Sâmbătă seara am fost la nuntă și deși copila din dotare a rezistat mult mai mult decât mă așteptam, dimineața nu a fost chip să stea în pat mai târziu de ora 9.30. Dar îi mulțumesc că a avut totuși amabilitatea de-mi oferi trei ore liniștite de somn. Pentru că după ce s-a trezit nu a mai fost chip să stau întinsă vreun pic. Orice tentativă de-a mea de a mă pune în pat la orizontală se lăsa cu țipete  de „nuuu”, „pa!” „pa!” iar mânuțele mici și grăsunele se ridicau implorând și trăgând.

Dacă am văzut deci că nu mai e chip de stat în pat, mi-am dat imediat seama că nu e indicat să rămânem nici în casă ca să nu deranjăm băieții care dormeau. Așa că îi propun Amyrei să ieșim noi două la o plimbare în oraș și în parc.

De vreo 15- 16 ani cred de-acum, tot ajung în burgul Bârladului cam o dată, de două ori pe an, fiind orașul natal al lui Adi. Rar, dar destul de frecvent ca să îmi dau seama dacă se mișcă ceva pe acolo sau nu. De fiecare dată, deși ajungem atât de rar, suntem pe fugă și abia reușim să ne vedem cu toată lumea, mai ales că de obicei acest lucru coincide cu vreo sărbătoare de primăvară  – vară (ori Sfinții Constantin și Elena, ori Sfântă Măria, când este hram în satului bunicului și deci e rost de întruniri cu rude și vecini acolo).

Așadar, deși merg de atâta vreme la Bârlad, din pacate, nu am fost niciodată la teatru acolo sau la Muzeul de istorie sau la Muzeul Guguianu….și a fost nevoie să ajung la Planetariul în Constanța acum 2 ani ca sa aflu că și la Bârlad se găsește un Planetarium și încă unul dintre cele mai performante din țară. Din păcate însă nu am reușit să-l vizităm.

Îmi plac orășele de provincie micuțe, eu însămi provenind dintr-un oraș micuț; îmi place senzația de a bate la pas un oraș, de a-i cunoaște toate străduțele și cotloanele, îmi dă un sentiment de cald și familial.

De cum ieșim însă în stradă mă izbește același film ca acum 15 ani

O iau deci pe Amyra și pornim la plimbare. Știam parcul Central, cel din fața Teatrului Victor Ion Popa care nu e prea departe de soacră-mea (acesta e avantajul orașelor mici, nimic nu e prea departe! :)). De fapt dacă mergem prin spatele blocurilor în 5 minute suntem acolo. Dar cum noi nu ne grăbim, mergem pe strada principală iar cu mersul Amyrei sunt convinsă că vom face muuult, mult mai mult până în parc.

barlad 2.jpg

De cum ieșim însă în stradă mă izbește același film ca acum 15 ani : străzi neasfaltate, cu găuri, blocuri vechi, urâte, grădini prafuite și cu vegetație strâmbă și precară, trotuare stricate care te obligă să fii atent unde pui piciorul, mai ales când ai un copil împiedicat și independent în grijă!! Centura orașului care trece prin oraș – fix în spatele bulevardului principal dacă pot spune așa, camioane de mare tonaj, cisterne care zguduie blocurile din temelii și ridică nori grei de praf ne întămpină la primii pași.

Siguranța copilului pe stradă mi se pare îngrozitor de precară în aceste condiții și mă gândesc oare când aș avea curaj să îmi las copiii singuri aici? Și nu, nu e vorba de București, unde teoretic, pericolele ar trebui să fie mult mai mari! Mă uit la oamenii de pe stradă: sunt calmi, luminoși parcă. Poate contribuie și atmosfera relaxată de dimineața de duminică deși am o bănuială că așa e mereu!

Fetele și doamnele sunt foarte îngijite, bine îmbrăcate și coafate. De altfel îmi aduc aminte că întotdeauna am găsit lucruri foarte faine în magazinele din Bârlad și…nu foarte ieftine totuși. Așa că mă aventurez într-unul care ne e în drum și în vitrina căruia văzusem niște rochii drăguțe….greșeală!! Amyra vede o pereche de papuci și se aruncă pe jos să și-i pună în picioare. Mda, în ultima vreme papucii sunt pasiunea ei, și cu cât sunt mai mari, cu atât mai atrăgători i se par ! O iau de acolo plângând! Noroc că parcul e aproape, îmi zic, imaginându-mi că la vederea locului de joacă va uita imediat de tot.

