„Buna, sunt Laura, mami de 2 …copii minunați, ca toți copiii. Dar sunt și Femeie, Soție și fiică.”, așa începe scurta mea descriere de pe blog pentru ca cei care intră pentru prima dată în casa mea virtuală să înțeleagă cât de cât cine sunt eu și ce vreau de la viață.

Dar există perioade în viața unei femei în care balanța se înclină abrupt spre unul, două din aceaste multe roluri pe care o femeie a mileniului 3 trebuie să le îndeplinească zilnic.

La provocarea Johannei venită pe neașteptate cu ocazia lansarii programului Mama Time Out al Florinei Badea, mi-am dat seama de un lucru : poate ar trebui să spun : „Bună, sunt Laura, mami de doi copii minunați, ca toți copiii și cam atât, în ultimii aproape doi ani” …

Nu am fost niciodată o fană a mea.

 

Nu am petrecut timp pentru a mă face pe mine mai frumoasă, mai atrăgătoare, mai cool, nici măcar atunci când eram adolescentă. Nu am simțit niciodată nevoia de a pierde prea mult timp cu „nimicuri feminine” când puteam în acel timp să fac ceva util și palpabil. Da, știu că pare ciudat! Poate pentru că sunt o persoană anti talent, ori poate pentru că nu am răbdare, …ori poate pentru că am o fire prea agitată. Asta nu înseamnă că nu dau importanță aspectului fizic, ori că sunt o persoană total neîngrijită. Dar pur și simplu, nu pot să pierd prea mult timp cu așa ceva când eu am de fapt atât de multe lucruri de făcut!!

Și nu, asta nu e valabil doar de când sunt căsătorită și am copii, ci din totdeauna. Când eram în liceu, aveam colege care stăteau și câte o jumâtate de oră să se machieze! Zilnic!!! Sau chiar de mai multe ori pe zi! Eu, nici atunci, nici acum nu pierd cu această operațiune mai mult de câteva minute zilnic. Nu mă pricep, e adevărat, nu am timp și asta e adevărat, dar să o spun și pe cea dreaptă: cred că nici dacă aș avea timp nu aș face-o ci aș alege mai degrabă să fac altceva, ceva practic mai util. Deși, mărturisesc că îmi doresc tare mult să fiu o dată aranjată de către un profesionist ca să văd și eu diferența.

La mine întotdeauna a fost o cremă, un fond de ten (în ultima vreme – pentru că înainte nu foloseam deloc – mi se părea că încarcă fața și îi dă un aspect nenatural), un fard de pleoape, un rimel și un ruj.

Câteodată și puțin blush. C’est tout! Și toate astea nu au cum să îți ia mai mult de 2-3 minute înainte să ieși pe ușă, după ce ai îmbrăcat copiii, ai făcut pachetele, ai strâns pe ici pe acolo și te-ai îmbrăcat și pe tine, ca să arăți bine. Dacă nici măcar cele 2-3 minute înainte de ieșirea pe ușă dimineață nu ți le poți permite, merge și pe repede înainte în mașină, sau poate un pic în lift, un pic în mașină sau un pic în oglinda de la baie la serviciu (asta în cazul în care nu te așezi la birou și nu te mai ridici până la prânz).

Provocarea Iohannei m-a făcut să mă gândesc mai profund la mine : de ce așa ? de ce mereu sunt pe fugă?

De ce am mereu tendința de a mă „sacrifica”, de a mă lăsa pe ultimul loc pe mine ? De ce timpul pare întotdeauna să nu aibă răbdare când e vorba de mine? De persoana mea? Dar când e vorba de ceilalți ori de celelalte lucruri e mult mai cuprinzător ori petrecut mai cu folos?

