Ați observat cu toții cred, că există persoane cu care simțiți că sunteți în contact, că sunteți pe aceeași lungime de undă și persoane pe care oricâtă bună voință ați avea și oricâtă deschidere, nu reușiți efectiv să creați punți de legătură ? Sau ați simțit cum locuri în care ajungeți pentru prima oară vă îmbrățișează cu totul, vă simțiți al locului și altele care, deși frumoase, atrăgătoare …”nu sunt genul vostru” și nu v-ați vedea niciodată locuind acolo?” De ce oare?

Pentru că instinctul bate conștientul!

Nu am crezut niciodată în chestiile supranaturale, ori în al șaselea simț, ori în instinct. Ba dimpotrivă, aș putea spune că așa de tare am fugit de instinct încât de fiecare dată când „ceva de dincolo de mine” mă avertiza asupra unui lucru, preferam să nu iau în seamă, să nu dau prea mare importanță sau să îmi spun că sunt doar lucruri în imaginația mea, că am prejudecăți.

Credeam că tot acest sistem de avertizare primitiv mă face de fapt să involuez, mă ține pe loc. Deci, luptam într-un fel contra mea, să îmi demonstrez mie că nu am dreptate. Consecința firească ?

O stare de disconfort accentuată și din ce în ce mai multe „dovezi palpabile” că ceea ce simțisem instinctiv că nu e bine, … ei bine, chiar nu era bine pentru mine.

Nu știu totuși cât din toate astea nu erau cumva menite să ia drumul acesta ținând cont că lupta mea cu mine era dusă la nivel conștient și chiar existau momente în care îmi spuneam : „se întâmplă toate astea tocmai pentru că ți-ai băgat în cap ideea că nu e bine”, „pentru că ai simțit tu că nu e bine și acum totul merge în direcția asta, trebuie deci să te debarasezi de orice preconcepție, să uiți de orice și să o iei de la capăt!”.

Aceste momente de luptă conștientă erau într-adevăr urmate de scurte perioade de acalmie, dar numai pentru ca furtuna să izbească din nou mai puternic! Și atunci mă întreb de ce această luptă contra mea ? De ce frica de instinct atât de mare, când viața mi-a dovedit de atâtea ori că contrariul? Poate pentru că,

de mici ni s-a inoculat ideea că „așa e viața!”, că „asta e”, că „n-are rost să lupți contra sistemului”, că „nu e bine să te simți bine”,

poate chiar că e o dovadă de egoism și superficialitate să te simi bine, să îți dorești să ai o viață mai ușoară, și asta mai ales dacă ești femeie!! Secole de-a rândul femeilor li s-a transmis din generație în generație că viața lor trebuie să fie un pic și grea, că nu are cum să fie numai lapte și miere! Că o femeie trebuie să se sacrifice pentru copii, pentru familie, pentru soț, pentru cariera soțului!

Că trebuie să aibă grijă de casă, de copii, să fie atentă la sentimentele și nevoile celorlalți și să uite de nevoile ei. Că ea nu e atât de importantă și, pe cale de consecință, că suferința ei, e normală, deci să accepte tot ceea ce i se întâmplă cu stoicism, fără dorințe de schimbare și cu atât mai puțin fără dorințe de mărire.

Poate frica de instinct e cumva inoculată în noi, mai ales în noi femeile, de mici. Și pentru a ne simți puternice, mature și sigure pe noi, alegem să luptăm, să ne dovedim nouă că putem face orice. De-asta alegerile făcute, de-asta greșelile repetate, de-asta asocierile cu persoane care ne iau toată energia creatoare.  Dar nimic bun nu poate fi la capătul acestui drum de luptă a ta cu tine. Viața mi-a demonstrat de nenumărate ori că mai ales lucrurile ori deciziile în care mă așarnam – au fost greșite, că nu erau vitale, că a fost mai bine că s-a întâmplat altfel.

Instinctul bate conștientul

și cred că ar trebui să învățăm mai mult și mai mulți să ne încredem în el, să fim noi înșine, să nu ne frică să ne cunoaștem eul nostru profund! Să ne alegem prietenii care ne luminează, care ne încarcă cu energie pozitivă și care se bucură pentru bucuriile noastre și plâng pentru durerile noastre! Să ne alegem locurile în care ne simțim bine și care ne cresc, nu locurile strâmbe și strâmte care ne opresează, care ne fac să ne simțim mici și neputiincioși!

Să ne îndepărtăm de cei care ne amenință și ne fac să ne simțim nesemnificativi doar pentru ei sunt așa! Dacă ajung să facă acest lucru, e foarte clar că la primul hop, vom fi primii de care se vor debarasa. Să facem totul cu bucurie, cu răspundere și cu drag! Să alegem să fim veseli și fericiți fără să ne simțim vinovați pentru că viața asta e naibii de scurtă și-ar fi păcat să ajungem la finalul ei mai devreme decât trebuie, mai bătrâni ori mai bolnavi decât e mersul firesc al lucrurilor!

Vă mulțumesc că ați venit prin casa mea virtuală. Vă aștept mereu cu un gând bun și un zâmbet curat și pe Facebook !

crdit foto : webcultura.ro, astrocafe, gandurisitimpuri.wordpress.com