Imi place viața cu doi copii

Nu mai simțisem de mult ce înseamnă o casă liniștită. Ziceam adesea, ca orice mamă, că nu mai pot, că uneori nu îmi aud gândurile, că nu am pace și că  îmi doresc si eu un moment de liniște.

Nici măcar nu îmi mai aminteam ce înseamnă casa cu un singur copil. Și cu siguranță dacă mi-ar fi spus cineva înainte aș fi zis că exagerează și că nu e adevărat dar…casa cu un singur copil e cu adevărat mult, mult mai liniștită decât casa cu doi copii. Chiar daca acel un copil este unul mic, care teoretic are nevoie de tine și te solicită la fiecare mișcare.

Culmea culmilor ori mai bine zis, poate ciudățenia vieții de mamă – este faptul că mi se pare cel puțin stranie aceasta situație. Găsesc casa pustie, goala, fara vlaga. Parcă totul răsună, parcă totul e prea aranjat.

Eu mă găsesc fără rost ori parcă prea libera. Nu mai trebuie să îmi împart ochii, mâinile, atenția. Nu trebuie sa urmăresc tot timpul doua obiective, nu sunt în alertă.

Alinturile Amyrei ori faptul că vrea să facă ori sa nu avea ceva, sa se duca într-o parte, să aducă ori să mă ducă pe mine undeva, să facem ceva, ori să facă altceva…. mi se par atât de ușor de gestionat, fara stres ori panica.

Ce simplu să fii solicitat de un singur interlocutor. Să nu fii nevoit să dai atenție unuia în timp ce celălalt răstoarnă ceva ori trântește altceva ori trage de tine cu alta întrebare, solicitare, nevoie !!

E liniște și pace….neobișnuit.

Dar parcă lipsește ceva.

Parcă e un gol.

Intrăm în casă de la grădiniță în ordinea normală: evident ea prima, eu după. Chiar daca eu am cheia.

Nu apuc nici să aprind lumina și să arunc bagajele.

Primul lucru pe care îl face ea e să spună : “Buna Arthur!”.  

A uitat că el nu e cu noi. A uitat că e plecat.

Ii reamintesc că e la nașa. Repetă, aprobă. Da e ok. Poate își amintește că i s-a mai spus.

Dar i s-a creat reflexul să îl găsească acasă când vine de la grădiniță, să îl strige și să se îmbrățișeze.

Cred că și ea simte un gol, o lipsă. Nimeni pe care să îl urmărească, nimeni care să o necăjească, nimeni care să îi fure pupici ori căruia sa îi distrugă jocuri, telefoane, piese.

E mult mai liniște în casă cu un singur copil, fie el mic. Dar parcă-i și mai trist. 

Și neobișnuit. Ehhh…ciudățenii de mamide2.   

Mulțumesc că ai poposit un pic în casa mea virtulă.  Nu uita de pagina de Facebook, mamide2

credit foto : pixabay