Începuse să-și facă de lucru prin foile rătăcite peste masă. Le răsfoia într-un fel concentrat dând impresia că știe exact ce face. Căuta carioci, le desfăcea și le arunca pe toate alandala.
Apoi mâna se oprea asupra uneia și, pe o foaie liberă, alerga sprințară făcând un un fel de cerc. Alte două mai micuțe in interior.
Apoi cu o mână sigură repetă povestea pe foaia alăturată și începe să facă linii frenetice peste cele două cercuri mai mici din interior și chicotește super încântată: “Are ochelari!”
- Ce faci tu acolo?
Se aude din bucătărie mama.
Copila se întoarce entuziasmată : “Am făcut ochelari, vezi?”
Mama se apropie de birou. Vede, în afara haosului de pe birou și din jur, un fel de față. Pe cel de-al doilea desen, totul e mâzgalit urât dar fetița e super încântată de realizarea sa. Carioca aleasă e de culoarea neagră iar liniile sunt trasate parcă în ciudă, apăsat și multe.
Pe fața și pe picioarele goale ale fetiței sunt de asemenea linii și puncte negre. Îi place foarte mult să scrie pe ea. Odată fratele mai mare îi făcuse desene pe mâini și labele picioarelor spunându-i că sunt tatuaje. Râdeau împreună fericiți și făceau și mai multe și mai mari.
Adultul intervenise ca de obicei cu o interpretare rațională. E bataie de joc, joc al puterii, rușinare… joaca lor fusese curmată nefiresc și de neînțeles.
Ce ar spune un psiholog dacă ar vedea desenul, haosul din jur și “tatuajele” de pe corp?
Multumesc pentru ca ati poposit aici. Va astept si pe mamide2.
sursa foto : descopera.ro