Locul de joacă mă poartă cu gândul la propria-mi copilărie – totul era exact ca atunci

guguianu

Deziluzie toată: singurul loc de joacă pe care îl văzusem de la intrarea în oraș, singurul pe care îl zărisem eu din mașină cât am traversat orașul de la intrare până acasă și de acasă până la țară…nu zic că ar fi singurul din oraș, dar singurul pe care eu l-am zărit!!! Ei bine, acest loc de joacă e … ceva ce mă poartă cu gândul la propria-mi copilărie : câteva pasarele de lemn – e drept colorate mai frumos decât în copilăria mea ; câteva bări de fier : îmi aduc aminte cum noi le călăream în toate modurile posibile…aici erau însă ignorate total de copii iar Amyra e prea mică să știe la ce servesc…Vreo șase leagăne – fier amestecat cu lemn… Unul din ele scărțâie îngrozitor de tare ! Cât am stat acolo, mi-a făcut creierii varză. Probabil am eu o problemă, căci oamenii care stăteau pe bancile din jurul locului de joacă păreau foarte liniștiți. Zău că aș veni cu un litru de ulei de acasă să îl repar eu dacă primăria nu poate…

Două tobogane de fier, din unul Amyra a căzut direct, din al doilea, mai lat era să se răstoarne și să rămână agățată câci pe marginea toboganului erau niște ochiuri de fier în care i s-a agățat piciorușul. Pe leagăn am încercat să o dau o dată…s-a agățat în lemnul jupuit…am renunțat. Am urcat și am coborât pasarele de lemn de câteva ori….și apoi am plecat prin parc. Mă gândeam că pe aleile parcului vom avea baftă mai mare. Parcul a fost renovat acum câțiva ani, îmi aduc aminte când era în lucrări : la fel și Teatrul și Muzeul care arată foarte bine. Și parcul e îngrijit, copăceii frumoși, iarba verde și deasă.

barlad1.jpg

Observ câte o țâșnitoare din loc în loc, e fixă, de fier și un domn cu un clește în mână tot trece de la una la alta reglând ceva…probabil le fixează ca să dea drumul la toate… Precar sistemul dar măcar există și dă roade! Căci iarba și copăceii arată bine. Și aleile sunt îngrijite și curate dar nu înțeleg în ruptul capului cum au putut concepe alei din zgură roșie…de ce nu le-or fi făcut din piatră, din pavele, din asfalt, din biscuți, orice altceva care să îți permită să ajungi acasă cu pantofii curați cât de cât nu ca venită după cel mai prăfuit drum de țară. Amyra nu e de aceeași părere cu mine căci se lasă în piciorușele goale prin zgura roșie….

E sărăcie mare?? Poate că e sărăcie! Dar poate că e și foarte mult dezinteres…

Nu prea mai avem ce face prin parc, ne așezăm pe o bancă și mâncăm un covrig (eu mai mult) ea se bucură de zgura roșie….Apoi ne hotărâm să mergem spre casă…într-un colț de parc o trambulină (dar e închisă) , o învârtitoare colorată de târg (închisă și ea) ….!

Nu înțeleg cum oamenii de aici pot accepta de ani și ani de zile aceste lucruri, cum nu iau atitudine, cum de nu își doresc mai mult și mai bine. Trăiesc într-o acceptare tacită și binevoitoare: asta e! De unde mai bine, de unde mai mult ? E sărăcie mare!! Poate că e sărăcie! Dar poate că e și foarte mult dezinteres. Cât costă domnule primar și domni consilieri să faceți niște locuri de joacă decente pentru copiii voștri ? Sau câteva, mai multe ?? Că eu am văzut doar unul! Dacă se forțează un pic câteva familii mai înstărite reușesc să ia câteva tobogane, leagăne, balansoare care să respecte normele de siguranță.

Zău că nici cele mai faine stații de joaca nu sunt mai mult de câteva (zeci de) milioane. E mult pentru bugetul unei primării de oraș ? Sau de fapt în bugetul acestei primării nu e niciodată loc pentru așa ceva ? Cât costă să reparați odată serios străzile, măcar cele principale ? Câte zeci de ani trebuie să mai treacă ca să mutați odată centura în afara Bârladului ? Unde ati mai auzit dumneavoastră de un oraș prin care să treacă camioanele de mare tonaj, remorcherele, cisternele ? De ce aveți nevoie ca să începeți anveloparea organizată a blocurilor ? Chiar nu vă interesează mai departe de propria curte? Unde se joacă copiii dumneavoastră ? Voi pe ce străzi circulați ? Ei la ce școli merg ? Dar voi ? La ce spitale vă tratați? Din ce magazine cumpărați ? Chiar nu vă deranjează de ani și ani de zile nimic când ieșiți din confortul casei și grădinii voastre ? Nu e nimic care să vă trezească ori să vă motiveze să mai faceți ceva și pentru orașele pe care le orânduiți ?

