de stat.
    La toamna mai venim si dupa alte sfaturi!

    J'aime

    1. La toamnă va fi probabil o readaptare. Vom vedea cum gestionam atunci. Creșa plusurilor nu cred că e o idee patentata Oana Moraru dar e foarte ok de practicat. Informația e stocata de copil și o va accesa atunci când de va întâlni cu situația.

      J'aime

Lasati un comentariu

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s