De mult timp îmi propuneam să merg să stau și eu în concediu câteva zile la mama împreună cu cei mici. De fiecare dată însă se ivea parcă ceva și lucrurile nu îmi ieșeau. Undeva, inconștient probabil nici eu nu făceam să se întâmple pentru că nu prea mă mai regăsesc acolo : ograda bunicilor mei nu mai e precum era de când ai mei s-au mutat la țară. In fiecare an au ceva de reparat, de construit, de muncit, de îndreptat….lucrurile au o față nouă, mai betonată, mai frumoasă poate, mai dichisită, dar cu mai puțin farmec, mai puțină iarbă și mai puțină liniște…

Nu mai sunt lucrurile de altădat’

Nu mai regăsesc atelierul lui tatatie, care era o adevărată comoară pentru mine, cu tejgheauna lui plină de tot felul de unelte de dulgher, cu barosul din colț pe care mă chinuiam de fiecare dată fără succes să îl clintesc, cu ciobul de oglindă de la geam, cu polizorul cu pedală și bicicleta sprijinită de hambarul cu făină.

tara3.jpg

Nu mai e nici baraca înclinată a lui mamaie, cu vatra de cărămidă și țestul de lut unde stăteam pe scăunelele mici și ne uitam la foc, așteptând să se facă o cococică sau vreo altă minunăție pe care o pregătea mamaie în tuci pe pirostrii, cu lavița cu mălai și măsuța cu trei picioare la care mâncam în fiecare zi. Mereu mi-o voi aduce aminte pe mamaie cum împingea focul sub tuci cu un picior înainte și celălalt sub scaunul de sub care nu lipsea niciodată mâța.

Timpul avea parcă alte legi și reguli

Nu vorbeam prea mult, nu erau gesturi de tandrețe între noi, ea își vedea în tihnă de treburile ei, noi ne făceam de lucru pe alături, scriam cu tăciuni în vatră, necăjeam pisica, ciuguleam câte ceva sau mai făceam câte o treabă măruntă precum un curățat de usturoi…Cel mai frumos era iarna când din față ne dogorea focul iar de la spate ne venea frigul de afară. Tataie mai intra din când în când să-i zică ceva de oameni mari lui mamaie sau să aducă vreun braț de lemne pentru foc.

Nimic din toate astea nu mai e, nici ei nu mai sunt… nici felul lor de a vedea lucrurile ori de a rezolva problemele…nici noi nu mai suntem la fel! 

Anul acesta mi-am dorit însă să trec din concediu și pe la mama și să reușesc totuși să stau câteva zile. Am fost și…a fost bine ! Chiar dacă am nimerit iar în plin șantier.

tara2

Bucuria copiilor de a descoperi în realitate păsările și animalele din cărți, de a se plimba desculți prin curte și de a se scălda la soare în copaie…e ceva ce trebuie trăit și îngăduit

Amyra s-a simțit extraordinar: încântată la maxim de pui, de găini, de rațe, de porc, de căprițe. Era un chiot și o bucurie totală să pună mâna, să observe, să dea de mâncare, să meargă ea, să facă, să știe tot, să vorbească, să numească, să cheme. Să meargă apoi în grădină să culegem prune, mică, împiedicându-se printre ierburile mari și bolovani dar ținând cu stăruință să ducă ea găletușa. Sau să facem o vizită până la magazin să cumpărăm un nimic trebuincios și să stăm de vorbă cu oameni de mult știuți.

Și pentru Arthur, cu excepția unui episod de rău, a fost frumos! S-a regăsit pe deoparte cu prieteni vechi pe care îi știa din verile trecute când mai poposise rapid pe acolo. Apoi a legat noi prietenii ! A fost o bucurie să îl cunoască și să se joace cu băiatul sorei celei mai bune prietene de-a mea din copilărie ! Iar pentru mine a fost o încântare să-i văd împreună !

Acum mulți ani, treceam același drum și eu ca să mă joc cu prietena mea…

tara1.jpg

Casele s-au schimbat poate, copiii și ei, la fel poate și jocurile dar bucuria de a fi împreună a rămas la fel ! Au petrecut două – trei zile aproape numai împreună. S-au plimbat, au discutat, s-au jucat șah și dame, au mâncat și au stat în pat împreună. S-au bălăcit în piscină și au chicotit, au râs și au vorbit ca și când s-ar fi cunoscut de-o veșnicie și….din toată ecuația asta televizorul a fost mai mult de decor iar telefonul a dispărut total.

Mi-aș fi dorit să mai rămână (așa cum era vorba) dar perspectiva plecării noastre și a prietenului său l-a făcut să se răzgândească…Nu am insistat ! Pentru că niciodată nu l-am trimis cu forța, pentru că știu că fără prieteni nu s-ar fi simțit bine și pentru că nu mi-aș fi dorit să îl las trist și apoi să aud că nu a mai vrut să iasă din casă.

Mă bucur în schimb că am avut împreună câteva zile pline și foarte frumoase ! Mă bucur că atât cât am stat a fost bine cu toată treaba care era în jur! Mă bucur că am revăzut oameni dragi din copilărie și că am reușit să mai stăm un pic în tihnă de vorbă! Și sunt încântată că i-am văzut pe copiii noștri jucându-se împreună, strigându-se, căutându-se și înțelegându-se, exact așa cum făceam și noi….acum mulți ani!

Dacă vă plac articolele mamide2, vă aștept cu un like și pe Facebook și dați de veste și altora. Mă înclin!

credit foto : daciccool.ro; casabunicii.ro; povesticalatoare.ro

Publicités
Posted by:lauragherghe29

Lasati un comentariu

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s