Nu cred că voi primi vreodată vreun răspuns măcar la o întrebare, dar mi-ar plăcea să cred că oamenii aceștia buni și zâmbitori se vor trezi odată și vor spune că se poate și altfel, că se poate și mai bine și mai frumos.

Dacă vă plac articolele mamide2, vă aștept cu un like și pe Facebook și dați de veste și altora. Mă înclin!

credit foto : adevarul.ro; turismbarlad.ro;vremeanoua.ro

Publicités
Posted by:lauragherghe29

4 replies on “Domnilor primari, ceva bani de parcuri, străzi, … avem și noi ?

  1. http://www.monitoruldevaslui.ro/2017/06/toate-parcurile-de-joaca-din-barlad-sunt-pericol-public.html

    De aici veti intelege, stimata doamna, exact care a fost (si poate va mai fi! Vedem!) grija alesilor Barladului fata de copiii acestui oras. Daca o sa va interesati, o sa aflati cati dintre alesii barladenilor au copii (1, 2, 3, sai/si 4..), unde le sunt acesti copii si mai ales pe unde invata. Dar si pe unde isi « plimba » masinile consilierii locali si unde isi fac concediile primarii anilor 2002-prezent. Explicatia este, asadar, in starea de fapt mentinuta prin vot, vreme de 27 de ani, de localnici. Ei si numai ei refuza sa schimbe ceva, refuza sa vada altceva. Iar cand, totusi, se vrednicesc sa schimbe, apare Caragiale cu al sau: « Sa se revizuiasca, primesc, dar sa nu se schimbe nimica…! ». Adica si-au pus primar galben…iar la judet si Parlament au votat tot rosu. Deci, hai sa lasam aleile parcului tot rosii! Pentru ca, fie ploaie sau canicula, tot murdari de « maro » intra barladenii cu ai lor copii in case!!! Dar, ce-i mai important, avem pe cine injura: un primar « marca » Robinson Crusoe, care nici el nu stie ce cauta in viata lui…In rest, sanatate multa, de la un parinte de 2, prea obosit sa isi mai auda copiii spunandu-i: « Dar noi nu mai mergem altundeva? » Si de opt ani tot actionez instinctiv: hopa`n masina, si la tara, la bunci, la Iasi, la matusa, la Brasov, la unchiu’, la Galati, pe faleza si la Navodari (dupa buget, coane Fanica), la plaja. Si uite-asa fac barladenii turism in propria tara, tot fortati la fiecare patru ani de majoritatea celor care vad doar rosu in fata ochilor cand le spui (adevarat) ca sunt cei mai saraci din tara!!!!
    PS: N-ar strica sa va intrebati rudele din Barlad (doar sa le intrebati, fara a incerca vreo clipa sa le contraziceti-sfatul meu) cum voteaza de 27 de ani sau cum voteaza cunoscutii lor, sau prietenii sau…chiar poate si cui au facut campanie anul trecut – daca sunteti suficient de curajoasa). Veti avea o supriza! Eu am avut-o si am concis: Barladul isi merita soarta!!!

    J'aime

    1. Localnic fiind dumneavoastră cunoașteți situația mult mai bine. Din păcate, văd că părerea mea din afară nu e deloc desființată. Tare mult mi-aș fi dorit să fiu contrazisă și realitatea să fie alta. Mărturisesc că de multe ori am avut discuții cu soțul meu și ne-am întrebat de ce oamenii nu iau atitudine, de ce nu vor să schimbe ceva, de ce se mulțumesc cu puțin…pentru că dacă ar exista un pic de preocupare pentru urbea natala, s-ar vedea și toți ar avea de câștigat!! Sunt lucruri care se pot face mai ușor, altele care necesita bugete mari iar daca nu ar întâmpla după zeci de ani, atunci cu siguranță trebuie umblat la sistem, exact cum spuneți și dvs. Bine, in articol m-am legat de lucrurile vizibile cu ochiul liber imediat. O serie întreagă ar trebui deschisa despre spitale și toată nebunia care e acolo…Va mulțumesc pentru mesaj. E foarte important că luați atitudine. Eu cred că așa se crează comunitățile care fac sa se miște lucrurile. Sper!!

      J'aime

Lasati un comentariu

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s