Viața are părțile ei bune

Răcoare plăcută de dimineață, o cafea cu lapte bună și doi copii fericiți care se joacă prin curte cu trei căței  (hai 2, că al treilea stă tolănit, bătrân și bolnav și fără chef de zbenguială) …cam de atât e nevoie să îți dai seama că totuși viața are părțile ei bune de care noi știm cel mai bine să ne lăsăm îndepărtați.

Un cocoș mândru ce-și drege glasul cu mult năduf (doar e ograda lui!) doi ieduți zburdalnici și multe glasuri de piu-piu, micuțe, poate un tropăit de copite din când în când pe drum…zgomote naturale ce nu îți știrbesc cu nimic starea de liniște și bine. Timpul pare să stea un pic în loc și ai vrea să prelungești perioada asta a zilei cât mai mult.

Așa că stai și îți bei cafeaua, liniștită. Nu trebuie să te gândești la nimic, nici să faci ceva anume pe grabă și stres. Mai răspunzi la o întrebare, te mai joci cu un cățel, le mai faci o poză, mai ajuți un copil să se dea cu bicicleta, mai pupi un picior rănit, mai sorbi o gură de cafea și te așezi iar pe bancă.

Nu e niciun deadline deși e clar că treburile trebuie făcute chiar dacă e zi de sărbătoare, nu? Adică – puii, găinile, căprițele, copiii tot trebuie hrăniți, nu ? Dacă n-ar fi duminică, s-ar găsi cu prisosință și alte treburi importante – prin curte dar mai ales prin grădină sau prin casă unde mereu e ceva de reparat, curățat, modificat.

Dar treaba nu se face nici ea așa pe grabă și repede înainte că nu dau turcii și tătarii. Te socotești, știi ce ai de făcut, te planifici și Dacă e nevoie te trezești la 4 dimineața. Treaba trebuie făcută bine și că să iasă așa e calculul făcut. Apoi, după treabă, pe care o faci tot așa pe îndelete și cu socoteală, vine și vremea hodinei că așa trebuie să fie – un timp pentru muncă și un timp pentru odihnă.

Dar cum e duminică, nimic nu te zorește. Unul e dus la piață, altul la biserică. Iar tu, pe bancă te bucuri de liniștea și lumina dimineții in preajma unor copii fericiți. Sporovăiala lor în spațiul deschis e chiar liniștitoare, nu par să se mai calce pe bătături. Iar asta chiar e o minune! Poate sunt și cățeii de “vină”. Te bucuri așadar si sorbi din cafeaua cu lapte. E chiar bună.

 

Apoi cobori în grădină să culegi spanac, salată, ceapă verde, pătrunjel și mărar….va fi cea mai bună salată ever!! Salata aia de primăvară pe care ți-o făcea maică-ta în copilărie și îți zicea să o mănânci că “îți schimba sângele”. Așa cu toate verdețurile și verziturile de primăvară : de la salată, la lobodă, ștevie și nelipsitele urzici.

Prilej de plimbare pentru toți trei. Când vine buni de la târg, mergem și la vecini cu împărțiturile, dăm și iarbă la ieduți și mai vedem noi ce facem. El știe mai bine rosturile. Apoi, o așteptăm pe mamaie de la biserică cu ceva bun : colivă, cozonac, turtă dulce, pește… Mâncăm și împărțim frățește câte puțin. Casa se umple și timpul se dezmorțeste puțin. Apoi se potolește din nou pentru dejun și siesta de după.
Nu e nevoie de mult ca să ne dăm seama că viața are și părțile ei bune. Trebuie doar să știm, să ne oprim din când în când și să le vedem.
Sunt mamide2. Mulțumesc că ai poposit un pic pe aici. Hai și pe facebook.