Nu cred că e cazul nici să idealizăm dar nici să blamăm prea mult perioada aceasta.  Dragilor, dacă acum ceva vreme ne-ar fi zis cineva că avem voie să lucrăm de acasă, numai să stăm liniştiţi o perioadă şi să nu ne mai deplasăm decât pentru lucrurile de strictă necesitate, am fi zis bucuroşi “de unde norocul ăsta pe noi?”

E adevărat că e foarte greu să stăm în casă când ni se impune…mai ales când avem copii. Si cei care au copii ştiu bine ce zic… mereu aşteptăm vacanţele pentru a fi împreună mai mult, dar apoi mereu aşteptăm vacanţa după vacanţă pentru că suntem prea obosiţi.

E foarte greu când eşti doar în câţiva metri pătraţi şi nici măcar un birou nu ai, oriunde te-ai duce te ajung (chiar şi în baie de vrei să te ascunzi).

E foarte greu când tu vrei să le faci pe toate foarte bine, să îţi faci treaba la muncă conştiincios şi eficient, să ţii casa cât de cât curată, să faci şi mâncare (endless story…☹), dar în acelaşi timp să ţii şi copiii ocupaţi într-un mod frumos, nu doar în faţa ecranelor.

E foarte greu mai ales când, deşi le zici copiilor să nu mai facă galagie că intri într-o şedinţă, fix atunci se pucă de ceartă, ţipat, au nevoie de ceva de la tine, te întreabă diverse, vor să îţi arate ceva, le e foame, sete, se joacă online şi produc tot felul de sunete…

E foarte greu când clachezi de câteva ori pe zi şi ţipi şi apoi îţi pare rău şi îţi promiţi că vei face lucrurile altfel.

E foarte greu când te rogi de toată lumea pentru că vrei o jumătate de oră de linişte şi singurătate. E chiar atât de greu de înţeles ??? Ei bine, da !!

 Eu nu sufăr de depresie ori singurătate, de fapt în perioada asta îmi doresc şi eu un pic de intimitate, de spaţiu al meu, şi foarte- foarte greu reuşesc să obţin câteva minute…

E foarte greu când nimic din ce îţi propui nu reuşeşti să faci  pentru că deh, nu ţine numai de tine şi poate şi celorlalţi le e greu : Arthur are nevoie să alerge, să îşi consume energia masculină. Si nu are efectiv unde ori cum !! Il înţeleg când se ia de sora lui, când se joacă box sau lupte sub pretextul că o învaţă să se apere, dar ripostele lor tot mă dezechilibrează.

E foarte greu da, zi de zi, seară de seară şi iar şi iar…

20200401_144215

Dar, ar treui să ne gândim că e şi bine. In primul rând suntem sănătoşi. Iar pentru acest lucru ar trebui să mulţumim în fiecare zi.

Apoi, când am mai stat oare atât de mult împreună în acelaşi spaţiu ?? Niciodată !! Nici măcar atunci când eram în concediu de creştere copil, atunci 4-5 ore pe zi copilul cel mare era la şcoală şi soţul la serviciu…

Când am mai petrecut atâtea ore făcând diverse lucuri împreună : că e de vorba de gătit, curăţenie, uitat la televizor, mâncat, citit împreună deşi separat …

Doamne nu s-a mai întâmolat să luăm masa împreună de atâtea ori… are și acest lucru farmecul lui, învățăm lucruri, ne vedem mai mult, spunem sărumâna, ne rugăm…

Când am mai dansat atât de mult împreună ?

Când am mai râs atâta împreună ? Mărturisesc că eu îmi doresc să stau supărată măcar un pic pe ei, pe toţi. O zic, îi ameninţ, le promit şi apoi nu pot, pentru că suntem sechestraţi aici în spaţiul ăsta îngust şi… nu avem cum, ne înghiontim, ne călcăm pe picioare dar… măcar am învăţat să nu ne mai luăm atât de mult în serios !

Nu ştiu ce va ieşi până la final, nu ştiu cât de rău sau cât de greu va fi până la final sau după… Dar poate e momentul să ne rugăm mai mult ! Ori să reînvăţăm să ne rugăm.20200327_115337

Pâna atunci, să ne mai cunoaştem un pic : circulă acum pe Facebook un mini-interviu pe care să îl faci cu ai tăi copii (în special cei micuţi).

Mi s-a părut foarte interesant de făcut cu amândoi, chiar dacă cel mare e chiar mare. 😊 Si răspunsurile lui nu mai sunt la fel de amuzante. Mai frumos e că întâi l-am facut cu cea mica care era bucuroasă când regăsea la fratele său aceleaşi răspunsuri ca ale ei. E interesant sa vezi cum te percep copiii tăi :

Care est e prenumele mamei ?

Amyra Arthur
Laura Laura

Mama este grasă sau slabă ?

Amyra Arthur
slabă Aşa şi aşa

Mama est e înaltă sau scundă ?

Amyra Arthur
scundă scundă

Care este mâncarea preferată a mamei?

Amyra Arthur
ciorbă paste

Ce îi place mai mamei să poarte cel mai des?

Amyra Arthur
rochii rochii

Câţi ani are mama ta ?

Amyra Arthur
??? nu ştiu 39

Ce cadou ai vrea să-i faci mamei ?

Amyra Arthur
Un colier Un telefon

La ce îi place mamei cel mai mult să se uite la TV ?

Amyra Arthur
ştiri ştiri

Ce îi place mamei să facă cel mai mult ?

Amyra Arthur
Să se joace cu mine Să gătească

Ce spune mama cel mai des ?

Amyra Arthur
….nu ştiu Nu te mai certa cu Amyra

Unde ai vrea să călătoreşti împreună cu mama ta ?

Amyra Arthur
In Franţa In Filippine

Ce vrei să devii când vei fi mare ?

Amyra Arthur
Pompier sau constructor ….

De ce se teme mama cel mai mult ?

Amyra Arthur
Să nu pun mâna la priză De apă

Ce o enervează pe mama cel mai mult ?

Amyra Arthur
Când ţip şi sunt violentă Când nu e armonie în casă

În rest, să dea Domnul să auzim numai de bine şi să ne iertăm unii pe alţii pentru tot ceea ce facem /zicem zilele astea.

Sunt Laura si #stauacasa. Te astept si pe mamide2

Posted by:lauragherghe

Lasati un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s