“16 iunie, ziua în care fratele meu m-a învățatsa merg pe bicicletă”.

Și inima mi s-a umplut de bucurie!!!!

Unele zile sunt grele, încep prost și se târăsc cu pași de melc într-o pâclă vâscoasă …

Dimineața, încă de când s-a trezit, Amyra era dornică de mine, venea peste mine și laptop, cerându-mi să mă joc cu ea. Lucru imposibil, fiind mai mereu in call-uri, ceea ce mă frustra și mai tare. Vorbit cu ei printre rânduri, pregătit mic dejun pe la 12, 😦 sărit dintr-una în alta…..așa trecuseră orele.

După prânz l-am rugat pe Arthur să iasă puțin în fața blocului, la aer, cu ea. A avut o idee și mai bună..să mearga în parc și sa îi dea o înghețată.

Atât de mult imi place de el când îl vad ce grijă frățeasco/părintească are de ea, când face cu gratuitate și de la sine putere gesturi frumoase.

Nu e prima dată când își dorește să-i facă o bucurie, altă dată s-a dus și a luat-o de la grădi și a dus-o în parc să îi dea un suc și o înghețată pentru ca așa îi promisese…putea să “uite” lejer pentru că ea nu e/era la vârsta la care să țină minte ori să plaseze corect evenimentele pe axa timpului, dar nu, el e un tip parolist. 🙂 în plus cred că îi face plăcere și de asta îl iubesc și mai mult!

Că e un frate adevărat, un frate așa cum îmi imaginam eu încă din copilăria mea, că ar trebui să fie. Un frate, acolo când ai nevoie de el, un frate gata să te sprijine mereu, un frate care să te gâdile și să te facă să râzi. Un frate care să te bată cu pernele dar și care să te ia în brațe când cazi. Un frate care sa te enerveze că ești prea mic uneori și nu înțelegi lucruri, pentru ca apoi să se pună la mintea ta și să fie și mai copil. Un frate care să te scoată la înghețată si care să te învețe să mergi pe bicicletă. ARTHUR!!  ❤❤❤

După o oră (în care eu am continuat cu vria mea, ședinte, fișiere, probleme de lămurit…) ușa se trântește de perete și 2 fățuci vesele și transpirate (mai ales una mică) mă anunță cu bucurie și mândrie că “am învățat să merg pe bicicletă, singură, fără roți ajutătoare”!!!

Mai încercaserăm noi și altă dată (tot la sugestia lui) în urmă cu un an dar abandonasem rapid. Eu sunt adepta lucrurilor făcute la vremea lor și sincer nu mi-aș fi dorit să cadă, să se lovească și să prinda frică astfel încât să nu își mai dorească să se urce pe bicicleta. Așa că, mereu îi spuneam lui să o lase în ritmul ei.

Nu am fost acolo să îi văd cum se descurcă  (lucrurile s-ar fi denaturat altfel, copiii se poarta mereu diferit în prezența conștientă a părinților) dar mi-i imaginez și zâmbesc in gând:

El, plin de încredere si blând : “Amyra, vrei să înveți să mergi pe bicicletă fără roți? Hai!! Și o sa fim frații bicicliști! O să vezi.”

Ea, entuziasmată, dar neștiind prea bine în ce se bagă, fiind bucuroasă by default, doar pentru că ii propune el :”Daaaaa!! Hai sa fim frații bicicliști!! Hai Athuiel (așa ii spune când îl iubește de nu mai poate).

El, începând pregătirea tehnica apoi, dându-i indicații precise și scurte: “Acum hai urcă, pui piciorul ăsta aici, te împingi cu celălalt și dai tare! Ține ghidonul drept! Uita-te doar în față! Așa! Hai! Hai! Amyra! Tine drept!”

Ea, încercând să îi urmeze instucțiunile, reușind, apoi pierzându-și echilibrul, căzând, voind să renunțe. El insistând din nou :”Hai, așa înveți, ce ți-am zis eu”. 

Ea, supărându-se pe el, țipând la el :”Dar Arthur, ce faci așa!!! “ și apoi :”Nu pooot!!!” Apoi încercând din nou, voind să facă, având încredere în el!!

…..

Probabil, da, s-au auzit în tot parcul.

Probabil, da, trecători, s-or fi oprit și or fi zis în sinea lor : “ia uite la copiii ăștia”

Da, mi-ar fi plăcut să fiu pe undeva, printre copaci, departe de privirea lor, și să îi văd, să le memorez mișcările, gesturile, vorbele, tonalitățile…

Mi-ar fi plăcut sa fiu martor al acestui eveniment important din viața lor!!! Dar atunci, nu ar mai fi fost doar al lor!! Așa îl pot păstra doar ei, pentru ei!!

Iar eu, … eu mi-l pot închipui ușor, din vorbele, din gesturile pe care le cunosc, zâmbind cu bucurie, gândului, cu ochii înlacrimați, de drag.

Și mai pot rămâne cu ceva : cu 2 fețe mici, transpirate și entuziasmate, una și lipicioasă și murdară de înghețată!!! Și cu un sentiment așa de…inimă plină!!!

“16 iunie – ziua în care fratele meu m-a învățat să merg pe bicicletă”.

Și una din multele în care am fost frați cu adevărat!

Sunt Laura. Te aștept si pe mamide2.