« Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg » zice o vorbă din bătrâni și pe bună dreptate căci nici socoteala din capul meu nu prea s-a potrivit cu cea din mintea jumătății destinate cu luarea deciziilor cu ocazia acestei mici vacanțe de 1 Mai.

Când fiecare își ține planurile pentru el și nu mai e vreme pentru decizii în familie

Ca orice om calculat și bine organizat ce ma aflu (prietenii, vă rog nu dați cu pietre : eu sunt foarte organizată, doar anturajul mă strică), eu mă pregătisem gospodărește cu vreo 2 – 3 săptămâni înainte pentru aceste zile libere. Adică îmi luasem liber pe 30 aprilie, ca să fac și eu puntea cu 1 Mai – că nu am norocul să lucrez la stat, deci trebuie să îmi iau din multele zile de concediu pe care le am și le distribui sârguincios între urgențe, boli, mini vacanțe și vacanțe multe și neprevăzute ale copiilor.

Avusesem grijă, zic eu, să îl anunț și pe tatide2 … crezând eu în mintea mea de femeie, că acest lucru este egal cu = « ia-ți și tu zi liberă ca să mergem și noi pe undeva să mă odihnesc și eu un pic. » Da, știu că e o utopie mersul în vacanță cu copii și odihna dar eu tot mai trag speranțe. In plus, numai schimbarea locului și bucuria ochiului mă revigorează puțin, deci merită.

Numai că îl anunțasem numai verbal, așa la un telefon banal de 20 de secunde cu ce mai faci și dacă ajungi la after/grădi … Ori, vorba strămoșilor noștri : verba volant, scripta manent….mă trezesc în prag de frumoasă vacanță de 1 Mai că tatide2 nu are nici concediu, nici planuri de plecat, nici gând că poate altcineva ar vrea altfel, nici nimic.

E drept că nici eu nu făcusem prea mulți pași hotărâți în acest sens : doar o cerere de concediu, un mail cu o sugestie pentru munte, ceva whataspp-uri cu alte sugestii pentru munte … toate trecând neobservate și fără feedback. Dar nimic concret, că altfel ar fi stat treaba…

Când evenimente neprevăzute intervin în viața și așa pe repede înainte…

Din păcate între momentul cererii de concediu și ziua precedentă vacanței s-au interpus și câteva evenimente pe repede înainte : mama care mă anunță rapid și fără drept de apel că mă așteaptă de vineri seara că are pomană pentru mamaie și să fim și noi în familie. Vestea pică tare prost căci eu în vinerea respectivă nu eram în București, deci cum să facem cu logistica: întors și plecat, ori plecat tatide2 singur cu 2 copii până la mine și să mărecupereze pe mine din drum…. Lucrurile se aranjează însă nesperat de bine și ajung să mă bcuur nespus de venirea la ai mei, de revedrea cu toți, de aer, de casă, de soare, de animale, de curte și grădină, atât de mult că nu îmi mai vine să plec, ca de fiecare dată.

Apoi, un eveniment tare greu de suportat, un deces total neașteptat, care îmi bulverează total câteva nopți, mă aruncă în tot felul de cugetări și neliniști și mă rupe din cotidian făcându-mă s înțeleg că rostul vieții e cu totul altul decât graba și zbroaba asta zilnică…

Viața pe repede înainte și obligațiile nu mă lasă însă să meditez prea mult (chiar dac poate odată ași-odată voi rămâne acolo). Urmează câteva zile de misiune pentru tatide2 iar eu trebuie să alerg la propriu dimineața să fiu sigură că nu întârzii neacceptabil de mult la serviciu și că ajung seara la timp să îmi recuperez ambii copii. Plec dimineața la 7.40 și mai intru în casă la 9, după trecut pe la after, grădiniță, cursuri și vreo 3 parcuri luate la rând. Off, parcurile astea pe care atât le-am căutat înainte să mă mut și pe care acum că a dat căldura nu știu pe unde să le mai ocolesc căci pe oriunde aș lua-o tot de ele dau…

Așa se face deci că între toate aceste evenimente neprevăzute, care nu știu cum de au mai avut loc în agenda și așa supra încărcată, stresul la muncă și vacanța de 1 Mai muncitoresc, era absolut normal să uităm să mai vorbim împreună. Și planurile pe care fiecare și le-o fi făcut și sugestiile pe care fiecare le-o fi dat, au cam zburat la fel de repede precum au și apărut.

Când timpul petrecut cu cei dragi face ca orice zi să pară o minivacanță

Te regăsești deci în prag de faimoasa minivacanța de 1 Mai total frustrat că tu nu pleci nicăieri. Te calmezi și îți spui că ai încă 4 zile la dispoziție și dacă pierzi una, tot îți mai rămân trei. Deci cu avânt muncitoresc înainte : a se înțelege cu vreo 2 mașini puse la spălat, strâns, aranjat și planuri de curățat geamuri și perdele. Nu e visul meu să am o zi la dispoziție singură să fac curat în toată casa, așa cum îmi spunea deunăzi o colegă, dar mărturisesc totuși că nu e o idee rea unde mai pui la socoteală că e necesar și chiar îți dă o stare de bine.

Apoi,

• când ziua continuă cu stat alături de oameni dragi pe care îi simți cu toată inima aproape la un pahar de vorbă tihnit,

 

• când îți vezi copiii alergând prin curte, bucurându-se de iarbă, de pietre și de soare, certându-se ori îmbrățișându-se

 

• când te îmbraci repede și mergi până la magazinul din colț cu moșica și copiii de mână, sporovăind și bucurându-te de simpla lor prezență

 

• când simți că timpul se oprește un pic în loc ca să stea la masă cu tine la cafeaua servită sub cireș

 

• când zilele se scurg îmbăiate (chiar la propriu) de întâlnirea cu oameni pe care altfel nu ai timp nici să-i vezi, nici să-i suni

te umpli de blândețea chipurilor dragi și nici tantrumurile copilului tăvâlit în țărână nu te mai scot din starea ta de bine. Atunci pur și simplu realizezi că nimic nu e mai frumos decât timpul petrecut cu familia, că e un dar minuant pe care ar trebui să-l prețuim mai mult și să-l plănificăm mai des ! Așa cum ne planificăm și faimoasele vacanțe.

Sunt Laura. Multumesc că ai poposit un pic pe aici. Te aștept cu un like și pe mamide2

credit foto : despretimpliber.com; pixabay.com