smf1

Toamna se numără bobocii, dar parcă și banii sau mai bine zis se constată lipsa lor… și se numără zilele până la următorul salariul. Nu știu cum se face dar de fiecare dată după vară parcă lipsa banilor vine și ea odată cu diminețile mai răcoroase și nopțile mai lungi…Omul fără educație financiară ca mine, care nu a fost învățat nici cum să economisească, nici cum să cheltuie, nici cum să dăruiască, se trezește după timpul minunat de relaxare din vară, înglodat în datorii sau cu o listă mare de lucruri pe care trebuie să le facă. Pentru că de obicei toamna vine și cu un pic de reorganizare și ambiții noi. Parcă ne trezim așa la viață și zicem, gata stop distracției, hai să mai facem și ceva serios. Dar cu ce și cum ? Un pic de educație financiară nu ar strica! Pentru că,

Educatia financiara nu e despre bani, e despre viata,

spunea Adrian Asoltanie la Conferinta Social Media for Parents 2017 prin vară. Și a fost una dintre intervențiile care mi-a plăcut foarte tare. Prin prisma mesajelor transmise, prin prisma jovialității interlocutorului și a felului în care și-a structurat prezentarea. A început cu o glumă la propria-i persoană (și eu tot un metru jumătate am, nu mă deranjează și îmi place să fac glume pe seama asta). În școala românească se fac peste 1800 de ore de matematică, tic sau cum s-or mai numi, dar

“câți oameni au divorțat de la teorema lui Pitagora, ori pentru aria unui dreptunghi?”

ne întreba retoric profesorul de educație financiară…

smf5.jpg

Or fi, nu zic nu, dar nu i-am cunoscut eu. Nici vreunul din oamenii din sală! Educația financiară nu e despre bani, e despre viață, la fel cum dragostea nu e despre sex. Iar noi, românii, nu prea știm de unde să o apucăm și ce să facem cu ea – cu viața, mă refer. Niște cursuri de educație financiară în școli, că tot a începit școala, care să ne pregătească copiii pentru viață, cred că ar fi extrem de utile. Așa i-ar face pe copii mai riguroși și mai conștienți dacă noi, părinții tot suntem corijenți  la această materie.

împărțirea banilor, în momentul în care îți intră, pe câteva categorii bine definite – 3 pentru copii, 10 pentru adulți – e calea cea mai bună spre promovarea orei de viață /educație financiară. Pentru copii, fiecare ban câștigat trebuie împărțit în 3 categorii : 50 % economii, 40 % plăcere, 10% donații.

Un copil între 5 și 10 ani ar trebui deja să înțeleagă : cum se câștigă banii, cum se economisesc, cum se cheltuiesc banii și cum se dăruiesc banii. Iar fiecare astfel de zonă nu trebuie să ne sperie pe noi ca părinți ci să fie un bun prilej de apropiere de copii, de a-i cunoaște mai bine și de a-i învăța scopul și valoarea banilor.

smf2.jpg

 

Răspunsul cel mai frecvent pe care părinții îl dau copiilor atunci când aceștia vor ceva e : „Nu se poate! Nu avem bani”. Niciodată nu ar trebui să le răspundem așa :

fiecare solicitare de acest gen din partea copiilor trebuie să fie pentru părinte un prilej de educație financiară, de învățare și stârnire a creativității.

Cum ar fi de exemplu să începem să le spunem : „OK. De acord. Cum putem face pentru a cumpăra acest lucru ? Ce idei ai ? Ce propuneri ai ?” Sau să îi invităm la negociere, un exercițiu pus adesea în practică de Adrian cu fiicele lui . Exemplu cu una din fetițele lui care își dorea maxim o vestuță de blană. Vesta, complet inutilă…din punctul de vedere al tatălui, eu ca femeie fără educație financiară știu cum e să îți dorești de nu mai poți o hainuță, bluzică, etc., ei bine vesta, costa 150 lei. Așa că i-a propus să pună el jumătate, adică 75 și ea, 75 de lei. Propunerea a venit, știind că în plicul de economii al fetei se afla suma de 1000 de lei, deci foarte mare față de cât trebuia să plătească. Rezultatul ? Fata a renunțat la vestuța de blană fără de care un pic mai înainte nu putea să trăiască….

smf7.jpg

De fiecare dată când copilul cere un nou telefon,  o nouă kendama originală sau un xbox sau orice alt joc, acesta ar trebui să fie conștient că își trimite părintele la muncă pentru încă alte câteva luni.

Ce își dorește mai mult ? Acel joc sau timp de calitate cu al său părinte ?

Să îi învățăm pe copii să dăruiască, să se gândească și la alții. Pe de 9 iulie, am participat la picnicool-ul organizat de Daddy Cool cu 2 sacoși mari de haine de copii și a fost cel mai frumos lucru pe care l-am făcut de ziua mea! Adrian Asoltanie face mai mult : are casa lui de copii către care merge mereu. Regula e simplă: cât pun fetele el dublează suma și le cumpără copiilor ce consideră că au nevoie. Lecția de viață : cum pot doi copii cu foarte puțin să facă fericiți 200 de copii.

smf6

Sau cum ar fi să muncim pe bani tot anul ? Păi nu facem asta, vă veți întreba! Mda…. Sau …. nu. Până acum și eu credeam că cei care nu merg zi de zi la cantină o fac din zgârcenie! Dar, văzând calculul lui Asoltanie cu tinerii corporatiști care 4 luni de zile își dau de fapt salariu pe mâncarea de la prânz…mă gândesc că…ar trebui să reevaluez situația !! Cât de departe aș fi putut fi și eu…departe, prin locurile pe care le-aș fi putut vizita, de exemplu, dacă aș fi avut educația financiară care să îmi spună ca banii pentru prânz să îi pun deoparte pentru altceva…pentru ceva mai important.

Ați văzut românii, plecați la muncă în străinătate? Cum se mobilizează să strângă fiecare euro pentru…un scop precis! Nouă ne cam lipsește scopul! Adrian Asoltaniei ne propunea la Social Media for Parents ceva foarte tare :

sa fim dresori de lei !”.

Acesta este de fapt și motto-ul lui. Și tare mult m-aș bucura să îl îmbrățișez și eu. Acum, că e început de septembrie, de școală, poate e și potrivit momentul pentru noi … rezoluții, până la urmă, e despre viață, nu despre bani!

Dacă vă plac articolele mamide2, vă aștept cu un like și pe Facebook și dați de veste și altora.

Posted by:lauragherghe

Lasati un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s