Am tot citit că este absolut necesar pentru bunul mers al tău și al capului tău, deci implicit al vieții celor ce stau vrând- nevrând pe lângă tine, să ai un timp al tău cu tine, un timp al tău pentu tine. Acest timp pentru tine diferă de la om la persoană în funcție de personalitatea fiecăruia sau fiecăreia, că aici o să vorbesc mai ales de femei, căci și eu sunt una dintre ele.

Așadar pentru unele femei, timp pentru ele înseamnă mers la coafor, la cosmetică, zi de spa sau de umblat prin magazine, alteori poate fi pur și simplu lenevit în canapea, vizionat un film bun sau somn (asta e mai ales pentru cele care au copii mici). Pentru altele timp special poate fi o ieșire cu prietenele sau liniștea unei lecturi. Sau câte puțin din fiecare.

Oricum ar fi, e clar că toate avem nevoie de acest timp pentru noi indiferent ce formă ar îmbrăca el. Măcar din când în când.

 

Dar când ai doi copii și nici un ajutor, și mai ești și dezorganizat din fire…nu prea ai timp de timp pentru tine, c-așa e-n viață. Teoria spune, faptele…nu prea vorbesc. Eu nu sunt o persoană egoistă (zise modestia din mine), ba din contră, am prostul obicei să mă pun pe mine pe ultimul loc și să mă preocup mai întâi de binele, bunăstarea, sentimentele și dorințele altora. Fix, ceea ce….zice la carte că nu trebuie să faci, că altfel aduni frustrări și în loc să împarți bucurie în jurul tău dai exact inversul. Am cam simțit și eu uneori că așa e și mi-am promis că o schimb lucrurile.

Uneori, puțin, am făcut-o … de cele mai multe ori, recunosc că nu! Dar, odată cu întoarcerea la muncă mi s-a ivit și ocazia să pun în practică acest timp special pentru mine. Nu, nu la muncă mă refer! Sunt o persoană normală!!! Mă refer la ziua Direcției, care trebuia anul acesta să fie undeva la munte. Experiența anilor trecuți îmi zicea că va fi ceva fain: ziua Direcției e foarte serios tratată, ca un mic proiect ce beneficiază de o echipă de proiect, un șef proiect, un mic buget, termene și deadline-uri, comitete, livrabile…treabă serioasă, muncă și responsabilitate căci lucrurile se văd în toată compania și nu puțini sunt cei care urmeaza exemplul.

De ziua Direcției se organizează concursuri (de îndemânare, de gătit, de perspicacitate, …), prezentări inedite ori drive teste cu cele mai noi și mai bine echipate mașini ale companiei pe piste de încercare sau cu piloți renumiți ! Așadar iată și ocazia de a evada un pic din ciclul serviciu –casă – școală – creșă… Da, numai că fiind la munte asta presupunea o noapte în afara casei, ceea ce nu mi s-a mai întâmplat până acum! Cel puțin nu de când sunt #mamide2.

Mărturisesc deci că am avut ceva dileme de trecut eu cu mine, de gânduri, de griji, de reproșuri, de temeri de ce va fi, cum va fi…. chestii de-astea. Am acționat însă contrar firii mele

și am zis că de data asta va trebui să fiu egoistă și să îmi iau acel timp pentru mine,

că asta mă va încărca cu energie pozitivă și că în final acest lucru va fi benefic pentru toata familia. Cum de am putut face acest lucru ? Ceea ce, înainte când Arthur era mic, nici nu aș fi putut măcar lua în calcul ?

CSI_9148

M-am bazat pe ceva ce se întâmplă de ceva vreme și anume faptul că Amyra (căci la ea era mare temere, Arthur care merge în tabără deja de anul trecut nu mai are o problemă) e foarte doritoare seara și noaptea când se trezește de tatăl ei. Ba uneori, pe mine mă respinge și își găsește liniștea lângă el! Mai rămânea un singur obstacol sau grijă pentru mine: cum se va descurca tatide2 cu amândoi sau dacă se va descurca….știut fiind faptul că numai o zi cu ei împreună de obicei îl lasă cu nervii cârlionți.

