Împăratul muștelor- William Golding

Am citit cartea cu un soi de anticipație si cred, dacă ar fi fost scrisă într-o altă epocă, și cu un altfel de sfârșit. Latura sălbatică a individului se presimțiea cumva de la începutul cărții dar a urcat vertiginos de pe la mijloc.

Un grup de copii – englezi – simbol al eleganței și civilizației- ajunge să fie naufragiat pe o insulă pustie în mijlocul oceanului.

Nu se spun detalii despre accident, nu știm de ce supraviețuiesc doar copii, nu știm vârsta acestora – doar că unii sunt mai mici si alții mai mari. Nu știm unde ar fi trebuit să ajungă nici de ce unii erau îmbrăcați de școală (grupul de coriști). Si nici nu sunt importante aceste detalii pentru că ceea ce vrea sa scoată în evidență autorul este dihotomia naturii umane. Ceea ce poate – în condiții ideale – ar fi putut fi o vacanță: copiii nimeresc pe o insula pustie dar totusi binecuvântată cu multe fructe comestibile ce le asigură supravietuirea fără probleme chiar si celor mai mici- se transformă într-un coșmar.

De la început se prevede cumva departajarea personajelor:

Ralph – șeful – un baiat blonduț si deștept, bun înotător si cu o alură de leader foarte naturală. Piggy – simbol al vocii rațiunii – copilul plinuț si cu ochelari , incapabil sa fie ori sa facă rău. El este rațiunea, gândirea , logica pe care i-o imprimă/ împrumută lui Ralph cand acesta își pierde șirul gandurilor.

Ai fi crezut la un moment dat că insula va scoate si din Piggy latura instinctuală din cauza numeroaselor frustrari suferite în copilarie, la școală și care se amplifică aici. Piggy  (pig = porc în engleză) si al cărui nume adevărat nici nu îl cunoaștem este parcă predestinat poreclei și sorții sale ca și cum toata viața ar fi fost pregatit pentru asta : să fie vânat și ucis de grupul vânătorilor exact ca un porc, exact ca porcii vânați pe insulă pentru hrană. Împăratul muștelor….de dincolo de moarte.

Jack este simbolul instinctualului. Ghicim încă de la intrarea lui în scenă ca e un băiat agresiv si orgolios. Trupa de coriști îl urmează și ascultă deși uneori nu e de acord cu ceea ce face. Există mai multe momente în care Jack incearca sa își impună supremația si aproape de fiecare dată e invins.

La început – firesc, căci civilizația din care tocmai au fost aruncați în salbaticie își face simțită încă supremația. Iar ei nu sunt o șleahtă de salbatici. Mai târziu, pentru ca Ralph este încă simbolul celui înțelept, cel care i-a chemat la început, cel acare deține obiectul magic – scoica albă cu care i-a adunat, cel care impune reguli si are răspunsuri. Și chiar în momentul de cumpănă, în care băieții mari certifică existența Fiarei pe insulă, în momentul în care Jack își strigă dreptul la tron ” Cine mă recunoaște pe mine de șef?”, nici chiar atunci nu câștigă fățiș.

Instincutalul câștigă bătălia pe ascuns, băieții cei mari îl abandonează pe Ralph în favoarea lui Jack mânați de burtă.

Jack e vânătorul care le poate procura carne. Si asta e ceea ce important pt ei. Până și Ralph are uneori dificultăți în a-și reaminti de ce e important / de ce e cel mai important să mențină focul aprins mereu. De ce fumul e important. Salvarea a devenit prea abstractă pentru ei. Pe insulă începe sa dicteze imediatul si burta înaintea principiilor și a rațiunii.

Chiar si gemenii Sam si Eric cedează (desi sunt conștienți că oriunde trebuie sa fie mai bine decât cu… ) pentru că Jack, simbol al agresivității are în dreapta lui aghiotantul – călăul (Roger, un băiat redus doar la partea animalic-agresiva : pleacă Ralph, nu știi de ce e în stare).

Neînțelegerea lui Ralph (Dar de ce ? Ce am facut? Nu am vrut sa țin decât focul aprins) atunci când își da seama că e un proscris și că va fi vânat ca un animal până la exterminare arată prapastia profundă între ratiune si animalic, între bine și rău. Doar apariția civilizației restabilește echilibrul : “Cine e șeful aici?” Punându-l pe Ralph în locul binemeritat.

Joca se termină, nu fără victime colaterale și…fiecare își dispută când rolul de împărat, când pe cel de victimă; sunt când muște nesemnificative, când foarte distrugătoare, prin puterea mulțimii. Realitatea versus imaginația. Rațiunea versus instinctul, puterea versus slăbiciunea.