Sărbătorile înseamnă de obicei foarte multă agitație. Și asta nu numai pentru că într-adevăr sunt multe de făcut iar timpul practic e același, rareori se întâmplă să ai zile în plus libere. Ci și pentru că venim cu un bagaj de « așa se face » de acasă. Bagaj care ne setează niște așteptări, inconștient de cele mai multe ori. Astfel, dacă mama de sărbători pregătea sarmale, cocea cozonaci, punea piftia la fiert și răsturna casa cu fundul în sus ca să o facă lună….se prea poate ca și noi, involntar, să facem același lucru. Sau, să ne dorim să facem același lucru. Că altfel nu simțim că vin sărbătorile
Sau, dimpotrivă, dacă toate chestiile astea din copilărie mai mult ne enervau decât ne bucurau la părinții noștri, s-ar putea să picăm în extrema cealaltă și să nu ne mai dorim să facem nimic din ce făceau ai noștri. O vacanță exotică nu sună chiar atât de rău de Crăciun, așa-i ? Fructe de mare, căldură și piscină în loc de frig, alergătură și miros de caltaboș…e o variantă atrăgătoare !
Mda, încerc să mă păcălesc aici un pic !! știu că nu prea m-aș simți bine în bichini de Crăciun ! Sau poate da, dar numai dacă aș fi pusă în fața faptului împlinit (nu s-a întâmplat…încă!)! Dar să mă urnesc singurică spre un asemenea proiect…cam greu. Deci să zicem, că mai degrabă mă încadrez în prima categorie : cea a oamenilor care asociază Crăciunul cu mirosul și agitația care cuprindea casa în copilărie.
Pe mine nu mă exaspera că mama făcea salată de bœuf (adică ne punea să tocăm la legume până ne plictiseam, mie îmi plăcea). Nu mă deranja că se ostoia să facă tort și piftii și sarmale și toate cele. Nici că se apuca de spălat geamuri în miez de iarnă (și pe vremea aia nu prea îmi amintesc vreun Crăciun fără zăpadă)…Era prilejul nostru să mergem cu tata la săniuș, deci de bine. Ba, dimpotrivă, aveam un apetit pentru abundență și o mai puneam pe mama să facă și salată de vinete, ba și de icre un pic și de ce sa nu facem și prăjitura televizor și niște nuci…până când îmi punea ea frână și zicea că sunt destule sau că nu mai are când să facă.
Chestia asta o păstrasem și eu până acum vreo doi ani. Când venea Crăciunul, Revelionul sau Paștele, mă apuca agitația că au venit sărbătorile și eu nu am făcut 7 feluri de salate aperitiv, sarmale, cozonac și altele. Că nu am apucat să fac curat temeinic și să bag toate rufele la spălat, că nu mai am timp să fac nimic și că mai am atâtea de făcut… Mă epuizam între muncă și stres. E adevărat că aveam și o satisfacție dacă reușeam să le fac pe toate ! și reușeam. Dar cu munca până în ultima clipă.
De vreo doi ani, am schimbat un pic modul de a privi lucrurile. Nu știu cum s-a petrecut schimbarea, nu am proiectat-o conștient. Am în continuare agitația că vin sărbătorile și eu nu am făcut nimic, că timpul trece în defavoarea mea, că nu am când să le fac pe toate. Dar, nici măcar nu îmi mai propun. Și am descoperit, că nu mă mai simt rău dacă nu le mai pot face pe toate. E ok. Asta e, pentru că alte lucruri sunt mai importante.
Inainte eram împărțită între dorința de a le face pe toate și frustrarea de a nu petrece timp cu copiii mei. Pentru mine, acesta rămâne subiectul cel mai dureros în toată istoria aceasta a pregătirii sărbătorilor ; faptul că, o grămadă de timp pe care altfel l-aș aloca jocului cu ei, se pierde în chestii gospodărești. Numai că aceste lucruri administrativ-gospodărești, am descoperit că nu au mare greutate în ochii lor, ai persoanelor care contează cel mai mult pentru mine. Da, le sacrifam pe ele în favoarea unor reminiscențe ale copilăriei mele, care nici nu știu cât însemnau plăcerea mea și cât dorința de a corespunde unui tipar.
Da, a fost OK atâta vreme cât am reușit să le fac fără prea mult efort. Dar acum nu mai vreau și nici nu îmi mai permit să investesc atâta energie în astfel de lucruri.
Imi doresc să mănânc un cozonac făcut de mine. Cu siguranță îl voi și face (nu cumpar). Dar numai dacă voi simți. Dacă am timp să învârt niște sarmale o voi face, am devenit rapidă în treaba asta și chiar nu mi se pare dificilă, totuși timp s-ar putea să nu găsesc….Pentru că poate , voi prefera să mă uit la un film de Crăciun cu familia și să mâncăm floricele. Sau poate voi alege varianta în care eu să fac asta, în timp ce trag cu ochiul la film. S-ar putea să mai fiu întreruptă de niște mânuțe dibace, dar asta-i farmecul….
Nu, nu pot sa le fac pe toate, dar nici nu mai vreau și …cel mai important, nici nu mă mai simt (atât) de vinovată dacă nu îmi ies toate. Asta e. Atâta pot. Sau, de fapt, atât aleg să fac acum. Poate nu am timp acum să fac piftie. Oricum lui Arthur nu-I place. Poate voi face de Revelion. Sau în altă zi… Poate nici vreo prăjitură mai plină de ciocolată nu voi avea timp să fac sau poate mă răzgândesc și fac.
Ce îmi propun de fapt este să nu mă mai stresez, să nu mă mai agit și să iau lucurile mai ușor. In fapt, sărbătorile înseamnă timp mai mult petrecut cu cei dragi nu muncă pe brânci și nervi și ceartă. Aleg să fac ce pot și cât pot, iar cine poate mai mult (și își dorește mai mult) e liber să facă. Important e să nu mai existe presiune. Vom vedea acum cât de mult îmi va ieși aceată atitudine zen.
Mulțumesc că ați poposit un pic în casa mea virtulă. Sărbători cu bine să avem !!
Vă aștept și pe pagina de Facebook, mamide2
Credit foto : dozadebine.ro ; unica.ro ; desprecopii.com
Mami de 2 