Fără cercei – preconcepţii, stereotipii

“Vai ce drăguță ești Tu!”

Fetița se învârte un pic vizibil încântată, dar neștiind încă ce să facă cu acest compliment.

Nu e deloc îmbrăcată frumos : o pereche de pantaloni negri normali, peste o rochiță kimono sub care se zăresc un pic marginile tricolului. Nu are bluzița cu mânecă lungă pentru că nu a vrut, nu are pulovăraș pe deasupra pentru că nu suportă hainele groase. In picioare șosete și pantofiori. Plecase de acasă chiar mai rău – cu cizme de cauciuc- deși nu ploua.

Mixul de pantaloni normali și rochie e o dovadă a chinului de cel puțin o oră de a ieși de ușă. Dar ea nu e conștientă de acest aspect dezlânat. Așa se simte bine și asta e tot ce contează.

Doamna, care chiar nu avea / găsea niciun motiv evident pentru care să o admire, dar simțindu-se totuși obligată să fie amabilă de vreme ce așteptam să ne ia cineva la programarea ce trecuse de multișor, continuă:

“Dar unde sunt cerceii tăi?”

Nu suport stereotipurile, nu înțeleg de ce o fetiță e recunoscută ca atareîn identitatea ei  doar pentru că poarta cercei … și mai neplăcut atunci când întrebi copilul mic despre aceste lucruri punându-l într-o situație inconfortabilă atât pentru că poate nu știe de ce, cât și pentru că nu are conștiința că e diferit iar copiilor nu le face bine să fie altfel. Cel puțin nu atunci când sunt încă foarte mici.

Amyra nu poartă cercei. Nu i-am pus în maternitate așa cum se procedează de obicei pentru că nu m-am preocupat să-i cumpăr cercei, nu mi s-a părut important și nici util atunci. În plus, șoțul era total împotrivă spunând că îi vom pune doar când va vrea ea.

Peste câteva luni, i-am pus totuși niște cerceluși micuți, cu pietricicele albastre pe care ar fi trebuit să îi schimbăm la o lună, două.

Nu am mai apucat. Copil energic de mic, Amyra i-a descoperit repede și a rămas fără unul. I l-am pus din nou, iar l-a dat jos…vreo săptămână nu l-am mai găsit. Când am vrut iar să i-l pun gaura începuse deja să se astupe, organismul ei fiind in creștere evidentă de la o zi la alta. I s-a făcut rană și am renunțat.

Nici eu nu sunt fan cercei. Reminiscențe de pe vremea lui Arthur mic. De când a crescut și a devenit conștientă zice mereu că atunci când va fi mare se va da și ea cu machiaj, cu ruj de mămici și va avea cercei. O încurajez că va avea atunci când va fi suficient de mare ca să nu tragă de ei și să se rănească.

E înțelegătoare deși știu că își dorește dar în același timp sunt conștientă că nu ar rezista să nu pună mână, să tragă de ei, să încerce să îi dea jos, să îi rupă, să îi desfacă și tot așa…

Așadar orice întrebare despre cercei mă pune în gardă pentru că nu știu exact ce sentimente trezește în ea și nu vreau să se simtă respinsă ori judecată pentru că nu are cercei. Pentru că așa o vrea societatea!!

Vreau să se simtă bine în pielea ei așa cum e, să fie încrezătoare și minunată, chiar dacă timidă cu străinii dar veselă și jucăușă. Vreau să înțeleagă că nu este nicio problemă cu ea și că va putea purta cercei atunci când va vrea și va fi destul de mare încât să fie sigură că vrea. Că este alegerea ei dar că nu e obligatoriu, Că este minunată așa cum este ea!!

Fără cercei, fără codițe, fără rochițe haute couture. Cu cizme de cauciuc, pantaloni scurți și gecuțe cu 2 numere mai mari (pentru că tot ce e strâmt o “deranjează”), dăcă așa ii place. Cu tunsoare băiețească pentru că unei doamne coafeze (mi-e greu să-i zic așa!!!) i-a fost prea lene să-i dea o formă ori poate s-a gândit că la vârsta ei nu contează, dar cu încredere în ea și cu credința că e bine!!Așa trebuie să fie ea! Si de-asta nu-mi plac mie stereotipiile, ori discuțiile doar de dragul de a părea ce nu suntem. Si nu mă cert, nu zic nimic, nu trebuie să mă/ o justific, doar mă retrag un pic…și-așa serviciile sunt deplorabile!