Foap-Little_Miss_Temper.jpg

Atunci când au câte un tantrum mă simt ingrozitor de neputincioasă. Îi simt cum se izolează : ca o insulă către care toate punțile de legătură se rup, sau poduri care se ridică. Și oricât aș încerca să învârt mecanismul, să fac podurile sa coboare nu reușesc. Iubire, compasiune, înțelegere, răbdare- nimic nu pare să funcționeze în acele momente. Iar copilul rămâne prizonier pe insula sa: supărat, neînțeles și speriat.

Așa S-a întâmplat și acum vreo două săptămâni. Deși era o zi de sâmbătă, deci teoretic o zi în care conectarea ar trebui să fie mai mare. Numai că tot sâmbăta este și pentru recuperarea treburilor pentru care de altfel nu este timp pe săptămână : curat, spălat, călcat, mâncare… dar și prilej pentru ei de a descărca toate frustrările acumulate peste săptămână.

Încerca să-și facă frumos de lucru cu jucăriile ei păstrând contactul verbal cu mine. Când vin din bucătărie să stabilesc și contactul vizual – nu știu cum se face dar de fiecare dată când copiii sunt prea cuminți înseamnă ca pun ceva la cale ori fac ceva interzis- se ascunde după pat și îmi spune că îi face unghiile Maiei. Se ascunde pentru că știe că nu îmi placr când umblă cu ojă. O las singură dar o rog să aibă grijă să nu murdarească ceva.

Rezultatul, după cum vă imaginați era dezastruos : ojă pe haine, pat, păpușă. Vine cu toate grămadă în living unde răstoarnă din plin lichidul roșu pe parchet. Încerc să o fac să îmi dea sticluța pentru că a făcut mare mizerie. Fuge cu ea, provocând alte dezastre în urma ei.

Il rog pe Arthur să se împacheteze repede și să zboare la magazin să îmi ia 2 sticluțe de acetonă. Între timp îi iau Amyrei din mână lacul de unghii, ceea ce provoacă o revoltă aprigă și urlete. Pun sticluța prețioasă sus, trage scaunul încearcă să ajungă, nu reușește dar găsește ceva la fel de prețios – tempera. O, dar eu știu că pictatul la noi se lasă cu murdărie pe mese, mâini, chiuvetă, haine,…tot.

Așadar îi explic că acele acuarele nu mai sunt bune, că s-au uscat și că o să mergem noi la magazin să luam altele noi și bune. Protestează vehement, le apuc din zbo înainte să pună mâna pe ele și le arunc direct în gunoiul pe care i-l pun în brațe lui Arthur – ce aștepta îmbrăcat la ușă și îmi spunea foarte calm că o să îmi cumpere 4 sticluțe de acetonă ca să îmi ajungă și pentru că eu tot nu am timp sa merg (ceea ce a și făcut :)).

Ușa închisă. În spatele ei potopul : urlete, țipete, tras de ușă, bătut cu mâinile și picioarele, împins, trântit, aruncat pe jos…

Incerc să o calmez, să o iau în brațe, să îi vorbesc blând și să o asigur că sunt lângă ea. Nu poate să mă audă. Mă respinge, vrea sa lovească și să muște. Mă retrag la 2 metri distanță, dar stau jos o privesc și o aștept. Intind brațele deschise către ea. Să vadă că îmi doresc să vină în brațe dacă și când poate. Sunt acolo pentru ea. Știu că e supărată dar nu a procedat corect.

Țipetele, bătăile și trasul de ușă durează probabil vreo 10 -15 minute. Se liniștește, se cuibărește în brațele mele calmă și senină. Arthur sosește cu sticluțele și curățăm împreună. Apoi continuăm treaba ca și cum nimic n-ar fi fost….

Un mesaj whatapp sosise între timp de la o vecină – îngrijorată ca cea mica țipă și bate in ușă de ceva vreme. Întrebarea ei e justificată : « E cumva singură acasă, ce se întâmplă, plânge și bate în ușa de ceva vreme? ». Nimeni nu are însă timp să vadă mesajele. « A, e doar o criză de personalitate », vine urmatorul mesaj tot de la ea….după ce aude tot prin ușă probabil si vocea adultului ce încerca să o calmeze.

Cea mai grea provocare într-un tantrum este să te stăpânești pe tine ca adult, să nu intri în acest vârtej al nervilor!! Răbdarea și iubirea ar trebui să fie cei doi piloni care să rămână în picioare și pe care să se sprijine părinții și copiii.

E foarte ușor să țipi, la început cu intenția de a acoperi urletele copilului și de a-l face să AUDĂ…dar cel mai adesea țipetele aduc și mai multă panică, nervii se privesc, totul degenerează….

Da, vecinii se pot îngrijora (iar asta pentru mine e un semn bun, înseamnă ca cineva e acolo să ajute). Da, alții se pot uita urât și pot judeca ori condamna. Da, celălalt adult ar putea, în loc să ajute, să acuze ori să caute vinovați, dar cel mai important în situația de criză e ca cel mic să simtă că ești lângă el. Chiar dacă nu îl înțelegi, chiar dacă ți se pare nedrept și nejustificat comportamentul lui. Veți avea timp să povestiți mai încolo despre ce s-a întâmplat și chiar dacă nu pare, va învăța din toate astea.

Apoi podurile vor coborî din nou ca unse, legăturile vor fi restabilite, insula se va apropia de continent.

Sunt Laura. Mulțumesc că ai poposit un pic pe aici. Te aștept și pe mamide2.

Foto credit : aici

Publicités
Posted by:lauragherghe29

Lasati un comentariu

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion /  Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion /  Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion /  Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion /  Changer )

Connexion à %s