Alegeri incorecte

Merge la creșă de la 1 an și jumătate. Așa a fost să fie :(. Acum e la grădiniță, în grupa mică. E familiarizată așadar cu tot ceea ce înseamnă acest sistem și cu despărțirile. Pot spune chiar că a fost un copil echilibrat care nu a plâns când l-am lăsat, nu au fost decât câteva momente când am plecat sfâșiată că plec și mă grăbesc….

Mă grăbesc spre ce….

Mă grăbesc și las în urmă un suflet mic atât de blând îndurerat!!!! Mă grăbesc pentru că nu pot să mă opresc să o țin prea mult în brațe și să îi șterg lacrimile pentru a nu se contopi cu ale mele…pe care le plâng înfundat și tăcut apoi pe strada și în metrou.

Mă grăbesc și plâng pentru că nu am puterea să spun stop. Să fac ceea ce e bine ?! De vreo două zile îmi plânge când o las. De fiecare dată e un motiv : papucii care nu sunt ok, rochița pe care nu o dorea, eșarfa mea care i-a intrat în ochișori… și apoi sufletul ei mic și cald care palpită în interior pentru că nu știe să spună : “Mama, îmi e dor de tine! Mama, mai vreau să stau un pic cu tine!!! Mama, sunt singura copilă care pleacă acasă cu doamna infirmieră atunci când grădiniță se închide!!! Si nici măcar atunci mama, tu nu ajungi acasă!!! Mamaaaa, te vreau doar un pic mai mult lângă mine!!”

Câți ani vor mai fi așa ? 3, 4 maxim 5!!! După care vei fi independentă și tu!! Dar cu ce preț, iubirea mea ? Cum îți vei aduce aminte tu de acești ani? Cât mă vei blama mai târziu pentru că nu am ales bine!! Cât imi vei spune atunci că nu era corect așa !! Dar eu știu și mă zbucium cumplit!!! O cât știu si cât de mult doare!!
Sunt Laura si-mi pare atât de rău…de toate clipele pe care le pierd departe de tine, îmi pare rău de plânsul tău.