Nu ne-a învățat nimeni sa fim părinți.
Lecția aceasta nu s-a predat undeva la școală. Nici atunci când ai descoperit 2 liniuțe pe un bețișor roz. Vestea că vei deveni părinte (o dată, de 2 ori, de 9 ori) nu vine la pachet și cu un certificat de “apt pentru a fi părinte”.
De fapt cred că dacă ar fi să existe un examen, multi părinți nu ar fi capabili să obțină nota de trecere.
Partea bună în toată tărășenia aceasta este că avem ocazia de foarte multe ori sa o luăm de la capăt și să încercăm să devenim mai buni (părinți/oameni).
Cât de consecvenți suntem însă într-o direcție ține de fiecare în parte dar și de conjunctură. Pentru că a fi părinte este mult mai mult despre noi decât despre copii. Ei doar sunt oglinda perfectă a ceea ce nu merge la noi.
Atunci când ceva nu funcționează corect la ei trebuie să ne uităm mai adânc la noi.
Ce se întâmplă?
Ce nu merge bine?
Unde e problema?
De foarte multe ori însă, e nevoie să se strice căruța pentru a ne da seama unde e buba. Pentru că atâta vreme cât merge, inerția ne împiedică să ne oprim sa vedem de ce scârțâie, ce piese trebuie schimbate.
Nu avem rutina reviziilor periodice în relații.
E necesar să se întâmple ceva foarte tare care sa ne zguduie din rădăcini ca să ne trezim ori să ne dăm seama că direcția în care mergem nu e cea bună.
Sunt Laura. Multumesc că ai poposit un pic aici. Te aștept și pe Facebook, mamide2.
Creditfoto : psiholog pentru copii.ro
Mami de 2 