Copiii care au cea mai mare nevoie de afecțiune  sunt cei care arată  cel mai puțin  acest lucru, spunea Jacques Salomé.

El. Are 9 ani.
Am putea spune deja ca e băiat mare.
E responsabil si știe să vină  acasă  de la școală singur.
Își pregătește mâncarea  – își face cacao cu lapte, duce gunoiul.
Poate să împăturească  hăinuțele singur dar preferă să le mototolească și  să le arunce pe un scaun. Dar poate! (« Ti-am arătat că  știu », mi-a zis intr-o zi când i-am reproșat că nu le aranjează  frumos așa cum făcuse în  ziua precedentă).
E îndrăzneț  și capabil  să depășească  orice obstacol fizic.
Sporturile de viteză ori anduranță sunt preferatele lui.
Nu se dă înapoi de la nicio provocare sportivă – cu excepția  celor legate  de înălțime.
girl-1746286__480.jpg
E grijuliu cu surioara  lui și extrem de responsabil când  e cu ea. O mângâie  când  plânge  și o liniștește într-un mod atât de plăcut! O ajută  la îmbrăcat  dacă ea vrea și îi  explică frumos și calm lucrurile. În vacanță la bunici, el era cel care o liniștea când plângea după somn (« pentru că  mamaie nu putea »). Iar ea se punea în brațele lui ca și cum acolo ar fi găsit stabilitate, liniște, căldură, familiar.
Nu dă telefoane si nu stă prea mult de vorbă. Aproape deloc chiar.
Nu spune ce are pe suflet decât atunci când e prea mult si nu mai poate suporta!!! Iar atunci de obicei răbufnește agresiv.
pansy-2173208__480.jpg
După o vacanță și un drum lung și obositor e capabil să  iasă  imediat afară  să  se joace cu băieții  pentru 2-3 ore ca si când  nu ar avea urmă  de oboseală.
Se duce să ia pâine, apă sau ce mai trebuie rapid. Dar, alteori, poți să  te rogi minute în șir de el, nu vrea să facă nimic.
Nu deschide xbox-ul cu  săptămânile dar tot insistă să aibă și el GTA  ca ceilalți…Sau măcar  să îi aducă Moșul (dar Moșul  știe că nu e pentru vârsta lui…).
Crede încă în  Moș Crăciun și  parcă  și în zâna Măseluță deși a găsit  toți  dințișorii lui (« Mami, dar de ce aveți voi toți dinții mei de lapte? »).
E încăpățânat la maxim și  nu face ceva mai ales dacă tot insiști.
Îi plac lucrurile de băieți -mașinile, fiarele, motoarele, mecanismele…Cum funcționează, de ce. Stă și privește. Dar nu pune multe întrebări.
Nu plânge decât foarte greu. Nici măcar când e foarte grav. Dar sufletul îi urlă  amarnic!
Face încă  tantrumuri când nu se simte  în siguranță.
Nu știe să mângâie tandru, mai degrabă  se împinge în tine până te darâmă… doar cu sora lui are cele mai blânde mângâieri și cei mai finuți pupici.
Începuse să citească  bine, cărți de peste 130 de pagini! Am insistat prea mult să facă mai mult, mai des, astfel încât acum de-abia mai citeste câteva pagini. Știu că e ceva temporar….sper!!!
Nu stă să pregătească surprize de ziua de naștere a cuiva ori chestii siropoase. Dar ți-ar da tot ce are! Lui buni o mașină, lui mami un telefon, banii lui….
E sensibil dar nu arată deloc și e dependent de iubire și … de noi.
Nu l-am obligat să meargă la țară deși  am încercat mereu sa îi arăt cât de important este să petreacă  timp cu bunicii  lui cât mai sunt încât în putere.
Așa că dacă avea vreo 5 zile pe an la bunici, era bine.
Anul acesta a fost altfel : a vrut să meargă  și  a fost fericit.
Odată a ales chiar să stea mai mult și fără să ne consulte.
door-1410655__480.jpg
Dar ceva s-a rupt în el și  nu a mai fost bine. După ce a rămas singur, fără verișoarele lui, a simțit că se sufocă- de dor, de tristețe si de singurătate. Familiarul lui a dispărut.
Și a lăsat  un loc mare si gol pe care nu a știut cum să îl umple.
Si-a înghit lacrimile noaptea.
A suferit si a simțit că nu poate respira.
A fost disperat pentru că nu putea / nu își dădea voie să plângă. Ceilalți ar fi zis ca e un frumos, ori un mămos.
In plus cine ar fi putut veni după el să îl ia?
S-a simțit singur și neînțeles!!
Și  apoi, când ne-a revăzut  în sfârșit a putut să-si dea drumul : a plâns lacrimile neplânse, a tremurat și s-a descătușat.
« Nu vreau să fiu special, vreau să fiu normal ».
Dar esți normal dragul meu. Esti cel mai normal si frumos suflet. E absolut normal să  îți fie dor de părinții tăi, de sora ta. E absolut normal să vrei să fii în casa ta.
Vei învăța  încet, încet și cum să gestionezi situațiile acestea : cum să te refugiezi in scris, citit ori efort fizic atunci când te vei simți neînțeles.
Și va fi bine!!
Pentru ca tu ești minunat, sensibil și delicat, responsabil și  puternic.
Sunt Laura. Mulțumesc că ai poposit un pic pe aici. Te astept și  pe mamide2.
Publicités
Posted by:lauragherghe29

Lasati un comentariu

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion /  Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion /  Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion /  Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion /  Changer )

Connexion à %s