Afară era frig și parcă mai rămăsese un pic de zăpadă. Iarnă spre primăvară, când într-o dimineață m-am trezit cu dureri mari și o stare de rău. Eram umflată toată pe partea dreaptă. Îi auzeam pe bunici îngrijorați cum discutau între ei ce să facă până “o veni mă-sa și tat-su”. Era vremea când nici măcar telefon fix nu aveam. Eram în vacanță la bunici și m-am pricopsit cu un oreion. M-a înfășurat mamaie într-un macat gros de lână care mă înțepa și așa înfofolită, m-a suit tataie pe bicicleta lui Ukraina și a mers cu mine la dispensar. 

Nu îmi mai aduceam aminte să mă fi luat tataie pe bicicleta lui. De obicei mă rugam de soră-mea să mă plimbe și pe mine puțin (eu nu puteam să învăț pe Ukraina cea mare și grea a lui, motiv pentru care toți – copii și familie râdeau de mine). 

Dar acolo pe bicicleta lui tataie, învelită în macat, cu el în spatele meu, simțindu-i respirația lângă urechea mea, eram atât de bine și de protejată. Tot răul și toată durerea dispăruseră.

Bunicii mei erau oameni aspri de la țară, învățați doar cu munca și viața grea. Nu se opreau din treabă niciodată. Nu erau obișnuiți nici cu relațiile apropiate.  Dar pe noi, copiii, ne iubeau și ne așteptau cu sufletul la gură în fiecare vacanță. Nu ca să ne ia în brațe, să ne spună povești ori să alerge cu noi in cârcă. Nuu, erau deja bătrâni de când îi știu. 

Bunic și nepot

Ne așteptau ca să le umplem ochii de lumină și curtea de zgomote. Să ne audă vorbind ori certându-ne prin casă. Să ne vadă râzând și să ne pună la muncă. Să ne poarte de grijă și să ne facă gogoși și colarez. Ori să ne plimbe cu căruța și să ne aducă halviță de la târg. 

Nu ne ziceau vorbe mari, nu ne spuneau “vă iubim”. Nu ne îmbrățișau toată ziua (doar la venire și la plecare – dar doamne ce se mai bucurau când îi pupam atunci).  Nu ne țineau morală, nu ne spuneau de o mie de ori să facem un lucru.

Tataie avea doar o vorbă : “tată, să fii cu zece inimi și zece ficați pe unde mergi și să înveți carte, că uite mie nu mi-a plăcut. Mă dădeam pe ghiozdan pe vale și ia uite unde am ajuns”, zicea arătându-mi palmele bătătorite. Palme grele, mari, muncite, pe care mi le amintesc perfect și acum și pe care le sărutam cu drag. 

Mamaie nu îmi dădea sfaturi niciodată, nu îmi povestea din experiența ei de viață, nu mă certa. Ea iși făcea treburile ei și avea curiozități: ce fac, ce prieteni am, ce note am luat, cu cine m-am certat. Mai târziu, îmi purta grija și voia să vadă lumea prin ochii mei : cum e pe acolo, cum vorbesc oamenii, ce mănâncă, cum e vremea că a vazut ea inundații la televizor….

Bunicii – ne acopereau când făceam vreo prostie sau încercau să minimizeze efectele faptelor noastre. Ne țineau sub scutul lor protector cu o vorbă spună împăciuitor părinților, promițându-ne nouă data viitoare o mare chelfaneală. Dacă scăpăm cu fața curată din mâna părinților, ne dojeneau cu blândețe “ne băgați în gura lui mă-ta și-a lui tac-tu”. Dacă nu scăpam, ne dădeau ei scăpați “lăsați-le acum că n-au știut…eu le-am zis da’ n-am avut cu cine să mă înțeleg. Data viitoare…. “

A avea o bunică e ca și cum ai avea o armată. E privilegiul suprem al oricărui nepot să știe că are întotdeauna pe cineva de partea sa, indiferent de situație. Chiar si când greșește. De fapt, mai ales atunci.” 

Am plâns mult când am citit acum câțiva ani “Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău” de Fredrick Backman. Am uitat de atunci faptele și numele personajelor. Dar nu am uitat sentimentul trăit. Pentru că așa au fost și bunicii mei – un far și un scut al copilăriei mele. 

La televizor rulează o reclamă pentru un anumit lanț farmaceutic. Mesajul din spate trebuie să fie “veniți la noi, avem prețurile cele mai mici”. Pe ecran – figura resemnată a unui bunic ce își numără leuții din pensia și așa mică pe care trebuie să îi împartă bine pentru a-i ajunge.Apoi de gâtul bunicului se agăță o fetiță si chipul bătrânului se schimbă. Bănuții economisiți de la medicamente îi pot strânge pentru nepoată. 
Mai încolo niște bătrâni – vor să meargă la țară dar nu mai pot pentru că sunt bolnavi. Altul e răcit, alta e acră și foarte rea….


Bătrân

Batrânii de azi sunt gârboviți, bolnavi, prost îmbrăcați, ponosiți, răutăcioși. Nu au bani, nu au haine, nu au vise. Nu mănâncă sănătos și nu sunt preocupați de bunăstarea și fericirea lor. De-abia își târăsc zilele. Fără nicio lumină. Singura constantă în viața lor e lipsa – lipsa de bani, lipsa de sănătate, lipsa de prieteni, lipsa de ajutor….

Bunicii de ieri nu aveau nici ei bani ori haine. Dar nici nu le dădeau o importanță prea mare. Erau mulțumiți cu ce și cât aveau. Dacă aveau mai mult, mulțumeau. Dacă nu, munceau sa aibă. O făceau cu greu dar cu bucurie. Ei aveau rostul și locul lor. Aveau viața lor și cercul lor de prieteni/ vecini. Aveau glumele lor și respectau zilele de sărbătoare. Nu se uitau la televizor dar erau la curent cu tot ce era important.    

Erau și ei bolnavi, țineau regim, luau medicamente, se operau. Dar boala nu îi înrăia. Erau dornici de noi, de prezența noastră și nu forțau lucrurile cu nimic. Erau acolo pentru noi și noi, fără să o spună, știam asta. Cercul încrederii era complet!! 

Bunicii de azi sunt prea departe de nepoți, sunt în continuare mai mult părinți decât bunici, dau sfaturi multe, țin morală, se revoltă, nu acceptă greșelile nepoților. Ii vor perfecți, îi compară prin parc cu alții, îi rușinează când iau note mici sau când nu fac lucrurile cum trebuie.

Au lipsuri și le e greu dar fac din asta un scop al vieții lăsând greutățile, boala, singurătatea, neputința să le cuprindă și să le ordoneze toată viața. Bunicii de ieri știau să trăiască cu lipsurile, cu greutățile și bolile fără să se lase alterați de acestea. Greutățile, încercările, fac parte din viață DAR NU sunt viața.

Pe chipurile bunicilor era pacea!

Sunt Laura Gherghe. Te aștept cu drag si pe mamide2.

Credit foto : pixabay.com

Posted by:lauragherghe

Lasati un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s