“Mami, de când suntem aici ?
De mult, mami, de azi dimineață! Trebuie să plecăm!
Eu am impresia că au trecut numai două ore! Voiam să stăm până la 6 !”
Și din culise, am aflat că i-ar fi spus lui taică-su că „a fost super șmecher cu mami”! Iar el nu e deloc genul care să fie prea ușor impresionabil. Dimpotrivă, plecând de acasă mă gândeam că poate nu a fost o alegere prea bună să îl iau cu mine, că dacă se va plictisi, se va apuca de făcut prostii, ceea ce, fie mi-ar fi scurtat mie șederea, fie mi-ar fi umbrit-o.
Deci, să îl văd atât de încântat m-a umplut și pe mine de bucurie. Sincer, eu de-abia așteptam ziua de sâmbătă, 23 Septembrie! Prilej de revedere cu oameni care fac parte de puțină vreme din viața mea dar care îmi sunt foarte dragi și pe care îi simt foarte aproape. Era ediția aniversară Digital Parents Talks, un concept Parenting PR care de un an de zile (re)unește comunitatea de bloggeri părinți.
Fiecare ediție aduce un plus valoare pentru bloggerii prezenți, informații utile, sfaturi, noutăți, invitați de seamă. Deci, pentru mine era sigur că întâlnirea DTP avea să fie minunată. Pentru copii, avusesem un hint că va fi magic, dar nu știam exact despre ce va fi vorba….Reacțiile lui Arthur mi-au confirmat că așa a fost. Și nici nu se putea altfel ținând cont că
partenerii de distracție au fost Learning HUB și Disney Channel care a organizat un Atelier creativ pe baza serialului „O poveste încâlcită” a cărui premieră va avea loc pe 2 octombrie la ora 17:00.
Noul serial „O poveste încâlcită”, pleacă de la filmul de lung-metraj de succes realizat de Walt Disney Animation Studios. Acțiunea se desfășoară între evenimentele prezentate în filmul de lung metraj cu acelaşi nume și începutul filmului de scurt-metraj lansat în 2012, “Încâlciți până la adânci bătrâneți”. Noua serie de animație ne-o prezintă pe Rapunzel care încearcă să se obișnuiască cu părinții ei, regatul pe care îl conduce și oamenii din Corona.
Spiritul ei neînfrânt și curiozitatea firească despre lume o determină să realizeze că are multe de învățat înainte de a-și accepta cu adevărat destinul regal. Rapunzel amână momentan coroana și căsătoria în pregătire pentru a porni în căutarea unor aventuri epice, spre exasperarea regelui care trebuie să accepte că fiica lui este acum o tânără independentă.
Rapunzel e însoțită în călătoria ei personajele: Gheorghe Papagheorghe, pe care îl știți din film, cameleonul Pascal, calul serios, Maximus, gașca de tâlhari de la Rățusca Drăgăstoasă și un nou personaj, Cassandra, o slujnică puternică, care devine confidenta lui Rapunzel.
Cu aceste personaje minunate, copiii prezenți sâmbătă au avut prilejul să se joace în timpul Atelierului creativ pregătit cu mare dragoste și atenție de Lucia Radu-Simota – Mămica autentică, care a explicat tare frumos și în detaliu totul. Disney ne-a dăruit și o carte cu povestea prințesei Rapunzel și care la final are o grămadă de activități super interesante + un dvd cu filmul „O poveste încâlcită”.
Așa că sâmbătă seara am făcut floricele de porumb, ne-am cocoțat toți trei pe canapea cu castronul în brațe. Arthur s-a ocupat de partea tehnică și am decretat deschisă seara de film! Unii au rezistat până la final, alții și-au băut laptele și au plecat pe aripile lui Morfeu.
Duminică, am mers în parc împreună și am citit toată povestea, cu Amyra fie lângă mine pe bancă, fie dând târcoale prin iarbă și cu Arthur punându-mă la curent cu toate detaliile, uneori înainte să ajung la pagina cu pricina. De unde știa ?
Avantajul de a fi venit cu mine sâmbătă când au avut ocazia de a vedea în avant-premieră primele 2 episoade ale noului serial : O poveste încâlcită și de a se juca efectiv cu personajele la Atelierul Luciei.
Personal, mi-a plăcut tare Pascal și felul în care Lucia l-a creat. Amyra i-a venit însă de hac, noroc că avem instrucțiuni să îl recreăm. 🙂 Și Maximus și semnul de carte în formă de turn, ce sa mai, totul !!! Iar acum avem un nou tablou minunat pe perete.
Ce să mai, o poveste încâlcită dar cu final fericit ! Iar când copilul nu se mai dă dus acasă înseamnă că ceva a fost super bine acolo. Mai ales că și-a făcut și prieteni buni : băieții Alinei Gheorghiescu.
Mulțumiri Partenting PR pentru tot, Disney Channel pentru cadouri, film, entertaiment, Cristina Nichidus Photo Studio pentru poze și Learning Hub pentru atelierul creativ. Copii fericiți = părinți liniștiți!
Dacă vă plac articolele mamide2, vă aștept și pe Facebook cu un like.