Pentru că suntem plecați hoinari prin țară și timp de lectură nici nu prea e, nici chef de ea prea mare nu (mai ales pe la unii) mi-am adus aminte, trecând pe la o benzinărie și achiziționând una-alta plus niște cărțulii / reviste, cum mai devoram pe când eram mică orice bucățică de revistă în care găseam o povestioară ori un joculeț, ori un labirint, orice care îmi stârnea curiozitatea și imaginația. Bine, acum și revistele sunt mult mai frumoase decât erau pe atunci.

Așa și cărticica pe care am cumpărat-o, pe cât de micuță, pe atât de importantă, căci a câștigat premiul Benefica pentru povești terapeutice :

David și puiul de întuneric tratează una din fricile majore ale copiilor : teama de întuneric. Credem că această lectură îi va ajuta pe copii să-și depășească teama”,

a fost motivația Juriului la acordarea premiului.

intuneric3.jpg

Iar ilustrațiile sunt tare frumoase, la fel și povestea. Nu e cu zâne ori prinți curajoși, nu e cu zmei ori balauri, nu despre „a fost odată” sau despre cum „o să fie odată ca niciodată”, ci despre cum este acum.

Cartea este despre acum, povestea unui băiețel pasionat de spațiu, care o soră mai mare, o mamă și un tată ce le citesc povești seara, înainte de culcare, dar căruia îi e frică de întuneric.

Așa și începe de fapt, cucerindu-mă de la primul rând. Este despre o familie absolut normală, despre un băiat și o fată, un frate micuț și o soră mai mare care locuiesc ca majoritatea dintre noi într-un bloc pătrat ca o cutie de chibrituri. Un bloc cu subsol și uscător de rufe la ultimul etaj, cu loc de joacă lângă bloc, cu mami și tati obosiți dar care au răgaz să citească seara câte o poveste chiar dacă scurtă uneori.

Băiatul e pasionat de spațiu și vrea să ajungă astronaut. Adesea se joacă de-a naufragiul, când nava lui spațială eșuează pe o planetă pustie și trebuie să se descurce singur. Cel mai tare îi e frică de canibali, fantome, Balauri spațiali și… întuneric! Dar dacă are o lanternă rezolvă totul.

Așa se face că seara după ce mama termină de citit povestea și îi sărută de noapte bună, o roagă să lase o lumină mică aprinsă. Pentru ca monștrii spațiali și fantomele care se ascund sub patul lui să nu aibă curajul să îl atace.

intuneric2.jpg

Puiul de întuneric era mic și speriat, se pierduse de familia și nu mai știa cum să ajungă acasă

De-a naufragiul se jucau David și sora lui, și în ziua în care au descoperit sub o tufă o vietate mică și speriată : „prea mică ca să fie un copil, dar prea mare ca să fie o pisică”. Și era neagră ca noaptea. Puiul de întuneric plângea pentru că se pierduse și nu mai știa cum să ajungă acasă! Așa cum lui David îi era frică de întuneric, puiului de întuneric îi era frică de lumină. Nu știa nici unde stă, nici nu putea merge să caute pentru că afară era prea multă lumină. Tot ce știa era că acasă la el era tare întuneric.

David și sora lui hotărăsc să îl ajute să ajungă acasă

intuneric1.jpg

Dar la capitolul acesta David era expert, pentru că evita cu mare atenție locurile întunecate. Așa că hotărăște împreună cu sora lui să îl ajute să ajungă acasă. Îl învelesc într-o pătură pentru a-l feri de lumină și îl duc mai întai sub balconul de la parter, care e foarte aproape de pământ. Numai că pe-acolo își fac de obicei veacul pisicile și e plin de mâncare și firimituri de la ele.

Nu e prea plăcut, și nici întuneric mare nu-i. Merg apoi la subsol…cu mare teamă. Numai că pe-acolo e un adevărat haos de lucruri aglomerate, țevi din care se aude picurând apa, șoareci care mișună de colo-colo și mai și miroase urât a varză. Sigur nu are cum să fie acolo casa micului pui de întuneric.

Merg apoi în uscător la etajul patru. Și aici miroase ciudat, a parfum de bunică. Asta e de obicei de la fantomele care se ascund acolo și care atunci când aprinzi lumina dispar. Dar dacă stai mult te și ia cu amețeală. Nu prea pare totuși a fi casa micului pui de întuneric. Dar cum seara începuse deja să își facă simțită prezența, cei doi copii se hotărăsc să îl invite pe puiul de întuneric la ei acasă în noaptea aceea și să pornească căutările din nou a doua zi.

Seara, după ce mama îi citește povestea, îl învelește și îl sărută de noapte bună, David o roagă printre gene să închidă lumina de data aceasta deoarece sub pat este un pui de întuneric căruia îi e frică de lumină. Puiul de întuneric nu găsise nici urmă de monștri ori fantome sub pat doar o cutie de pantofi goală pe care și-a transformat-o în pat. Și i-a plăcut tare mult acolo căci a rămas. Mai ales datorită poveștilor pe care mama le citea la ceas de seară.

Uneori copiii își aduceau aminte de el și se mai jucau împreună, alteori se mai juca cu jucăriile pe care copiii le scăpau sub pat. Cert ce că de-atunci David nu a mai avut nevoie de lumină ca să înfrunte întunericul și nici frică nu i-a mai fost.

Dacă vă plac articolele mamide2, vă aștept cu un like și pe Facebook și dați de veste și altora. Mă înclin!

Publicités
Posted by:lauragherghe29

Lasati un comentariu

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s