Întuneric afară. Casa liniștită și nicio mișcare. Batrânii se ridică din pat cu gesturi calculate. Fiecare mișcare are un rost. Un semn al crucii. Nimic nu e în plus. Și vorba e puțină. Un dres de voce… și o continuare a discuției de aseară poate sau doar o constatare a vremii :”a viscolit tare azi noapte, să vezi pe unde a băgat toată zapada” sau poate doar o simplă dare de seamă :”vezi că mă duc să dau la animale”. Fiecare își știe de fapt rostul și rolul. Gesturile sunt precise. Vorbele scurte.

Se trăia altfel pe vremea lor. O acceptare a rolului, rostului și locului. O comuniune cu natura atât de firească. 
Bucata aia de pământ pe care trăiau, bucata aia de pământ a lor le dădea cea mai mare putere și bucurie.

Erau regi fără a fi bogați. Stăpâni fără a avea slugi. Își făceau semnul crucii înainte de masă, de somn și de drum. Întotdeauna. Dar nu prea mergeau la biserică. Nu era vreme. Nici de Dumnezeu nu vorbeau prea mult. Doar își trăiau viața in curățenie și respect. Aveau rolul lor pe acest pământ pe care și-l știau și îl asumau pe deplin.

O recoltă mai bogată decât în alți ani, un câștig mai bun decât de obicei, o vreme bună care a permis treaba, erau cea mai mare bucurie. Nu priveau la mai mult și nu își doreau mai mult. Erau mulțumiți si trăiau dupa ritmul naturii.

Vara se trezeau de la 4 dimineața și lucrau până la întuneric. Iarna se cuibăreau în case de la 5 dupa amiaza, povesteau, făceau coade si beau țuică fiartă cu piper.
Viața mirosea a bine și a curat. Avea un ritm și o curgere. Si mai avea ceva : ciclicitate. Surprizele erau puține. 

Comunismul le-a furat părinților noștri libertatea și dragostea de viață. Nici nu au înțeles-o pe cea a bunicilor. Acestora le-a furat bucata de pământ care îi facea regi dar nu le-a putut lua libertatea si comuniunea cu natura. Nu le-a furat identitatea. Ei – cu sau fără pământ- și-au știut rolul și rostul.

Comunismul le-a furat părinților noștri identitatea. I-a bagat în școli – la fel, i-a pus în fabrici – la fel, i-a îmbrăcat în uniforme – la fel, le-a dat o bucată de pâine – la fel. Le-a interizs sa vorbească, să gândească și să își dorească. Le-a luat bucuria rolului și rostului. I-a învățat să fure, să păcălească, să se chircească. Le-a aruncat o bucată de portocală, făcându-i să creadă că pot avea mai multe dacă știu să ocolească sistemul. 

Bătrânii noștri, deși slabi si noduroși mergeau cu capul drept. Părinții au ajuns gârboviți, deși tineri. Bătrânii se trezeau cu bucurie la 4 ca să meargă la strâns fân. Numai pregătirea acestui lucru de seara, îi umplea de bucurie si de rost. Părinții opreau soneria ceasului deșteptător și alergau grăbiți sa nu fie depunctați spre porțile fabricilor cu singurul gând să scape mai repede ori să facă sa treacă ziua fără a-și face treaba. 

Acești părinți ne-au crescut apoi pe noi. De acolo, din lipsa de identitate și libertate. Din frica de a vorbi și bătaia pe o bucată de carne și o sticlă de lapte a ieșit generația noastră, a părinților de azi.


Apoi, a căzut comunismul și a urmat agonia. Groaza de a fi liber și de a nu ști ce să faci cu libertatea ta. Forțat a fi tu fără a ști cine ești. Să ieși din rând când tu ai purtat doar uniformă și nu ai știut să fii decât la fel ca celălalt. Și s-a uitat atunci fiecare unde a crezut că e mai bine (nu la părinți).

Dar nu a știut să vadă, nici să aleagă. A luat doar ce era strălucitor, poleit și plin de e-uri. La suprafață. Așa îl învățase pe el comunismul că trebuie să facă. 

Au mai trecut 30 de ani până să își dea seama de stricăciunea poleielii de la suprafață. Nu i-a înțeles dedesubturile și nu și-a apropriat libertatea. Îi era băgată pe gât cu forța fără a fi învățat în prealabil ce e aia. Si-a pierdut echilibrul fragil și entuziasmul de început și s-a întors spre locul familiar, singura cale comodă pe care o știa (nu la părinți). Si uite așa, a apărut specia nostalgicului comunist. 

Si din acest loc, a trebuit să se ridice si să crească în continuare generația părinților de azi. Din acest amalgam de : libertate a bunicilor, comunism și nostalgic după comunism, început ori încercat de capitalism – s-a format părintele de azi

Unde e identitatea lui? Bucata de pământ care îl facea rege pe bunic, nu mai e. Natura cu care acesta era înfrățit si ale cărei ritmuri le urma firesc, îi e tot mai departe, cotropită de zgomotele metropolelor. Comunismul părinților e cel mai urât vis la care nu s-a întoarce nicicând și nu e al lui. Capitalismul are legi aspre și nu a fost învățat să-l domesticească.

Dar…Își pune întrebări și vede mai mult. Se uită spre vest, călătorește mult dar se întoarce si spre trecut. Citește, învață, caută, experimentează, cade, se ridică ascultă, muncește (cu pasiune și mult), lenevește (cu drag si fără vină). Înjură, se revoltă, respectă, ajută. Cum îi va fi copilul, adultul de mâine? 

Ne vedem si pe mamide2.

Foto credit: citynationplace.com; https://vocal.media

Text de Laura Gherghe

Posted by:lauragherghe

2 replies on “Carte de identitate

  1. Ce frumos ai scris! E o analiza foarte bine punctata. Ma regăsesc in ea – si nu cu bucurie 🙂 Si eu sunt curioasă cum vor defini copiii noștri, cand vor fi mari, generația părinților lor.

    Liked by 1 person

    1. Mulțumesc mult. Fetita mea spune mereu ca ea vrea 4 copii. E mica inca si nu stie. Arthur vorbește despre 1 maxim 2…si deja cred ca isi contureaza o imagine. Societatea se schimba mult in decursul unui secol si mentalitatile si mai mult.

      Like

Leave a Reply to Madi Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s