Credeam că pot da vina pe rolul de mamă. Că, de când sunt mamă, tind să nu mai am deloc timp pentru mine. Dar, privind înapoi îmi dau seama că nu e deloc așa. Că din totdeaunea am fost foarte parcimonioasă cu mine, nu mi-am dat alint, atenție și dragoste, ca și când aș fi fost Cenușăreasa care nu merită nici răsfăț, nici viață bună, ori persoana care trebuie să stea în spate, nicodată în lumina reflectoarelor. Când și cum de mi s-a implantat adânc în cap mentalitatea asta ?

E adevărat că acum e un pic mai greu să fug din acest rol. Că, prefer să bag o mașină la spălat, să petrec o oră de joacă pe covor, și între timp să fac și o mâncărică rapid decât să mă duc în oraș prin nu știu ce magazine, ori să mă duc la salon să las o grămadă de bani și să nici nu îmi placă…și apoi când ajung acasă tot eu să le am de făcut și mai multe cu și mai puțin timp! Și poate și sentimentul de vinovăție că am lipsit atât și … pentru ce?

Dar nici înainte nu prea făceam alte chestii de acest gen…adică mai degrabă preferam să stau să citesc o carte, ori să dau o fugă până nu știu unde, ori să văd un film cu cel drag, ori chiar să …pun niște murături! Adică să fac ceva util! Ceva palpabil ! Ceva bun … pentru ceilalți ori cu ceilalți!

Întotdeauna m-am simțit bine dacă reușeam să îi fac pe cei de lângă mine să se simtă bine, dacă puteam să fac ceva pentru ei.

Dar pentru mine? Strict doar pentru mine ? Unde eram, unde sunt eu în toată ecuația asta? E oare suficient ? Da, sunt persoane care au nevoie de mai mult! Da, eu sunt genul de om care mă mulțumesc cu mai puțin !  Si totuși nu-i chiar așa! Pentru că, de fiecare dată când nevoile mele nu sunt îndeplinite, când tot ceea ce fac e considerat „for granted”, am un disconfort foarte mare! Sunt frustrată și îmi dau seama cât de mult am nevoie de altceva, de apreciere, de dragoste și de … timpul meu pentru mine!

• Da, un timp în care să scriu, să citesc, să mă plimb, să vizitez locuri noi.

• Să mă întâlnesc cu fetele, să văd o piesă de teatru sau un film.

• Un timp în care să mă bucur de aroma unei cafele în liniștea și răcoarea unei dimineți luminoase de toamnă!

• Un timp în care să îmi cumpăr ceva de care nu am neapărat nevoie, dar în care să mă simt bine!

• Un timp în care să mă văd cu oameni dragi, să râd, să vorbesc nimicuri!

• Un timp în care doar să mă bucur! Să mă uit la mine și să mă simt bine cu mine!

• Ori un timp în care să fac ceva doar pentru mine, cum ar fi să învăț ceva nou.

De ceva vreme, de când nu mai am nici timp, nici răbdare pentru nimic, am tendința să îmi repet câteva cuvinte :

„Aș lua o pauză de la tot!”

Nu, nu de o pauză de la tot am nevoie ci doar de un time out, un timp doar pentu mine din când în când. O pauză de la rutina zilnică. O întrerupere de la fuga și stresul cotidian. O ieșire din grijile și calculele zilnice. Încep să conștientizez tot mai mult beneficiile unui timp personal, atât pentru mine cât și pentru ceilalți. Mă bucur că Iohanna mi-a dat prilejul acestei introspecții, care a picat exact în momentul în care aveam cea mai mare nevoie.

Și mulțumesc Florinei care s-a gândit la noi femeile, la noi mamele și a pus la cale Mama Time Out, o serie de întâlniri lunare în care să învățăm să „devenim o prioritate în viața noastră”, așa cum bine spune.

Eu, de-a lungul timpului…..

„Buna, eu sunt Laura și am nevoie de un timp al meu!”

Vă mulțumesc că ați venit prin casa mea virtuală. Vă aștept mereu cu un gând bun și un zâmbet curat și pe Facebook !