1 an și aproape 11 luni…

Ai 1 an și aproape 11 luni. Încă un pic și gata, faci 2 ani! Când oare a trecut timpul ? Mă uit la tine acum și parcă nu îmi mai amintesc cum erai acum un an. Știu când ai început să mergi că de-abia dacă ajungeai cu creștetul la masă, deci nu aveam emoții dacă pașii te ghidau sub masă… Iar acum ajungi leger cu un cap deasupra. Și totuși acum tot mică, mică mi se pare că ești. Cât de micuță erai oare înainte ?

Am știut de la început că nu ești o frumusețe răpitoare. Într-o zi, eram în mașină cu toții înghesuiți pe bancheta din spate. Îl văd pe Arthur cum se uită cu o privire plină de dragoste la tine, cocoțată în scaunul tău mov și îmi zice: „Doamne mama eu nu știu cum de nu ne dădeam noi seama când Amyra era mică cât de urâtă era? Acum e ea frumoasă! Acum e foarte frumoasă!”. Și, uitându-mă la pozele din bebelușia ta, îmi dau seama într-adevăr cât te-ai schimbat !

Nu știu ce anume îți dă un farmec aparte draga mea, dar crede-mă pe cuvânt că îl ai din plin! Poate că nu ești un copil de reviste dar ai ceva al tău care oprește omul în loc și îl face să zâmbească. Și s-a întâmplat de nenumărate ori să merg cu tine pe stradă, în parc, în magazine și lumea să se oprească în loc și să îți vorbească ori să te admire (pentru ce faci, ce spui, cum ești…). De la bătrâni pe care îi blagoslovești cu vocea ta micuță și cerându-mi aprobarea , „tataie”, la doamne care parcă nu le pică bine când le zici „mamaie”, femei de vârsta a doua ori tinere domnișoare care poate ai crede că nu au nici timp nici ochi pentru bebeluși, dar care par să se îndrăgostească de tine la prima vedere.

Ești foarte independentă și adori să faci totul singură. Orice ajutor din partea altuia oferit sau impus te irită la maxim: dai, arunci, țipi (asta ai vrea tu să fie plânset, dar e doar țipăt) până când celălalt se prinde că trebuie să îți ofere libertate și încredere deplină. Îi vei cere tu ajutorul când vei constata că nu poți. De fapt cu asta începi „nu poate” dar îmi place că nu te dai bătută.

Ești foarte atentă la tot ce se întâmplă în jurul tău și foarte prezentă. Nimic nu scapă vigilenței tale. Așa ai fost de când te-ai născut, din primele săptămâni de viață, când deschideai gurița într-un zâmbet larg cu toate gingiile atunci când întrezăreai chipul unuia dintre noi deasupra ta.

Și ești sensibilă deși tsunămoasă (vorba lui Arthur) care ți-a dat acest prim alint ghicindu-ți parcă firea, deși acum ești Bobo Oiță și îți place și ție să îți zici singură așa (o faci cu gingășie pentru că știi că Arthur își sune astfel iar tu îl iubești mult pe fratele tău). Nu îți place să ți se atragă atenția sau să fii certată. Te necăjește acest lucru atât de tare încât uneori plângi și cauți alinare la celălalt membru al familiei care nu a fost prezent la scenă, pârându-l pe vinovat. Nu știi să spui exact ce ți-a făcut dar numești persoana.

Nu cauți (deocamdată) să te faci plăcută, nici de noi, nici de copii, deși ai început să înțelegi nuanțele și observ cu gingășie (acum, mai târziu știu că mă va enerva acest lucru) cum încerci intenționat să păcălești. De exemplu dacă știi că este un lucru pe care eu nu îți dau voie să îl iei, încerci cu mânuțele tale mici să îl ții ascuns, te uiți pe sub ochi, întorci parțial spatele, dacă mă vezi că te văd te ferești mai tare sau începi să râzi și să fugi cu obiectul interzis.

Știi să faci tot ceea ce ți se spune și ești destul de ordonată: aprinzi lumina când intri la baie, te urci pe toaletă, deschizi robinetul și te speli rapid dacă așa ți s-a cerut să faci, te ștergi pe mâini și închizi lumina când ieși de la baie. Aduci obiecte dacă ți se cere și știi să arunci la gunoi ambalajele. Îți alegi haine dar nu știi încă să te îmbraci. știi să alegi ce „pace” și ce nu pace” și nu știu cum se face că dulciurile intră întotdeauna în categoria „pace” :).

De vorbit ai început să vorbești de multișor dar totul îți iese cam amestecat și văd că uneori te chinui să pronunți mai bine dar pur și simplu nu îți iese. Probabil Dumnezeu îmi dă acum cu vârf și îndesat și pentru Arthur, că tot m-am văitat că nu a stâlcit niciodată nici un cuvânt. Ție, în schimb îți stă foarte bine așa. Acum ești si mai simpatică de când ai început să și cânți, căci recunosc linia melodică și cu chiu cu vai câteva cuvinte.

Până acum ai în palmares destul de multe cântecele pe care le cânți plus o grămadă mare pe care le recunoști. Așadar te-am prins fredonând singurică : „Bateau sur l’eau”; „Allez cro- cro-cro”; „Promenons-nous dans le bois”; „1, 2, 3 nous irons aux bois”; „Bate vântul frunzele”; „nani-nani, puiul mamii”; „uța-uța cu căluța” și câteva noi achiziții de pe la grădiniță: „oac, oac, dilidilidam”; „melc, melc cocobelc ;)”; „iepulas, coconaș..” și Smiley , „Domnu’ Smiley, stai un pic…”(că doar ai fost la el la concert). Dar cine știe ce alte surprize îmi mai faci zilele astea, că din zi în zi observ că s-a deschis robinetul. Trebuie să notăm și câteva cuvinte à la Amyra pentru că peste ceva timp vor dispărea cu siguranță: feuillette (serviette); pacinam (pantoufles); mane (Doamne-Doamne); belle (poubelle)…

Mi-e tare greu să îmi imaginez cum te vei transforma în următoarele luni dar știu că vor veni ceva schimbări. Mi-e și mai greu să îmi închipui cum vei tu ca adolescentă ori tânără. Mi-ar plăcea tare mult să avem o relație frumoasă, să ne petrecem din când în când timpul împreună. Să ieșim să bem împreună o cafea, să privim aceleași peisaje, să citim aceleași cărți și să mergem la un film. Să ai încrederea să îmi povestești temerile și visele tale, să îmi poți împărtăși problemele fără frica de reacția mea.

Nu știu dacă voi reuși să fiu cu tine mai bună și mai echilibrată decât am fost până acum cu Arthur, să-mi vindec rănile mele și să nu mai pun presiune pe voi. Poate voi învăța, poate voi domestici fricile și frustrările mele. Poate împreună, cu multă dragoste, vom reuși să ne creștem mai bine.

Vă mulțumesc că ați venit prin casa mea virtuală. Vă aștept mereu cu un gând bun și un zâmbet curat și pe Facebook !