Un binecunoscut proverb românesc spune „să moară și capra vecinului”. Vrem sau nu vrem, asta e mentalitatea românului. Și cam de-asta nu prea reușim noi ca nație să dăm înainte, pentru că ne interesează prea mult și prea tare ce e în grădina altuia. Pentru că nu ne interesează să facem lucrurile bine. Nu ne interesează să învățăm, să progresăm, să vedem și să aplicăm și noi „ce a facut altul bine”.
Când succesul altuia doare
Nu, pe noi ne „doare succesul” vecinului, prietenului, cunoscutului nostru. Deși poate nu e vorba de fapt de nici un succes extraordianr. „Ia uite mă la ăla, ce s-a ajuns!” sau „Ia uite mă al dracu”!” sau „Da, mă e, el mai deștept!” ori „Dă-l mă… „ și alte câteva asemenea sunt expresii pe buzele „prietenilor” atunci când cineva reușește să ia iasă din tipar, când iese un pic din turmă ori vrea să facă altfel. Dacă mai dă și impresia că e fericit, atunci invidia prietenilor se transformă în ură de-a dreptul. Nu zic că nimeni nu mai caută pe nimeni, că telefonul devine necunoscut dar nici măcar întâlnirile întâmplătoare nu mai pot ascunde falsele complezențe.
„Capra vecinului” e întotdeauna mai grasă, mai frumoasă și dă mai mult lapte iar vecinul e întotdeauna un neisprăvit, un coate-goale, un neica-nimeni care nu merită o asemenea capră.
Iar românul este specialist în a judeca oamenii. El știe exact cine, ce și cât merită. E un justițiar neîntrecut, un om corect căruia îi plac lucrurile bine făcute. El realizează că vecinul său are o capră de lapte foarte bună și că nu are niciun merit asupra unei asemenea comori. Atunci arma sa deosebit de periculoasă este de a-l face pe acest neisprăvit să fie nefericit și să-și piardă capra prețioasă. De ce? Foarte simplu: pentru că poate ! și pentru că, în adâncul inimii, el știe că nu ar putea avea o asemena capră capră frumoasă ca a vecinului, așa că mai bine : să moară capra! Și dacă se poate, și vecinul!
Strânge adepți care să vadă ce neisprăvit e vecinul
În lupta sa pentru dreptate și pentru binele omenirii își construiește strategia cu mare dibăcie. Știe să strângă în jurul lui cât mai mulți adepți. Omeni, care poate la început nici nu observaseră ce capră are vecinul. Ori poate cărora nici nu li se părea capra acestuia mai deosebită decât a lor. Dar, care încep să vadă lucrurile altfel pentru că strategul nostru știe să picure la intervale regulate câteva vorbe, ori să răstoarne realități astfel încât schimbă perspectiva asupra lucrurilor. Stratregul nostru căruia i s-a pus pata pe capra vecinului și implicit pe vecin, nu precupețește nici un moment de a defăima bietul vecin în fața mai marilor, totul în numele dreptății. Contorsionarea adevărului e utilizată fără nicio opreliste morala.
Lupta se duce pe la spate
De ce ? Pentru că strategul nostru își alege cu grijă momentele în care să sape la temelia vecinului. Defăimarea acestuia e realizată întotdeauana în absența lui și pe subiecte pe care nu le poate proba neapărat, căci țin mi mult de „feeling”. Strategul nostru este un escroc sentimental feroce. Își alege cu grijă momentele și personale pe care să le înfiereze împotriva vecinului său cu intenția clară de a crește percepția de nepriceput asupra vecinului. Astfel încât la o adunare generală la o adică, când se va pune întrebarea „Ei și ceilalți, voi ce părere aveți despre vecin?” toată lumea să zică în cor că e un neisprăvit, un coate-goale, un neica-nimeni, fără totuși a putea pune punctul pe i de ce au această părere.
Vecinul e un om crud și fără scrupule
Strategul nostru, escroc sentimental, joacă cu mare succes nu numai rolul de justițiar, de căutător al dreptății. Dar și pe acela de victimă. Se vaită (persoanelor competente evident) despre răutatea vecinului. Vine cu lacrimile șiroind și cu sufletul scăldat în durere și neputință să povestească (cui trebuie) despre felul nedrept, sălbatic și feroce în care a fost tratat de vecin. Cum acesta nu l-a ajutat, cum acesta l-a pus la zid, cum acesta l-a tras la răspundere și l-a făcut să se simtă foarte rău. Toate acestea, dacă mai era nevoie, nu pot decât să dovedească nu numai incompetența vecinului dar și lipsa lui de omenie.
Garda nu e lăsată niciodată jos
Strategul nu lasă niciodată garda jos, nu până când vecinul său și capra lui nu dispar din peisaj ori nu cad în dizgrație totală. Cu cât vecinul se dovesește a fi mai slăbit, mai bolnav, mai în probleme, cu atât crește și satisfacția strategului și lupta lui pentru dreptate învinge. În fața vecinului, strategul e întotdeauna un om de treabă, jovial zâmbitor, un bun cetățean care îi vrea binele. Oricum vecinul nici nu bănuiește ce i se întâmplă căci toate pânzele strategul-escroc sentimental, le strânge în absența sa.
Concluzia e clară : vecinul e incompetent, răuvoitor, perfid
Vecinul e incompetent, răuvoitor, perfid, nu își îndeplinește atribuțiile iar rezultatele sale sunt dezastruoase. Energia negativă cultivată cu sârguință de strateg în jurul vecinului își face simțită prezența și finalemente dă roade, așa cum trebuie. Până la urmă, vecinul pică în dizgrație, se prinde poate și el că a fost săpat. Încearcă să se apere dar e prea târziu. Sau poate nici nu mai încearcă. Poate că escrocul sentimental a lucrat atât de fin încât chiar el, vecinul consideră că totul e adevărat, că e un pierde-vară, un coate-goale, un neica-nimeni și merită dizgrația, rușinea în care a căzut. Vecinul și capra lui trebuie să piară căci nu au ce căuta într-o astfel de corporație organizație cinstită. The job is done here.
Așa o fi și pe la alții, nu zic, dar trebuie să recunoaștem că noi, românii, suntem maeștri în a ne omorî vecinii și caprele lor. Păi ce, nu le arătăm noi, ce și cum…Hai v-am pupat, că mai am și alte proverbe de cercetat! 🙂
Vă mulțumesc că ați venit prin casa mea virtuală. Vă aștept mereu cu un gând bun și un zâmbet curat și pe Facebook !
sursa foto : dupa2casnicii.blogspot.com;tribuna.ro
Mami de 2 