Ce e atât de greşit să îţi doreşti o atmosferă de poveste, să crezi în bucuria sărbătorilor, să pregăteşti venirea lui Moş Crăciun ? Să vrei să aduci un pic de magie pentru cei pe care îi iubeşti ? Ori să te dai peste cap încercând să faci de toate ? De când a devenit condamnabilă dorinţa de a crea tradiţii şi de a construi amintiri ? De unde atâta scepticism şi…intoleranţă ? Da, ştiu că e mult fake pe reţelele de socializare, ştiu că e multa tristeţe şi prefăcătorie dincolo de ecran, ştiu că se postează ostentativ doar de dragul de aparenţelor, dar nu cred că ar trebui să reducem totul la zero ori să ne transformăm în Grinch, sau să bănuim că în spatele bradului frumos împodobit e o poveste tristă.
Avem nevoie de frumos în viaţa noastră, de un pic de magie şi bucurie simplă, de iubire şi lumină. Si ce prilej mai bun decât Crăciunul poate fi ? Poate nici mamei nu îi era prea uşor să facă toate pregătirile pentru Crăciun, poate nici mamaie nu era prea încântată să robotească prin nămeţii cât casa. Doamne dar cât se mai bucurau când ne strângeam cu toţii acolo să bem un pahar de ţuică fiartă şi să mâncăm tobă şi cârnaţi !!
Să le treacă pragul rude venite de peste deal, să se înghesuie în casa mică şi singura cameră ce avea căldură şi să schimbe poveşti ! Să miroasă în casă a sarmale, usturoi şi pâine proaspăt scoasă din sobă. Să asculte colinde, să privească zăpada pe geam şi fumul ieşit de pe hornul vecinului, apoi să-şi pună căciula brumărie pe cap şi să iasă la treabă : că doar animalele nu au Căciun şi trebuie să mănânce şi ele.
Apoi să intre în casă înfriguraţi şi plini de zăpadă aducând aerul acela rece atat de plăcut !! Să le sară nepoţii în spate şi ei să se ghemuiască pe scaunul de lângă sobă lasându-se îmbrobodiţi şi smotociţi de mânuţele nemiloase !!
Sigur că există tensiuni şi presiuni, sigur că lucruruile ies uneori (mai mereu) cu scântei, că mai mult ca sigur există « tradiţionala ceartă de Crăciun », că poate vrei mai mult ! Dar e OK !! Viaţa nu e făcută numai din roz, de fapt e mai mult gri, roşu ori căcăniu dar tocmai de aceea trebuie să preţuim puţinele momente de roz şi să nu mai punem sub semnul întrebării totul !
Moşul vine sub brad cu ceva, pentru că ai avut grijă să fie aşa !! Iar dacă nu ai făcut-o nu înseamnă că magia nu există, ci că tu ai ales aşa. Si e foarte bine atâta vreme cât tu eşti fericit cu alegerea ta. Iar bucuria celui de alături nu ar trebui să te necăjească, nici să te întristeze şi dacă tu ştii că e fake, las-o aşa. Până la urmă e alegera altcuiva, ori poate dorinţa inconştientă de a poza în altceva.
Important e să îţi cunoşti tu linia ta ! şi să nu pici nici extrema cealaltă : cea care îţi spune că e ok să urăşti Crăciunul, că tradiţiile sunt o prostie, că nimeni de fapt nu e fericit ! Că e o zi ca oricare alta şi nu merită atâta efort… Că nu e nevoie să faci cozonaci ori sarmale. Că e OK să ai casa neîngrijită şi bradul căzut… Cum ar putea fi când tu, în adâncul tău nu eşti împăcat cu asta ? Pentru că nu face …încă parte din fiinţa ta, curat, natural.
Crăciunul e poate mai mult decât oricare altă perioadă din an prilejul de a alege cu inima ce să fie magia ta : fie că asta înseamnă să te speteşti muncind până în zori, ori că pleci în deplasare cât mai departe de tot şi toţi. Crăciunul este despre a fi şi a te arăta aşa cum eşti tu iar asta e de fapt toată frumuseţea !!
Crăciun aşa cum vi-l doriţi !
Sunt Laura. Mulţumesc că aţi poposit un pic aici. Vă aştept şi pe mamide2.
Credit foto : pixabay.com