Aveam vreo 12 ani cred și fizica iată că devenise parte din viața mea de școlar ce se învârtea între matematică, română, istorie, geografie, chimie și sport. Nu eram sclipitoare dar îmi plăcea să învăț la aceste materii. La unele mai mult decât la altele, la unele mai ușor decât la altele. Profu’ de fizică era un om înalt, bine făcut, un pic cărunt pe la tâmple și avea un fel miștocar de a interacționa cu elevii. Ca orice copil premiant, șef de clasă (și scund pe deasupra) stăteam în ultima bancă, între hainele cuierului, camuflată bine, pe rândul din centru.
Profu’ de fizică avea o pasiune pentru unul dintre colegii mei, micuț și grăsunel pe vremea aceea, care stătea pe rândul de la fereastră. Aproape la fiecare oră, profu’ de fizică îl ridica în picioare cu întrebări încuietoare. Il urmăream cum se înroșea, transipra și se împingea cu burtica dolofană în colțul mesei pe care îl tot netezea cu degetele boante. Și mă gândeam ce noroasă sunt că nu sunt nevoită să trec prin acest supliciu oră de oră.
Nici în liceu nu m-a prins dragul de această materie. Profa’ de fizică, de data aceasta micuță, tinerică și de-a dreptul inofensivă. Invățam în draci teoria iar pentru problemă nici măcar nu doream să gândesc. Imi intrase în cap că sunt lucruri care mă depășesc, că nu înțeleg, nu-mi plac și punct. Apoi, trebuie să spun că eram comodă. Pe teorie luam întotdeauna nota 9. Cum era o materie urâtă de mine, nu aveam ambiția să iau 10, deci nici motivată să gândesc nu eram.
Zeci de ani de zile am trăit deci cu impresia că fizica este ceva extrem de greu de înțeles, că nu își dezvăluie tainele decât marilor minți luminate și că eu în veci nu voi pricepe ceva. Deși totul în jurul nostru e fizică. Nu de mult, Arthur făcea baie în cadă, cu multă apă evident. Mă duc spre el, cu rugămintea să oprească apa că e suficientă și să se grăbească. Iar el, iese din scufundările lui și îmi zice senin.
« Nu e multă mami, că uite vezi când mă bag în apă, se ridică până aici, fix cu greutatea mea ». Mă uit la el mirată și îl întreb :
« Măi Arthur, voi ați vorbi la școală despre asta ? Păi tu știi că tocmai ai enunțat legea lui Arhimede ! »
« Ce ? nu mami, dar m-am gândt eu ! Că uite, vezi… » și începe să-mi facă teoria lui cu ceea ce a observat….
Ori poate or fi băieții mai aplecați către tehnică, ce pot să zic. Imi aduc aminte câteodată când era micuț și stătea pe covor minute în șir învârtind o mașină ori altceva. Chestia asta mă enerva teribil la început ! Credeam că băiatul se plictisește și săream repede să fac ceva cu el. Până când m-am trezit cu el că îmi explica niște chestii foarte detaliate : venea la mine cu câte o mașină ori un mecanism, împingea de unele chestii, le trăgea și mă întreba dacă am observat cum funcționează nu știu ce, sau că a făcut el o descoperire și și-a dat seama de ce se întâmplă ceva!!
De fiecare data rămâneam uimită cum el un copil atât de mic poate să fie preocupat de astfel de lucruri și cum poate observa detalii de genul acesta cu atâta răbdare. De atunci îl las deci să se plictisească. Vorba Oanei Moraru : « plicitiseala este bună, atunci încep să gândească. »
Ce vreau să spun este faptul că eu am rămas neterminată la capitolul ăsta. Simt că o parte din mine lipsește. O parte pe care nu o mai pot recupera (prin studii) dar pot încerca să o descopăr odată cu ai mei copii, în joacă, prin experimente și experiențe. De-asta mă bucur tare când avem prilejul să mergem în locuri unde tehnica poate fi încercată, experimentată, atinsă.
Un astfel de loc minunat este Orăselul Cunoașterii, primul muzeu interactiv din Romania dedicat științei și căruia i-am călcat pragul încă de la deschidere, acum 4 ani.
Inaugurat în februarie 2014, Orășelul Cunoașterii își crește colecția cu 20 de exponate, ajungând la aproximativ 100. Noile exponate transpun în practică noțiuni de matematică, fizică, cum ar fi teorema lui Pitagora, arcul catenar, funcțiile matematice sau legile opticii. Colecția nouă cuprinde roboți, instalații cu piese, diverse dispozitive interactive care permit înțelegerea științei într-un mod captivant și practic.
„Copiii pot învăța mult mai ușor fizică, matematică, chimie, atunci când găsesc corespondenți în lumea reală. Orășelul Cunoașterii vine de patru ani să răspundă acestei nevoi și oferă acces copiilor înt-o altfel de lume. Încercăm în fiecare an să venim cu noi proiecte, să dezvoltăm colecția de exponate joc, astfel încât întotdeauna copiii, părinții și profesorii să descopere lucruri noi”, afirmă Ana‑Maria Roată Palade.
Nu vă temeți că cei mici nu vor avea ceva de făcut. Noi am fost în echipă completă și Amyra a găsit lucruri interesante de făcut : a încercat să alerge pe pista de viteză, a urmărit cum bilele sunt împinse de aer, și-a băgat capul în caleidoscop și a fost încântată de imaginea ei, a încercat să își țină echilibrul pe robot, s-a distrat maxim în zona de apă, a încercat chiar să facă și un tsunami, am acomunicat prin tuburi, și aproape că nu se mai dezlipea de la paralelipiped.
Orășelul Cunoșterii va ajunge la mai mulți copii prin Caravana Jocurile Științei
Orășelul Cunoașterii, în parteneriat cu Asociația Pro Cunoaștere, își propune să crească accesul la metodele de educație informală și lansează, în această primăvară, o caravană în câteva orașe din țară. Caravana Jocurile Științei va cuprinde o expoziție itinerantă și ateliere de știință pentru copii.
Realizat printr-o inițiativă privată, Orășelul Cunoașterii este situat pe str. Pajurei nr. 3A, sector 1, București, cuprinde o suprafață de 1.400 mp, în spațiul interior și spațiul exterior, și este împărțit în 8 zone de interes. În cadrul Orășelului Cunoașterii se desfășoară constant ateliere interactive pentru copii, dar și programe pentru profesori.
Așa că nu ezitați să îi treceți pragul. Distracție și cunoaștere garantată pentru cel puțin 2 ore.
Mulțumesc că ai poposit aici. Te aștept și pe mamide2
²
Mami de 2 
Execelent !
LikeLike