În această privință mă bazam pe Arthur. Pentru că uneori e mai responsabil decât lasă să se vadă, pentru că eu în perioadele când am fost singură cu ei, am găsit în el un aliat și un ajutor. Nu doar fizic (un dus de gunoi, un cărat de bagaje, etc) ci și psihic (în astfel de perioade e mai organizat, se culcă la ore normale, înțelege că trebuie uneori să facă liniște sau să ajute, citește mai mult, se joacă mai frumos…). E o adevărată plăcere să stai alături de el! Situația a fost însă de așa natură că Arthur era în tabără și avea să ajungă acasă vineri seara. Deci ar fi fost vorba doar de stat o zi cu Amyra, o noapte cu amândoi și o jumătate de zi cu amândoi. Convenabil și fezabil!

Numai că,…..să vină copilul din tabără și eu să nu îl întâmpin, mă lăsa iar cu gust tare amar! Așa că iar reproșuri, iar griji, iar gânduri….

Am decis însă să merg până la capăt și să îmi iau timpul meu. I-am scris un bilet lui Arthur, i-am desenat bunul venit și l-am rugat să mă ierte că nu voi fi acolo când va veni dar că îl iubesc și mă gândesc mereu la el.

CSI_9162

Ceea ce chiar așa a fost căci pe la ora când el trebuia să ajungă, adică pe la 7 seara, eu eram la canionul 7 Scări fără semnal la telefon, după o zi plină de jocuri de echipă și de cățărat pe munte dar cu o inimă strânsă de tot că uite el a venit și eu nu numai că nu am fost acolo dar nici măcar semnal la telefon nu aveam ca să vorbesc cu el!! Să mai zic cât de bucuroasă am fost când am ajuns la mașină și i-am auzit vocea ? Mai ales ca, el care de obicei nu vorbește mi-a povestit câte ceva și din tabără, m-a ascultat ce i-am povestit eu…

Am trecut cu brio peste toate îngrijorările! Reușisem să mă detașez toată ziua de griji (fără telefoane, fără întrebări), să mă bucur de peisaj, de companie, de provocări! Și mai făcusem ceva de care eram tare mândră…reușisem să îmi înving frica și să urc scările din canion. Nu mai spun cum simțeam la început că pică stâncile pe mine, că îmi tremură picioarele și că nu mai pot respira…vuietul apei care cădea nu făcea decât să sporească senzația mea de clautrofobie. M-au ajutat fetele, m-a ajutat și faptul că am avut alături colegi poate cu 20 de ani mai în vârstă care au urcat !

Iar, când a doua zi, am aflat că noaptea trecuse cu foarte bine, că totul era foarte normal, am respirat liniștită și am simțit că da, luasem decizia bună! E bine venită, din când în când (poate ar trebui mai des) câte o pauză !

Dacă vă plac articolele mamide2, vă aștept cu un like și pe Facebook și dați de veste și altora. Mă înclin!

Credit foto : Claudia Sandoi

Publicités
Posted by:lauragherghe29

4 replies on “Timp special pentru tine – cam cât de greu și-l iau mamele și dacă merită

  1. Ce idee bună cu biletetelul!
    Timpul acesta special pentru noi ca mame este de multe ori o nebuloasă. Pentru că noi nu am avut exemple si de putin egoism în mamele noastre. Desi este logic, nu poți să dai la nesfârșit (și știm cât de multe pretind copiii de la noi), fără să îți iei un ragaz și pentru tine ca să te refaci. Lipsa momentelor acestora eu le resimt din plin. Stau toată ziua cu ei doi și de multe ori lucrurile îmi scapă de sub control tocmai din acest motiv. Dar uneori, așa cum spui tu, e greu să găsești acel timp pt tine..Uite că e bine să te mai lași dusă de langa ei si din « obligație ».. 🙂

    Aimé par 1 personne

  2. tare mult imi doresc si eu macar o zi pentru mine. era cat pe ce sa am un weekend intreg dar nu a fost sa fie acum. sper mai la toamna :). e adevarat, sentimentul de vinovatie si grijile ne fac sa ne induram greu sa facem asta. dar e asa de bine dupa aceea!

    Aimé par 1 personne

Lasati un comentariu

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s