1527116950003

Nu știu unde nici dacă greșesc, dar am constatat că ai mei noştri  copii nu pot fără noi. Si nu contează ca au 2 ori 9 ani. E la fel. Poate chiar un pic mai mult la vârstă mare.

Mi s-a reproșat mereu de către tatăl lor că « e vina mea », ca ai mei noştri  copii sunt așa sensibili din cauza mea, că sunt dependenți de noi si asta nu le face bine (lor sau nouă?).

Să fie oare chiar așa? Eu îi  văd destul de voluntari, curajoși și dornici să încerce tot ce e nou. Si spre acest lucru i-am încurajat și eu mereu. Mi-a fost și mie teamă ca oricărui părinte, să îi las să se cațere singuri în copac, să meargă cu bicicletele înainte până la trecerea de pietoni, să meargă la școală ori la magazinul din colț. Mi-a fost teamă de multe, dar mi-am înghițit cu nod în gât și încredere în ei, frica cu convingerea că asta îi va ajuta pe ei  si că nu are rost să le tai aripile și entuziasmul atunci când există.

familtytime1

Apoi am încercat  să nu le impun fără acordul lor, ori măcar fără pregătire,despărțiri – poate pentru că și mie îmi e greu fără ei dar și pentru că mi se pare foarte natural ca un copil să fie lângă  părinții lui, mai ales lângă mama lui. Așa  nu i-am (prea) forțat să meargă la bunici. Pentru că nu au dorit, mai ales, cel mare. Scurtele perioade petrecute la ei au fost cu multă pregătire și argumente- uneori mult prea multe !!

In această vacanță  de vară, mare mi-a fost deci mirarea dar și bucuria când cel mare a acceptat de bună voie plecarea. Si a facut-o deschis, cu entuziasm si maturitate. Apoi, a făcut o alegere greșită și ceva s-a schimbat radical!! Cu teamă viscerală și țipete și frică de despărțire.

Greu pentru un părinte sa accepte acest comportament la un copil mare? Cu siguranță! Greu si uneori de neînțeles. Pe de altă parte, imi aduc aminte cum nici eu nu doream să stau în anumite locuri ori la bunicii din partea mamei, preferând să stau singură în casă. De ce ? Nu pentru prezența mamei- care oricum era nevoită, ca şi mine să plece la muncă- ci pentru familiaritate şi siguranţa pe care mi-o dădea căminul şi lucrurile/locurile cunoscute.

parents-and-children-1794951__340.jpg

Nici el nu stă cu mine, cel mult stă lângă mine și asta poate la o distanță considerabilă – el afară, eu in casă, eu în parc, el în fața blocului…

Apoi, copiii sunt diferiți:

  • El, voluntar dar timid. Nu ai crede văzându-l! Și totuși… nu merge niciodată să  își facă singur ori din proprie inițiativă prieteni, nu spune ce are pe inimă iar atunci când o face de obicei răbufnește (mai știu eu pe cineva la fel 😦 ).  E acaparator dar intr-o manieră  timidă ori agresivă dacă nu își  atinge scopul/ nevoile.
  • Ea, la fel de voluntară dar mult mai extrovertită. Reclamă atenția tuturor și își  face auzită vocea de departe. Nu întârzie să îi organizeze pe toți și să se impună deşi nu are nici 3 ani. Merge să își facă prieteni fără probleme iar dacă nu e băgată în seamă, acceptă fără să pună prea mult la inimă. Acaparatoare ? DA, dar într-o manieră pozitivă și  foarte voluntară iar dacă exagerează înțelege și imediat adoptă o atitudine împăciuitoare.

family-1517192__340.jpg

Ambii îmi  par tare voluntari și independenți și totuși… »Nu pot fără noi »… zice lumea!! Și pune (lumea) astfel o presiune teribilă pe tine deși instinctul tău spune altceva. Și mai greu e când și  jumătatea face același lucru si atunc ilupți singur cu morile de vânt. Și îți e greu, pentru că nu mai ai incredere în tine și instinctul tău…

E acesta semn de parentaj posesiv ori dependență? Ori, ținând cont de toate celelalte și comportamentul lor de zi cu zi, e mai degrabă semn de încredere și relație stabilă?

Cărui pui nu ii place sa stea lângă mama lui? Și unde se simte cel mai în siguranță dacă nu lângă ea ?

Nu faptul că un copil acceptă fără nicio greutate lipsa părinților şi despărțirea de ei e (poate) un semn că ceva nu e sudat în relatia respectivă?? De ce trebuie împins cu forță și agresivitate în altă  parte?? De ce trebuie picurat în ureche că nu « e mare, nu e cuminte, e obraznic » când visceral el simte că nu poate altfel ?

Nu va veni cumva vremea când va pleca singur fără  probleme ? O face deja dar pentru perioade scurte și în  apropierea părinților ori locurilor ce îi sunt familiare. ! Ei nu vor decât să fie cu noi!!

 De ce trebuie să le dăm mesajul că e greșit să simtă așa ?? Doar pentru că ne e nouă greu și uneori nu avem altă soluție?? Nu e rolul şi rostul nostru de părinți să  le transmitem că e firesc să își dorească să fie mereu cu noi, că le suntem alături, oricât de departe am fi, că și noi ne dorim prezența lor?

Copiii mei nu pot fără noi și cred că asta e de … bine!! 

Sunt Laura. Mulțumesc că ai poposit un pic pe aici. Si dacă vrei, te aștept cu un like și pe mamide2.

credit foto : pixabay.com (parinti si copii)

Publicités
Posted by:lauragherghe29

5 réponses sur « Copiii mei nu pot fără noi »

  1. Eu cred ca ai dreptate, si eu sunt la fel. Nu cred ca trebuie neaparat sa mearga copiii neinsotiti la bunici daca ei nu vor si pace… Niste vizite in familie sunt de ajuns. Si eu consider ca o parte din datoria mea este sa ma asigur, cat imi sta in puteri, ca cei mici ajung la varsta la care pot sa isi poarte singuri de grija. Eu sunt protectoarea lor. In acest timp, ii si invat diverse despre viata, despre principiile pe care trebuie sa le adopte ca sa devina niste oameni corecti etc. E greu cand sotul nu e in aceeasi tabara cu tine. Probabil e influentat de alte persoane apropiate lui. Asta deja e o problema grava, deciziile de orice fel se iau doar intre sot si sotie, nu trebuie niciunul sa calce in afara familiei…

    Aimé par 2 personnes

    1. Nu am insistat pe mers la bunici pana acum tocmai pentru a nu provoca traume. Iar anul acesta a fost altfel : pentru cea mica a fost pentru prima data si a fost foarte bine. Pentru cel mare a fost prima data cand nu a comentat si a vrut el sa ramana fara probleme ori argumente. Asta pana la un moment dat…. cand s-a schimbat la 180 de grade, preferand sa stea singur acasa decat sa mai mearga la bunici….. Cumva copiii mei se simt mai in siguranta cu noi si in casa lor. Si cred ca e foarte normal. Nu inseamna ca sunt dependenti de noi. Dimpotriva.

      Aimé par 2 personnes

Lasati un comentariu

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion /  Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion /  Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion /  Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion /  Changer )

Connexion à %s