Nu mai știa când auzise această replică spusă de un bărbat pe care obișnuia să îl aprecieze sau cel puțin așa credea ea. Afirma că mâinile unei femei spun totul despre ea, că era primul lucru la care el se uita la o femeie și că nu ar fi conceput sa iasă cu o femeie a cărei manichiură nu era impecabilă.

Mai tare se înfuriase când văzuse prostia altor femei  (pe care altfel le aprecia) care se grăbiseră să se frustreze și să se autodenigreze în urma acestei replici. Îi venea să se certe cu ele, să le strige cât sunt de slabe și superficiale. Simțea cum furia o stăpânește!

Cum e posibil ca o femeie să se lase înjosită, batjocorită, judecată de la prima privire? Categorisită ori aruncată la coș imediat ? Cum era posibil ca o femeie să accepte un asemenea tratament misogin și asta cu un fel mândrie ori regret? Cine dădea dreptul de veto unui bărbat? Ce știa el despre o anumită femeie încât să își permită să o ducă în rai sau în iad cu o singură privire ? Doar pentru că era purtător de falus avea acest drept?! Câtă prostie!!

Câtă revoltă trezea în ea doar o simplă replică! Mai mult decât replica, comportamentul complice al femeilor care întrețineau astfel o falusocrație bolnavă ce avea să se întoarcă chiar împotriva lor. Ce era în capul femeilor? Ori poate se simțea ea însăși vizată de o asemenea replică și de aici furia oarbă?

Își aduse aminte de mâinile mamei ei…mereu muncite, cu degetele bontoroage și unghiile tocite, mirosind puternic a clor. Ori de mâinile bunicii – ca hârtia : arse de soare, cu degete subțiri și unghii lungi. Da, ea bunica avea mâini de pianistă. Păcat că nu ajunsese niciodată în viața ei mai departe de 50 de km de satul natal. Nici școală prea multă nu făcuse deși avea o memorie de elefant iar la socoteli nimeni nu o întrecea.

oldhandsbw.jpg

Iar mâinile ei ? Nici mari, nici mici. Nici alungite, nici bontoroage. Nici butucănoase, nici finuțe. Ca și ea: nici prea-prea, nici foarte-foarte… Parcă și unghiile respectau un ciclu nevăzut al vieții/ destinul său : când sănătoase, tari și alungite; când fragile, sfărâmicioase și terne. Erau ca un indicator subtil al perioadelor din viața ei – un întreg univers și ca orice univers, infinit!! Cinste cui îi e frică zâmbind, liliput cel ce se lasă învins…

Sunt Laura. Te aștept și pe mamide2.

Publié par :lauragherghe29

Lasati un comentariu

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion /  Changer )

Photo Google

Vous commentez à l'aide de votre compte Google. Déconnexion /  Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion /  Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion /  Changer )

Connexion à %s