Frumoasă țară avem

Frumoasă țară avem. Și mai plăcut e când descoperi locuri minunate acolo unde nu te aștepți. Important e sa ai ochii deschiși si să îți placă natura. Să îți placă ciripitul păsărilor, susurul izvoarelor, cum își ridică o movilă cocoașa rotundă sau cum se plimbă norii pe cer.

Când plec din București, fie că o fac până la țară sau mai departe, îmi place să mă opresc. E ca și când mi-aș opri bătăile inimii și aș da timpului o nouă curgere, una mai blândă și mai curată. Bunăvoința și vorba domoală a gazdelor îmi încălzește sufletul și mă trezesc zâmbind fără să vreau.

Mânați de treburi, am ajuns la final de săptămână în inima Ardealului. Nu e poveste, dar de fiecare dată când mă reîntorc în Ardeal, am o bucurie în suflet ca și când aș fi acasă… no, poate dincolo de sângele de oltean o mai fi și altceva. Sau poate doar locurile astea exercită o atracție deosebită pentru mine.

Și cum să nu fie așa când oriunde te-ai uita vezi păduri ori pajiști de munte? Vezi iazuri ori oițe și vaci cațărate pe dealuri abrupte? Si la tot pasul simți miros înnebunitor de soc…

Am ajuns noaptea târziu în Dumbrăveni într-un loc de poveste, înconjurat de dealuri împădurite și de iazuri pline de pești.

Padurea neagră pica practic peste casă iar de dincolo de drum se auzea concertul broaștelor. Un câine de peste deal spărgea din când în când liniștea cu un hămăit puternic. Am făcut rapid un ocol al locului dar abia dimineață aveam să îl descoperim în toată splendoarea.

Aparatamentul nostru avea intrare separată direct din grădină așa ca am poposit de treaptă în fața ușii să mă mai bucur un pic de liniștea naturii. Si când eram adolescentă aveam obiceiul să ies pe scările casei noaptea, să ascult țârâitul creierilor și lătratul câinilor din sat și să privesc cerul înstelat. Ce altceva te poate umple mai mult de liniște și binecuvântare?

In plus, în zonă nici semnalul la telefon nu e prea strălucit, deci se poate elimina ușor această tentație. Pensiunea “Domeniul Poiana Ursului“, căci acolo am stat 2 nopți, e la ieșire din Dumbrăveni.

Atunci când am rezervat mi-au plăcut mușcatele roșii de la geamuri, faptul ca era o căsuță mică, albă, că părea aproape de pădure și că avea și loc de joacă.  Am găsit toate astea și ceva mai mult.

De la geamul dormitorului vedeam iazul cu pești colorați si o magazie cu alură de căsuță de poveste. 
Alături era un ciubăr înconjurat de șezlonguri pe care a doua zi, obosită de umblat pe coclauri,  am și adormit citind.

Mai încolo puțin un leagăn și 2 hamace. In acest leagăn am savurat răcoarea dimineții. A doua zi dimineața, deși nimeni nu mă grăbea, nici ceasul n-a sunat, am ieșit în recunoaștere. Ca un gospodar venit acasă după un drum lung și care dă ocol gospodăriei să vadă dacă toate sunt în bună orânduială, așa cum le-a lăsat. 
In fața pensiunii o terasă mare, un loc de joacă fix lângă pădure și încă o terasă de lemn foarte mare, acoperită, având în mijloc un mare loc de făcut focul.

Aici, pe terasă, am băut împreună cu Amyra o limonadă, am mâncat o clatită și ne-am uitat la ploaia măruntă ce tocmai începuse. Pe terasa sunt coșuri mari pline de păturici menite să ne protejeze de răcoarea serii.

Restaurantul pensiunii e foarte bun, are prețuri accesibile și cred că sunt destui oameni care vin din împrejurimi doar pentru a mânca într-un peisaj frumos. Se vede după numarul mare de mașini din parcare. Pe după amiază a fost și un grup mare de copilași veniți cu mamicie, bunicile și doamnele să sărbătorească încheierea anului școlar. Bucuria Amyrei care a petrecut câteva ore frumoase în compania lor!!

Satele din împrejurimi sunt sate săsești cu arhitectura specifică. Peste dealuri se văd acoperișuri de țiglă, ziduri de cărămidă și frumoase biserici de piatră.

Lângă Blăjel, 3 movile înalte și rotunde ca și când ar fi fost create de om… nu am aflat încă povestea lor. Iar un pic mai încolo stațiunea balneară Bazna, complet ocupată de Rusalii.

De la Dumbrăveni, în drum spre casă am poposit la Barcuț, un mic sătuc brașovean, la granița județului Sibiu. Eram prea obositi, drumul prea lung până la București. In plus la Barcuț mai stătusem și în urmă cu 2 ani. Atunci “Casa de pe valea Hârtibaciului” era singura pensiune din sat. Marian începuse cu o cameră dintr-o întâmplare : gazduise la cerere pe cineva venit în sat la tabăra de copii. Le-a plăcut foarte mult și i-au zis să își facă pensiune ca prea e frumos.

De acum 2 ani Marian s-a mai extins puțin, are acum 6 camere, are ciubăr, loc de joacă și vrea sa amenajeze și un spatiu cu masa de ping-pong și toate cele în hambar. Muncește mult dar cu drag și încearcă să ridice comunitatea : un cioban de lângă sat care face un caș delicios, o babuță care face pâine de casă, un vecin care face plimbări cu căruța, un altul care are acum si el pensiune dar și o mini zoo ce poate fi vizitată. 

Aici te întâmpină tradiționalul: obiecte vechi expuse peste tot, fie prin camere, fie prin curte ori pe terasă. Altele a căror destinație inițială a fost schimbată : de exemplu o valiză veche transformată in dulăpior de baie ori masa de mașină de cusut transformată în mască pt lavoar.

Ce poți face într-un sat precum Bărcuț? Fără obiective turistice deosebite ? Poți închiria ciubărul pentru o zi sau poate doar să citești pe terasă sau poți merge până la biserica fortificată sau doar sa te plimbi prin sat. Toți copiii te vor saluta de fiecare dată când te văd chiar dacă la o distanță de doar 10 minute :).  Iar zona e deosebit de frumoasă, Viscri, Cincșor, Rupea, Făgăraș … într-un areal de o oră, o ora și jumătate găsești o mulțime de locuri frumoase de văzut.
Iar copiii? Cei mai bucuroși sa se plimbe pe ulițele satului cu bicicletele, sa se joace… mai ales ca si-au făcut imediat prieteni cumsecade.

Cum spuneam : Frumoasă țară avem cu locuri minunate și oameni buni și credincioși.  Doar să avem  ochi să vedem, urechi să auzim, inimă să simțim și să ne bucurăm de lucrurile mărunte.

Sunt Laura, ne vedem pe mamide2. Drumuri frumoase si însorite sa avem!