fb_img_1531477543320.jpg

Stii genul acela de oameni care trec ca un meteorit prin viata ta? Ii întâlnești ocazional, ai impresia ca ii poti contacta oricand si apoi dintr-odata realizezi ca nu mai ai de unde sa ii iei, nu stii cum sa dai de ei, nu stii nimic despre ei. Lipsa lor nu te marchează, după cum nici prezența nu a facut-o, dar odată dispăruți iti dai seama de prezența lor. E ca si cand s-ar fi facut mai mult spatiu in jur. Dar e un spațiu gol. Si golul da un pic de tristețe.

Ea avea o voce blândă, caldă și usor rârâită, cu un frumos accent franțuzesc. La telefon nu mi-o imaginasem niciodată. Vocea imi trăda totusi o ființă sensibilă și frumoasă, cred dar nu i-aș fi putut da un chip. Nu schimbasem nici familiarități mai mult decât o impun uzanțele unor conversații profesionale. Mă apropiasem însă sufletește de ea mai mult pentru că o simțeam foarte blândă și bună, de un optimism extraordinar.

Dar blândețea ei avea si o urma de tristețe ori poate resemnare. Ori poate avea o înțelepciune la care eu nu am ajuns încă : « O sa fie bine Laura, îmi zicea cu acel L franțuzit și apăsat. « La ce bun sa ne facem mai multe griji decât trebuie? Uneori nu poti face mai mult decât poti face, no. »

Imi plăcea combinația asta de accent ardelenesc și cuvinte legănate și cel franțuzesc. Iar fiecare telefon cu ea ma făcea sa vad ca lucrurile nu-s chiar atât de negre și că problemele oricum se rezolvă în ritmul în care trebuie, oricât m-aș agita eu ca peștele pe uscat să obțin altceva.

Apoi, am avut ocazia să o și cunosc. Imi pare rau atunci că timpul nu mi-a permis să vorbesc mai mult, să o cunosc, să schimb un contact. Imi pare chiar rău. Am fost ca de obicei zorită, alergând dintr-o parte în alta, cu un ochi la un email și altul la o prezentare.

La momentul respectiv părea că e acolo să stea, așa cum părem cu toții. Avem impresia că suntem aici să rămânem și să fim. Dar tocmai să ființăm, uitam. De-asta nici nu ne băgăm în seamă prea mult, trecem grăbiți unii pe lângă alții, ne promitem că data viitoare o să sunam, o să vorbim mai mult. Data viitoare o să avem timp să povestim, data viitoare o să ne facem timp să ne vizităm, să ne ascultăm, să ne privim.

Auzi apoi întâmplător că nu mai e, că nu mai suntem…. Revezi în gând ultimele ocazii în care ați vorbit. Mereu pe fugă, dar realizezi că într-adevăr ceva se schimbase, nu mai era aceeași legătură, ceva se întâmpla. Ceva. Iar tu nu ai avut timp să te oprești, să vezi și să întrebi :ești bine??

Sunt Laura. Mulțumesc că ai poposit pe aici. Te aștept pe mamide2.
Publié par :lauragherghe29

Lasati un comentariu

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion /  Changer )

Photo Google

Vous commentez à l'aide de votre compte Google. Déconnexion /  Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion /  Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion /  Changer )

Connexion à %s